camera miroase a metal fierbinte și ulei de măsline
pe masă Ana uitase caietul cu literele pătate de lacrimi
și roase cu mâneca
din graba exodului în potop.
afară vântul împarte străzile în
am scotocit iubirea
prin fluvii capilare
dar am găsit atomul ascuns
în substraturile roșii ale sângelui.
cât-o inflație
însă încărcat
cu toată febra lumii.
din el am început
dacă încerci să rezolvi o ecuație cu o singură necunoscută
înmulțind-o cu un număr infinit
singurul răspuns teoretic
ar fi un poet
care-și ține mâinile în buzunare
și se uită prin tavan
ține te rog sporii —
nu-i împrăștia prin univers.
orice intervenție neoficială
poate duce lumea la criză.
m-am ciocnit azi de o situație penibilă:
ai vrut să mă tutuiești
dar m-am făcut mort în
te-ai întrebat vreodată cum se anulează aerul?
deschide-ți albumul cu treburi neterminate
vei simți imediat cum ești absorbit între pagini
dimensiunea regretelor se juxtapune celei a
nu da vina pe demoni inventați
când ți-ai greșit mersul
și-ai calcat strâmb —
pantofii știu mai multe despre tine decât psihiatrul.
(I)
mă întreb dacă sufletul are tălpi
și dacă da
atunci se tocește
Dumnezeu a făcut lumea în șase zile
eu distrug o metaforă în șapte minute
iar pe al optulea doresc să-l trăiesc demn.
în loc de inspirație
am doar degetele pătate de cerneală
și ora trei dimineața
credeam că durerea-i monedă
și o poți cheltui într-un bar ieftin,
pe o băutură tare și un om nepotrivit.
că pleoapele sunt obloane
trântite după prea mult alcool,
închizând în nepăsare orașe
istoria noastră s-a născut
înainte de-a fi știut
că suntem doi spini ai aceluiași trandafir.
încercăm să înțelegem gravitația
unui zâmbet
ținându-ne prinși în orbita lui
în cercuri
Pe malul celălalt ești tu,
mă cauți prin ceața
urcată la cer,
pare un zid,
de-ar fi numai el
să ne despartă perfid,
amintiri transparente
îl fac mai dens,
mai acid.
Mă cauți cu
Antivizionarul
Nimeni nu știe cine a venit primul: parcul sau cimitirul.
Unii spun că arborii au crescut din oasele celor uitați, alții că mormintele au răsărit ca niște flori negre printre frunze.
Uneori, iubito, îmi doresc să mă dizolv în poezie —
precum mă pierd în tine.
Acolo timpul ne contemplă
cu fiecare clipă smulsă din viața noastră.
Dar știu că poezia e mai presus de timp
iar