Romulus Câmpan Maramureșanu

În sfârșit, poezie cum îmi place mie.
Doamne, demult n-am citit atâta naturalețe, cu flori, cu ciuturi.

Felicitări, revin.

Mulțumesc tare frumos pentru bogăția de neprețuit din puținele-ți cuvinte. Am să le transmit și lui Helga.
Las deschisă ușa coliviei cu o singură gratie de forma Crucii lui Cristos, care ne ține și ne leagă, cu respect și patimă, unul de altul.

Cu respect,

\"Departe de fi un erudit, afirm categoric ca raspunsul la aceasta intrebare este turnura pe care a luat-o antropocentrismul in devenirea sa ca religie, si prin intronarea dictatoriala a minoritatii de orice soi, sau a marginalitatii...\"

Frază perfect oglindind și gândurile mele.
Când trec prin țară, trebuie să caut această carte. Ai putea să-mi spui la ce editură a apărut?

Cu mulțumiri,

\"Departe de fi un erudit, afirm categoric ca raspunsul la aceasta intrebare este turnura pe care a luat-o antropocentrismul in devenirea sa ca religie, si prin intronarea dictatoriala a minoritatii de orice soi, sau a marginalitatii...\"

Frază perfect oglindind și gândurile mele.
Când trec prin țară, trebuie să caut această carte. Ai putea să-mi spui la ce editură a apărut?

Cu mulțumiri,

Știu fârtate, știu.

Îți sunt profund și sincer îndatorat pentru încurajare.

Domnul să te binecuvânte.

E... încă atâta de lucru pe ceea ce ai scris.

Versuri reușite, lopătate laolaltă cu zdrăngăneli pe-o coardă dezacordată.

ALO!
Echipa editorială!
Plagiind un comentariu mai vechi: \"s-a revărsat atelierul\"?

Nu te supăra E, dar asta e.

Deocamdată.

\"Călugăria\" e impusă de respectul față de poezia a cărei înviere o aștept. Mă apropii de vers cu respectul pustnicului deschizând cărțile sfinților părinți. Poezia Românească cu isoria ei, NU merită mai puțin.
Este și strictețea timpului de re-noviciatură în lumea poezei.
Din biografia-mi vei înțelege mai mult.

Onorat de trecere și încurajare.

Drag Vasile,

Îmi place modul tău de a comenta. Mă obligi să gândesc, să sper, să disper. Îți mulțumesc sincer.
Cât despre Villon, poezia sa a fost geniala strâmbă oglindă a unei societăți care mințea, se mințea, și-și mințea-n frumusețe putreziciunea unei glazuri duhnind de putreziciunea muribundă a sufletului.
Dar în numele poeziei, doar nu îndrăznim să comparăm geniul unui Villon, exacerbat tocmai de puținătatea/unicitatea ființei sale, cu acei \"scumpi copii roz\", care cred că Picasso a chiulit de la școala strictă a formei?
De ce se face din poezie singura formă de artă unde nu se pretinde elementara din școala draconică, spre exemplu, a rimei?
Sunt onorat de dialog, n-aș dori să se stingă.
E deja un motiv pentru răbdare.
Cu multe mulțumiri,

Andreea,

Este urletul de durere al unui nebun care mai crede în poezie, și de scârbă pentru o parte din ceea ce se publică pe Agonia.

Vasile,

Ușor? Îmi ard degetele pe taste.

Da, manifest împotriva a tot ceea ce infest și lipsit de orice valoare literară și bun gust, începe să năpădească Agonia. \" Nr. 1 Culture Web Top\", începe să devină o vitrină a exhibiționismului pubertar și a introspecțiilor maniaco-depresive \"când nimic nu au de spus\".
C\'est domage, tres domage.

Te-am citit, \"se prelungise-o clipă într-o vreme\", supărat că nu mie mi s-a dat acest versublim, \"știu doar atât că am simțit sub frunte, c-a fost o vreme vară și-a fost frig\" frânturi scrise din durerea îngropându-se-n \"\"sperare\" humanum est\"; hai să plângem bătrâne bard de milă-ne, cu lacrimi înghețate-n vara delurilor visându-se munți.
Nu pleca, încă, bătrâne bard, să am cui să-i scriu litere din care să nu grohăie orcii lui Tolkien.

Cu de toate...

La cea de dincolo de ea.
Oricum, mulțumesc pentru demnitatea răspunsului și rectificare.

