Cromatica deșertului: Verdele invidiei

Verde
a crescut în mine iedera
înnodându-mi coastele
până când una a căzut —
nu mai era a mea.
coastele rămase mă strâng
cu fiecare respirație.

i-am privit
și am simțit
mustul lor curgând limpede
nectarul mai dulce
mai pur
fructele mai bogate
mai coapte
lumina lor mai aproape.

în mine
doar frunze carnivore
care-și digeră prada în seva luminii
verdele m-a făcut o pată
otravă mocnită sub limbă
veninul ce roade
se roade pe sine
sfidând tăcerea atracției în păcat.

am rupt floarea altuia
s-a frânt în măduva mea
și m-am trezit cu spini în palme
acum sângele străin
verde curge în vinele mele.

ochiul privește
conturul dorit
șarpele încolăcit îl păzește
strângându-mi tulpina
până când își pierde
divinul Verde.