Sigarteu Ioana-Cornelia

În singurătate te plimbi cu pași agale. Lent, ritmat, în singurătate nu te grăbești niciodată. Totul e tern și tu nu ai nicio destinație. Calci pe alei de vise, gânduri și amintiri. Te acoperi cu o

Mi se scurge dorul peste pleoape Te-am înecat în oceanul meu Iar acum te privesc de pe un doc. Valuri de cuvinte mi se sparg la picioare Iar tu plutești nemuritor pe umbre... Mi-e frig, iar

Am pus distanță între noi, măsurată în tăceri... E greu să te dezbraci de cuvinte așa cum am făcut-o eu în fața cuiva. Surpins, el nu a știut să vadă că aia e o mână, ăla e un picior, aici un sân,

Împărțind entitatea mediană, practicând îndoiala, caut adevărul în lucirea silențioasă a ochilor tăi. Vorbind cu forțele aerului, vibrații bune, strigăte și șoapte sunt unite în marea încântare a

Într-o oglindă mânjită de povești galbene... Sufăr cumplit de o tuse uscată, Iar visele mi-au explodat în noapte... Schije de dor mi s-au împlântat în creier. Am vrut să mor... și am

Umbre solide de pasiuni privesc Cu ochi numeroși somnul tău pierdut În teroarea îmbrățișată de fatala noapte. Limbi reci gustă frica și le place. O viziune neagră îmi sperie sufletul, Dar se

O briză de raze de lună se scurge încet peste trecutul din nopțile antice și cheamă sfinții care nu aud nimic... niciodată... Nu pot să văd nici misticul vârstei, nici frumusețea vieții.

Lașii formează o perdea Particule de sare Sticlă cu aspect de dorință Vor veni noaptea. Mila ne pătează mâinile Insectele îmi mușcă pleoapele Mă cheamă acasă. Distrug tăcerea pădurii. Imnuri

\"într-adevăr... pătrunderea dureroasă a unui spin... = neacceptarea unui adevăr dureros... da, Love, nu am pic de mândrie. [...] lipsa spinului ar durea și ea, iar gaura nu ar putea fi astupată

Clipe nemăsurate în timp... ci în intensitatea trăirilor - asta îmi doresc. Acele momente când poți să rătăcești într-o privire... sau să simți căldura unei atingeri... să vibrezi la auzul unei

Tot ceea ce era mort între noi Acum învie... Și ceea ce am spus Acum înțeapă... Sub această conștiință neagră E încă zbucium Am plâns un lac de temeri Și acum mă scufund în

Zbuciumul continuu m-a transformat într-o străină Mă uit în ochii tăi - și tu ai mai fost aici... Revelație - poate tânjesc să devin Singurătate - aceasta este credința mea... Parfumul tău -

Până când pot să te țin Rotindu-te în această spirală descendentă? Știu că e prea târziu Dar eu tot te voi păstra viu... Până când pot să te las Să aluneci în abisul fără fund? Nu mai pot

Nici o uimire - sunt mânjită acum... Am rămas aici în lanțurile mele... Am devenit ceea ce disprețuiesc: Decăzută în insensibilitate... Amărăciunea din suflet mi-a distrus scutul... Nu pot

Mă îngână o lacrimă... Cu mine vrea să se piardă În șoaptele unui străin îndrăgostit Mă încântă o lacrimă... Când fină alunecă fără mine Pe obrazul fierbinte al unui străin îndrăgostit... În

un spin... într-adevăr...pătrunderea dureroasă a unui spin... = neacceptarea unui adevăr dureros...da, m-am îndrăgostit, te-am iubit, te iubesc, nu am pic de mândrie. acum m-am obișnuit cu

Atingerea toamnei ne-a ajuns din nou Inimile ne sunt acoperite de ploi nesfârșite Acceptă destinul nostru, nu spune nimic. Întreaga viață transformată în gri Dispărem din această lume, Tu și cu

Este iubire? ură? sau durere? Mie îmi sună la fel... Acestea sunt ultimele mele cuvinte Pentru că oricum nu îmi pasă Dacă vei veni cu mine aici Aici unde soarele nu răsare niciodată... Oare vei

A trecut încă o zi frântă. Încă o noapte moartă așteaptă să învie. Tu deja încerci să mai găsești o cale Să te ascunzi de lumina arzătoare... Nu vrei să vezi, nu vrei să simți Decât destinul tău

Pierdută în ochii tăi goi, Am văzut lumea ta de umbre, Clipe de nebunie înecându-se încet în iubire... Îți promit doar o disperare umană, Vrei să o împarți cu mine? Sus,mult mai sus ca

Prea multe promisiuni încălcate în viațe ei fragilă. Prea multe gânduri secrete - A încercat să le ascundă în noapte Prea tare a încercat să evadeze Însă durerea era pretutindeni Nu, ia această

Singura speranță în această noapte nesfârșită Este să te urmez printre umbrele albastre, Adânc, departe de lumină. Îți aud vocea: \"Nu-ți fie frică!\" Dar ceva dinlăuntru mă obligă să mă