du-te gând pe aripi aurite...

Curtată de ploi și vânturi.. săruturile tale … Și tăcerea e mov… abisul e cald… visele se îneacă în vise și în lipsă… sunt cuburi cu laturi ce taie și sângerezi fără să vezi că-i roșu și puțin sărat… suntem doi și totuși suferă unul în locul celuilalt… și lacrimile nu udă, ci pârjolesc, lăsând arii negre. Mă întreb dacă mi se dă sau mi se ia. Știu că mă întreb în zadar. Și totuși, e fericirea pe care o simt care mă face să mă îndoiesc. Singură ea vrea să se răstoarne. Să se autodistrugă. O altă rafală de vânt, o altă picătură de ploaie, te iubesc.