Silvia Bitere

Marco Belo, este țigan lingurar, am eu așa o impresie.
Și da, e poezie. iată și rima cum sare din rând...
\"E ceva de “buda-prostesc”?

Mureșul și Oltul de acolo pornesc.\"

Doamne ajută, Domnule Firică! Mă tem că ne pierdem poporul. Ne aflăm în starea de black out, “în sinergia faptelor”, nu găsesc nicio metaforă care să ne salveze ca nație. Pierim pe limba noastră într-un “duros momentos” bășcălios și de aici încolo se poate ca bolta de sus să se spargă/să curgă nimicul cu nopatea lui largă...

SilVia

Și să nu uit. Doru Dăncuș, ai fost citit cu Scrum!:) Cartea încă miroase a tipar, o am alături de celelalte cărți ale domniei voastre, scriitorul Dăncuș.

Cu drag de lectură,
SilVia

Felcitări, Doru Dăncuș! Bună treabă literară, Angela Mamier Nache!

\"cu toate că
aveam geamurile închise\"

\"cu toate că mi-e frică de moarte și nu vreau
să îmbătrânesc\". Chiar dacă nu se încearcă o poetizare pe vers, trebuie să impunem cumva starea aceea psihologică, subtilă, Dana:). Suferă, cumva, aici, textul de puterea altor versuri, din alte poezii de-ale tale. Cred că ai înțeles ce am vrut să spun.

cele bune,
te citesc
SilVia

*vreau si io, că nu am!
Lasă, mamă, etc. etc.

Mi-a cam plăcut:)))
Liviu Nanu, aci m-am gândit la bancul acela cu Bulă și cu soru-sa. Zice cam așa:
Bulă: Mamă, vreau și eu o bicicletă!
Îi ia mă-sa bicicletă
Sora lui Bulă: Mamă vreau și eu o biciletă!
Lasă, mamă, că tu ai cancer.
Așa aci: „Cred că bărbat’su, nu suflă în fața ei. Ar fi bună de șef la sindicat să negocieze nonstop. Dar, din păcate, tot n-a obținut nimic, poate doar un ulcer perforat de duofenal. Ãsta da, guvern.

Citesc, citesc.
SilVia

Felicitări, Anni!:)
Cele bune să le ai și să le duci cu sănătate!

SilVia

Despre Adrian Păunescu se pot spune multe lucruri. Domul Tudor Cristea, fiind un maestru al vorbelor frumos așezate în pagină și nu numai, ne-a prezentat omul Păunescu în viață, în casa vieții domniei sale - poetul.
Cum l-am văzut eu pe maestrul Adrian Păunescu. Un om care a simțit cu sufletul și asta se vedea cu ochiul liber, doar privindu-l, doar văzând cum i se zbate vena la gât, doar privindu-i ochii...a trăit și a murit spre nemurire într-o veșnică nemurire cu cei care au văzut în el oglindirea unui om cu minte sclipitoare, nu un geniu, cum poate mulți îl consideră postmortem, dar poate că genial prin vivacitatea graiului său pătrunzător, până în măduva oselor când recita versul. Versul urca pe limba domniei sale mereu sprinten, chiar și în momentele de tristețe, își avea ecoul lui inconfundabil și ne place sau nu, de l-am iubit sau nu, intra la suflet măcar momentul rostirii lui, atunci și acolo – EXISTA. Fără metaforă, domnia sa repezintă un fapt concret, un deces, o moarte aici pe pământ. Dar mai sus decât toate legătura cu divinitatea îl va păstra etern. Cioran spunea despre moarte așa: „Nu îmi este teamă de moarte, ci de eternitatea ei”. Oare poetului Adrian Păunescu i-o fi fost frică de moarte în sensul tragic al morții ? Mai puțin ne interesează acest aspect acum. Ne interesează, dacă citindu-l pe omul Păunescu, plecăm cu ceva în viață, dacă suntem mai deștepți cu o carte, cu un Păunescu în plus. Dacă am câștigat ceva din noi, pentru noi, dacă am învățat ceva de la poetul Păunescu, dacă merită să-l păstrăm ca valoare în memoria noastră, în cultura noastră.
Pentru că nu vorbim de Adrian Păunescu doar ca om ci mai ales ca om de valoare (căci asta ne interesează - pentru și în literatura noastră, trecerea sa în neființă trebuie să îmbrace faptic imaginea unui popor, și reușește. Și pentru că Adrian Păunescu a fost român din naștere și pentru că a iubit cu patimă țara lui, valorile țării lui, sufletul neamului domniei sale, poeziile sale vor vorbi de la sine poporului. Poezia lui Păunescu, îi va face onoarea înscăunării vieții sale pe firmamentul poeziei noastre de valoare așa cum, fără îndoială, poetul a simțit-o de pe vremea când încă trăia viu...

Felicitări autorului!

