Vânzătorul de iepuri

la intrarea în metrou
un bărbat vindea iepuri
în jobene
și nu știam erau vii ori nu —
îi aflam existența
doar când îi trăgea de urechi afară.

Ana voia să devină dansatoare
la operă
eu însă nu înțelegeam
cum poți căuta totul în nimic
și găsi nimic în tot.

medicul zicea
că e ceva în regulă
doar să nu mai privești
prea mult în gura metroului
că te rătăcești ca Alisa.
să nu ascultați
conversațiile peștilor din piață
în următoarele 40 de zile
cât va ține postul.

în apartamentul de alături
Alisa învăța să joace cărți —
toți pierd
ea are câte două perechi de Ași
în fiecare mânecă
când iepurele face SET
primește un MAT
nimeni nu știe cum.
apoi se ascunde sub pat
căutându-și vizuina
prin care ar vrea să dispară de rușine.

în manualele de geografie
țările aveau aceleași nume
între hărți îngălbenite
se suprapuneau una peste alta
ștergându-și valoarea.
la laboratoare Iulia îmi arăta
cum să-mi număr coastele
și să recunosc
locul unde începe respirația
după Actul 5 din Romeo și Julieta.

nu știam încă
de fabricile inundate
doar urmăream trenurile
care treceau prin cartier
la aceeași oră
în fiecare dimineață.

iepurele avea nevoie
de grâne —
pâinea întărită
de dinți
care s-o sfâșie.

Ana își lega părul
cu o panglică roșie
deschizând fereastra
la aflarea veștii
despre fabrica închisă.

între timp iepurele
nu mai ieșise de sub pat
de zile bune
și în lipsa lui
Alisa învăța să deseneze viziuni.

iar eu
de un deceniu întreg
n-am mai coborât
în metrou.