Sergiu Burlescu

mereu-i aloc sub becul spart de la peronul 13 haina veche rămasă cu două decenii în urmă mirosind a ploaie. stă nemișcat așteptând trenul sau încă o încercare de a trăi mai încrezut printre cei care

la intrarea în metrou un bărbat vindea iepuri în jobene și nu știam erau vii ori nu — îi aflam existența doar când îi trăgea de urechi afară. Ana voia să devină dansatoare la operă eu însă nu

Un gând turbat, și nu-i al meu, îmi găurește scoarța înlemnită, m-a prins pe pat întins culcat când mă jucam cu gena împotmolită, era cam greu și mă sfida să-l las să treacă pe alături, știind

Am vrut să termin cu cuvintele. Să pun un punct. Simplu, clar, rotund, nu forțat. Un punct pe „i” — dar el mi-a sărit în capătul propoziției. Iar exact când eram gata, apare virgula în față, agitată,

ne-a ars tăcerea când am decis să ne împreunăm tâmplele, sângele ne-a simțit pulsând în liniștea serii sub cer febril de vocale. ți-am prins urma ideilor albe de a ne legăna cumplit în

Vidul era o noapte fără lună un vid perfect. m-am așezat pe marginea unui șanț cu privirea pierdută în hăul înstelat. primul gând a fost o dizolvare latentă. sunt propagat în tot. fracțiune de

M-am ars. Cerul s-a pătat cu amintirile noastre 44 de zile curge sângele neîncetat și te-am rugat să nu-l mai crăpi de atâtea ori când te gândești la mine. Țipetele l-au golit. Suflete

când nu mai găsesc drumul spre casă apar lumini și îl croiesc direcție automată, indicatoare, semne nu am voit să le citesc, la lecții de suflet am lipsit - Analfabet înstărit. respirația

orașul se trezește fără lumină iar din fiecare colț difuzoarele rostesc aceeași frază: repetați până la moarte. în fabrici oamenii rotesc la infinit aceleași gânduri până când brațele li se

Forme grele urcă drumul, Duc cavou străin în spate, Când zâmbesc le șterge fumul, Dragostea ce-n piept se zbate. Au grimase-n chip sculptate, Puncte de reper stâlcite, De se strâng pe fond de

Tot mai mulți își caută o stea pe cer, de parcă cerul ar fi magazin universal cu reduceri de constelații și comete second-hand. O stea "numai a mea", spun ei, fără să știe că steaua a murit în

Am prins liniștea din urmă să-mi țină umbră când mă va răni tăcerea păsările în șoaptă să ne blesteme trilul de îndată ce sângele sfâșie țesăturile în extreme, pânză uitării o șuieră amintirile

Pe litoralul tău al singurătății între două apusuri zăbovește tăcerea cu valuri ce spală urmele unei nopți de amor. O corabie veche cu pânze însângerate ancorează la țărmul iubirii de

mă așez pe marginea patului — zona de confort a unui sfârșit inevitabil trec zile / luni mă trec și eu exponat din galeria de nebuni închiși ermetic în propria celulă. sunetul din exterior al

Mai suntem încă vii am ales să judecăm cu materia neagră din toată splendoarea substanței cenușii ca după sentință s-o adjudecăm. Mai suntem încă vii sub pielea îngreunată de dorul atingerilor

Au crescut aripi de le-am permis dorințelor să zboare una câte una, dincolo de lună, de boltă, de periferia universului și s-au întors, credeam că soarele va topi ceara, iar ele vor cădea în

camera miroase a metal fierbinte și ulei de măsline pe masă Ana uitase caietul cu literele pătate de lacrimi și roase cu mâneca din graba exodului în potop. afară vântul împarte străzile în

am scotocit iubirea prin fluvii capilare dar am găsit atomul ascuns în substraturile roșii ale sângelui. cât-o inflație însă încărcat cu toată febra lumii. din el am început

dacă încerci să rezolvi o ecuație cu o singură necunoscută înmulțind-o cu un număr infinit singurul răspuns teoretic ar fi un poet care-și ține mâinile în buzunare și se uită prin tavan