Silvia

Minunat final. Totul, de fapt. Tot ce ai scris aici. Nu îți las semnul acesta aci, ca să te consideri genial, cu toții suntem, știi bine:))) că eu glumesc acum, dar hai să ne prefacem că ești genial ca în această strofă sinceră. Atunci suntem noi geniali, practic, atunci când suntem sinceri cu noi înșine. Nici eu nu-mi cer scuze cuiva când declar cât de mult mă iubesc pentru ce sunt și nu sunt.
Iată strofa în care mă regăsesc iubindu-mă.
\"am învățat să mă iubesc sincer
ca pe ultimul om care trăiește
pe dunga asta aglomerată dintre
viață și moarte\" - perfect! aici EȘTI!

Cu drag de această lectură,
SilVia

Emil, dragul meu domn Emil, eu pariez în continuare pe Martin, iubesc acest personaj și cred în el și mai cred în creanga de aur, în imaginație, în mintea lui Edi, să cred în domnia voastră, scriitorul? Bineînțeles că asta fac:)


Cu drag de scris,
Silvia

Emil, îmi place cum l-ai descris pe Martin. Zici undeva despre faptul că, acest Martin, parcă, se născuse pe scările Universității de când lumea. Parcă, acolo, ar fi fost din totdeauna. Asta m-a mișcat pe mine până acum, în acest text. Ideea în sine mi-a plăcut foarte mult. Martin ce vindea cărți, la intrarea în Universitate, din totdeauna. Pe scările ei, un rege pescar visa la pocalul lui Iisus și acela era Edi Domițian.

124. \"Lumină-n veci, ce numa-n tine-ți ești/și singură te știi, și așa știută,/etern știind, surâzi și te iubești!
127. Rotirea ta, ce-n tine conținută/ca și-un reflex de raze se părea/puțin de mine-n jur când fu văzută,
130. păru-n coloarea proprie ce-avea/că-n ea al nostru chip îl zugrăvește/deci și mai adâncit privii în ea.
133. Precum un geometru s-adâncește/să măsure un cerc și trudă pune/și n-află- acel principiu ce-i lipsește,
136. așa fui eu cu nou-aparițiune./Voiam să văd care-i raportul lor/cum poate chipu-n cerc să se-mpreune,/
139. dar n-ajungea sprea aceasta propriu-mi zbor./De n-ar fi fost de-un fulger luminată/puterea mea și-i stinse avutul dor.
142. Înaltul vis se rupse-aici deodată;/ci-mi și porni și-al meu dor și vele/asemeni roții ce-i egal mișcată.
145.Iubirea care mișcă sori și stele\"
(\"Divina comedie. Paradisul.\")
Dante. \"Dumnezeu este lumină veșnică, iubire veșnică\"

doruiesc nu există, încă, în Dex:) deși ar merge verbul a dorui:)))tranzitiv
erată - dăruiesc*

Emil, ce apreciez eu la tine cel mai mult este faptul că mereu, dar mereu scoți proze bune. Tot felul de povești grozave. :) Vreau cartea, Emil!

Anni, nu te lua după Domnul Firică. E bătrân. Nu știe chiar tot:)))

Îmi place titlul foarte mult. Inspirat:)
Eu din rodii aveam o cremă pentru ten. Cand am terminat-o nu mi-am mai dorit alta pentru că mă usturau ochii de la ea. Dar pentru că fusese scumpă, la preț, nu m-am îndurat nici să o doruiesc, nici să o arunc.:d


Mai scrie din cilcul acesta. Te prinde:)

Maria, depinde în ce loc așezași tu persoana sau obiectul despre care vorbești în text:\"în locul în care te așezasem/a rămas doar o neliniște\". Contează foarte mult locul pentru mine. Că dacă îl dau la spate sau îl calc în picioare ar fi mai bine pentru mine, ca cititor, că mă spăl pe mâini de persoana respectivă sau obiect ca să nu mă mai viziteze neliniștea. Mi-aș lua umbrela, aș ieși în ploaie, în urma mea potopul.

Un poem sensibil ca și tine Maria:)
Ca noi de-altfel.
Mă mai prefac și eu Maria din când în când.

nepoata lui Bacon,
Silvia

Trist. Foarte trist și mai trist de atât este faptul că Doru Dăncuș l-a cunoscut iar noi, ceilalți, simțim dar nu simțim la fel.
Uneori cuvintele nu sunt de-ajuns. E bine că ai ales strada. Plimbările ne fac bine, știai?
Nu mai fi trist, e parte din viață și stingerea ei...
Poartă-l acolo unde trebuie, e cu tine!:)

\"stîncile urlă și îmbrăcat în mantie mătură pămîntul
dumnezeu\"

Versul acesta l-aș lua cu mine dar să vorbim cu dumnezeu mai întai.

erata: acesta de jurnal național - aceasta*