e copilul invizibil și indivizibil al minții rătăcite

[evadat din orfelinatul lumii albe și scăpat de zâmbetul fals al lunii] adevăratul izvor... realități și idei... amintiri retrăite cu iz de coacăză... sunt solzii de pește care atârnă în urechi și șoptesc te iubesc-urile fără sens și fără capacități de zbor... mi-e dor de fascinația M-ului.. a M-urilor trecute și prezente... mistere... fără viitor digerabil, însă atât de aromate... așteptarea infinită a ceva încă nedefinit... cum poate să-ți lipsească ceva care nu ți-a aparținut niciodată? să-ți fie dor de cineva pe care nu l-ai avut? sunt pârâiașele nostalgiei și ferestrele către minți rătăcite din universurile paralele cu ambasadori drept rândunele deghizate în berze verzi... sunt versurile călătoriilor în singurătate și ale mirosului acru purtat de vântul dintre crengile vișinului tăiat cu ani în urmă și putrezit de goliciunea și depărtarea de pământ... sunt cele care mi te readuc în minte mereu când încerc să te uit... îmi voi inventa o romanță fără sorți de izbândă pentru a putea lăsa cuvintele să zboare în locul meu... să te caute și să-ți sărute vinișoarele verzi și albastre și roșii care îți brăzdează gâtul, pierzându-se sub pielea de cărămidă folosită, cu care obișnuiesc să te reclădesc în vise... nu ți-am pierdut numele... doar că i-am uitat vocalele...și consoanele le-am schimbat pe o pană de fluture mov prins cu o agrafă de o pălărie de paie... am rămas cu împreunarea buzelor... trebuie să-mi strâng buzele să-ți rostesc numele... pe care nu l-am pierdut din cauză că mi-e dor... și nici din cauza așteptării... [...] afară sunt nori și nu sunt luminați de felinarele care lasă pete galbene pe asfaltul din fața blocului... se reflectă pe paginile albe... sunt încă eu, și totuși, paginile rămân albe și imaginea ta nu se creionează din nori pe lună... aș fi zis că suntem îngeri și clovni care se luptă pentru o mângâiere... violență pentru pacea de după... sunt prea multe idei disparate [disperate] care nu se leagă cu cimentul inspirației... nu pot ajunge la tine decât chemându-te, dar azi nu o voi face... rămân aici, în lumea albă, cu nori și lună, și coacăze și furtunul de apă, și ferestre prin care nu te văd...