Cu respect sincer,

ce să-ți scriu, bătrâne prieten de rimă, de-abia găsit și deja pe ducă. Nu te-am citit până acum pentru că primul volum de sonete care mi-a căzut în mână, a fost o miniediție facsimilă a sonetelor lui Shakespeare, după care am crezut că nimeni, never nu va mai ști scrie sonete.
Când am \"venit\" în 2005 pe Agonia, am venit ca să-mi caut \"nordul\" poetic, pe care l-am lăsat în Maramureșul meu și-al lui Nichita, nu ca membru de cenaclu (unde eram eu pe lângă, Olos, Iuga, Bogdan, Ghenceanu) ci doar adulmecându-le umbra. Azi mă găsesc debusolat, agasat de \"poezii mișto\", scrise între \"două beroase\" la care \"se percutează\" pe când la rimele mele, nu...
Ce să fac, dacă m-au crescut Epica Magna și Rezervația de zimbri.
Sunt puțin gelos pe palmaresul tău, munca și pasiunea ta de-o viață, te văd cărunt cu barba câlție, bard visând să fie-nmormântat în lăuta lui.
Sunt gelos puțin pe determinarea ta de-a scoate căte-un volum de sonete de an, mă bucur că cel puțin tu vei putea s-o faci, visând că-n fiecare literă \"r\" și \"c\" m-ai tipărit și pe mine, sperând că undeva cândva și eu...
Eu mai rămân, având un cititor fidel, ecranul computerului.

Domnul cu tine, te citesc până mai ești de-ajuns.

Dragă Adrian,

Nici nu știi cât mă bucur de poezia-ți. Mi-ai scris toate gândurile, cuvintele, durerile legate de fanfaronada piedestalizată uneori pe post de poezie.
Așa-i mon cher, versusl alb își primește valoarea de la trecerea poetului prin școala aspră, tăioasă, nemiloasă dar glorioasă a rimei. Picasso n-a început cu ceea ce a sfârșit. Numai cel care a înțeles și învățat forma poate să-și permită redefinirea, extinderea, chiar demontarea ei.

Dar vai, ce puțini ar rămâne așa, pe Agonia inclusiv!

Cu respect și drag, citindu-te.

A avut doar rol de dangăt.
Poate-așa-l vede (aude) cine trebuie să vadă/audă.

Regret că a trebuit să folosesc o metodă străină modului meu de-a fi și scrie.

Marius,

Dincolo de faptul că mi-a plăcut în mod special modul în care îmbini lira, cu năduful, cu ura, cu lehamitea, cu ironia, cu sarcasmulși de fapt cu frica de moarte, n-ar fi trebuit să pui poezia sub linkul \"Atenție conține vulgarități sau ...\"?

Dragă echipă editorială, s-a împins mai încolo limita vulgarității, sau eu îmbătrânesc prea repede?

Așa-i, așa-i.
Final cretinizant, adică lăsat cu gura căscată de intensitatea emoției pozitive trăite de eu.
Traducere video, dacă cineva m-ar fi văzut așa cum m-a lăsat finalu-ți, ar fi zis: \"ce mutră cretină are ăsta\", pentru că ăla/aia n-ar fi știut ce simțeam eu, adică eu.

Cu drag și citire,

Teză de doctorat scrisă cu mintea inimii, iubiri-ți, cu Darius student și profesor.
De data aceasta ceva mai mult intelectualism, teoretizare a simțirilor, explicarea lor.
Finalul este..... cretinizant..... n-am alte cuvinte.
Sper că se-nțelege din bălmăjeala-mi asta că mi-a plăcut foarte mult? Așa-i?

Cu mai citire.

Conform unui banc răsuflat, chinezi-și botează copii aruncând o găleată pe scări. Ce se-aude, se botează.

Îmi place mult de tot acest ermetism al tău.
În poemul de față, ți-ai aruncat propriul suflet în josul unor scări pe care numai tu le știi, apoi l-ai întrebat: ei, ce-ai simțit suflete?
Sufletul tău, ți-a șoptit versul cu caii. Să nu crezi că-i de la Maria...
Cât despre ceilalți, dorm nene, cu tot cu hotelul scărilor tale.

Revenim, citim.

Mulțumiri Florinule,

Pentru a mă fi trimis înapoi pentru câteva clipe, în vârful tuturor copacilor în care mă urcam știind că iar n-o să pot coborî singur.
\"îmi aminteam să privesc cerul
prin verdele copacilor\"
Mulțumesc, pentru prospețimea și splendoarea simplității.

Cu citire,

Când am scris comentariul, după ce am citit poemul, în grabă n-am observat lista de prieteni, (sau nici n-a fost acolo?).
Sunt însă profund onorat să-mi văd cochilia de litere, printre prietenii tăi.

Mulțumesc.