Sonet exotic setat monocolor

Există persoane pe la care nu poți trece din prea mult respect pentru ele cu mâna goală (vin, horincă, cașcaval, tocană de legume, etc.) Așă că, Domnule Firică, dați-mi voie să vă felicit pentru construcții such as: “tinerețea avea numai zece centimetri dispuși modest”, “hainele și revolta stăteau să cadă-n pragul casei”, “veneau numai vești bune” – ei, cum naiba vine treaba asta?! Dar… mi-a plăcut minciuna, și eu o aplic în viață, adică uneori primesc numai vești bune ceea ce mi se pare anormal de suspect, însă, în fine..., înțeleg! E o formă poetică de aceea, vă felicit.
Apoi, “caseta-i plină și cu un vid echilibrat/numai vulgaritatea mai dă soluții/o surpriză și zăpada… etc” – vid echilibrat?! (propun și ceva fumigenă pentru sporirea efectului de ceață).

Poemul este unul halucinant, cu tușe puternice spre niciunde, ceea ce ne duce ușor cu gândul la scrieri kafkaniene, de unde, firește, deducem aspecte legate de o societate infernal de coruptă, ne regăsim când în procese-verbale care sunt făcute din nu știm ce cauze – de unde vin și unde se duc, iar nu știm (vedeți, Castelul) când în “vidul echilbrat al existenței” de care suntem legați printr-un ombilic invizibil cu cel de Sus – Amin!
Totuși, în dezordinea dată, echilibrul există la nivel de frază, fiind, în ciuda a tot ce am spus mai devreme extrem de îngrijit și bine alineat dar și alienat în sensul bun al cuvântului.
Am citit un text copt și puternic.