Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Pagină din jurnalul rușinii naționale

2 min lectură·
Mediu
Stop. Încetați protestele, că nu mai avem bani. Nu mai avem decât migrene și nervi – dar și astea numai vărsate (vrac!). Mai mult decât atâta, de când cu protestele astea s-a modificat înfățișarea urbanistică a capitalei și a așezărilor mai importante din țară: că au apărut garduri peste tot, chiar și-n mijlocul străzilor. Partea proastă e că aceste garduri nici nu mai respectă sensul și regula gardului. Nu fac decât să delimiteze, de o parte și de alta, niște fețe și schimbatul de fețe-fețe. Aș zice că aceste garduri au sărit gardul. Unde mai pui și faptul că, în condițiile astea de criză, cele mai multe dintre gardurile astea presupun o risipă a fondurilor, pentru că nu fac altceva decât să dubleze niște garduri aflate “în firea” și “la locul” lor. Mai mult, nici nu sunt fixe, ci sunt mobile. Te trezești că le pune Poliția, ori Jandarmeria unde are cheful – halal impresie mai lasă instituțiile astea, ai căror angajați umblă cu gardurile-n spate! Și, pe urmă, nu vedeți să sunt făcute din materiale împroprii? Sunt făcute din fiare sudate. Nici nu poți să scoți o ulucă și să o frângi în capul cuiva. Nici să te sprijini de gardurile astea nu te poți sprijini, că o iau la fugă. Nici nu se poate pune problema să te ușurezi pe ele, că poți fi pedepsit pentru acte indecente în spațiul public, ori pentru ponegrirea unor insemne naționale. Gardurile astea sunt o rușine națională. Încă puțin și o să ajungă să fie gardul brandul nostru de țară, ori o să fie oferit drept stimulent salarial. Aha, păi să vedeți voi atunci evaziune “garduală”, nu glumă! Rușine! De trei ori: rușine!
043.160
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
281
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Adrian Firica. “Pagină din jurnalul rușinii naționale.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-firica/jurnal/13957462/pagina-din-jurnalul-rusinii-nationale

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@silvia-bitereSBSilvia Bitere
Domnule Firică, am șters din gropi cât am putut, am citit și pagina aceasta de jurnal, se termină bine pentru noi dar se termină și prost. Dacă suntem români, ce să-i facem. Am și eu o întrebare. La pagina acesta de jurnal național prind vreo ofertă de carte ceva? M-ar interesa un Bacon. Știu că aveți răspunsuri mereu cu dumneavoastră.

Vă salut din gropi/
Văd printre garduri

Respecte:)
Silvia

0
@silvia-bitereSBSilvia Bitere
erata: acesta de jurnal național - aceasta*
0
@anni-lorei-mainkaAMAnni- Lorei Mainka
corect, dar ia sa vezi gardul francez sau gardul hranit bine cu suruburi si chei....
0
@adrian-firicaAFAdrian Firica

Silvia,
am doi Bacon(i):
Roger, ăla care a \"experimentat\" praful de pușcă, însă i s-a spus că așa ceva nu-i adevărat, fiindcă adevărul stă numai în cuvântul lui Dumnezeu (Communium naturalium);
și Francis (Novum organum) care a sugerat că e bine să existe clase sociale.


Anni,
am să mă gândesc la o formulă de \"gresare\" a gardurilor ăstora cu șuruburi...
0