Romulus Câmpan Maramureșanu

Bună Silvia,

Dacă intenția v-a fost să mă/ne faceți să uităm spre finalul prea prelungit în primul rând de așezarea mult prea întinsă din pagină, amintirea subiect, ați reușit...
Nu cred însă că acesta ar fi fost obiectul unui poem reușit dpdv ideatic, domol însă surprinzător ca Năsăudul d-voastră...
Lăsați-ne vă rog un pic mai aproape de revărsarea final, superbă, lăsați amintirea să devină insuportabilă-n scurtimea poemului, pentru a trăi mântuirea eliberării...

Voi reveni.

Cu respect,

rcm

Seara bună Anișoara,

Frumusețe perenă a gândurilor cuvinte destinate întârzierii-n balsamul iertării...

Probabil "molcome coregrafii" și "prenupțiale"...

Cu respect,

rcm

Drag d-le Dumitru,

V-am citit poemul după ce v-am scris un răspuns la revenirea din poemul anterior, presimțindu-va parcă starea de suflet...
Râd oamenii când le spun că la anu-mplinesc 50, simțind fiecare arc din salteaua tot mai scâlciată a odihnelor tot mai scurte...
Am plâns un pic, da și de bucuria citirii, nici nu știu de ce, poate duhul stihului care seamănă atât de mult cu nuanțele dealurilor băimărene care-au născut o școală de pictură uitată azi...

Splendoarea simplității adevărului.

Cu respect și mulțumiri.


rcm

Drag d-le Dumitru,

Revin cu respectul bucuriei părtășirii cu frumusețea sufletului poemului domniei tale, retrăind pentru câteva clipe, toată atmosfera în care-am crescut poet nevoiaș pe lângă sutana roasă a tuturor maramureșenilor iubitori de artă (și pălincă-n diferite proporții...)
Gust de poale de Rodnă, vin vechi subțiat cu lacrimi să țină mai mult...
Vă rog să mai trăiți tare mult, nu vreau să mor singur...

Cu respect,

rcm

Mulțumesc frumos Eugenia pentru recomandarea poeziei...

Cu respect,

rcm

Dragă d-le Gabriel,

Aseară, poemul dumitale a fost ultima pagină înainte de stingerea lămpii, chiar atunci când Leonard Cohen începuse deja ritualul sonor de seară.
Împreună ați reușit o fluență rară, multidimensională a unui adevăr trist ca mai toate adevărurile...
Poemul domniei tale devine concomitent, cap de acuzare și cuvânt al apărării pentru o seminție umană născută în răgazul scurt dintre citirea sentinței și executarea acesteia...

Cu mulțumiri, revin.

rcm

Dragă Valeriu,

Mulțumesc frumos de înțelegerea exactă a durerii, de vegherea împreună...
Am început să-mbătrânesc, și cu Alzheimerul ăsta colectiv, încerc să scrijelesc cât mai multe pagini în speranța rămânerii...

Să ne mai vedem cu bine.

rcm

Drăgă Valeriu,

Am tremurat, literalmente (ei, aproape...:-)) până-n finalul pe care-l speram de proporții mult mai mici, comparate cu tandrețea sublimă a finalului.
Da, doresc să-mbătrânesc așa, molfăind sânii bătrâni ai femeii care mi-e femeie de două decenii, orb, chior dar ce mai contează când mai pot gusta boabele dulci de sudoarea muncii și-a dăruirii!

Mulțumesc omule drag, de bucuria pusă-n pagină.

rcm

Drag d-le Dumitru,

Am început să vă citesc poemul cutremurat de greutatea lichidă a plânsului aurit... Rar și demult n-am mai simțit așa...
Apoi mai departe...
Până la tâmplele cărunte-am mers împreună cu matale, ca să mă poticnesc de tot la ultima strofă pe care tare v-aș ruga s-o-ngreunați cu aurul inițial...
Typo: "pădure dargă"

Cu respect,

rcm

Am tot încercat sa mă abtin in a adaugă in mod public ceva unei discuții despre care in final n-am reușit sa mă auto-conving ca nu are nimic de-a face cu subsemnatul. Sunt luni multe si destul de amare de când n-am scris mai nimic, si putinele ocazii când as fi dorit sa revin, au fost intampinate de o atmosfera a forumului de comentarii, când asemănătoare unei arene de lupte jenante, când al unui chat-site de troc cu capace de bere...
Când in final am reușit sa revin cât-de-cât la activitatea editorială de pe pagina de limba engleză, cu o dorintă vie de a contribui din nou si cu texte de limba româna, m-am trezit iar la realitatea a ceea ce am sperat sa nu devină spațiul de comentarii, adică un circ jenant pentru acei colaboratori care-ar dori pe bună dreptate să citească și să comenteze neagresați de ceea ce decurge din tastaturile unora...
N-am să iau partea nimănui, convins fiind ca literatura "zgomotoaso-zbuciumată" nu este literatură... N-am sa reușesc sa nu jignesc pe unii, afirmând cu convingerea a peste 40 de ani de activitate în artă (de nevăzut fiindcă mare parte a înghițit-o "lumina" de până-n 1989) că epigrama ca gen literar, și-a avut întotdeauna locul separat de poezie și proză. Nu voi explica de ce, convins fiind că n-ar trebui.
Propun (fără să știu dacă este posibil dpdv tehnic) separarea atât a textelor cât și a comentariilor epigramistice, lăsând să revină atmosfera mult mai puțin belicoasă și trâmbițoasă a comentariilor și textelor ne-epigramistice...

Apoi, este dureroasă constatarea decurgând din citirea rândurilor Eugeniei, că este singurul editor activ pe site... O cunosc, și la bine și la greu, am trecut prin surle și trâmbite împreună, am un respect deosebit pentru integritatea cu care își desfășoară munca, este însă UN om, și nu o echipă...
Mi-e dor de Agonia de acum mulți ani cănd a trebuit să-mi schimb lenjeria udă de bucuria și mândria de a fi publicat pe site...

Cu respect, pentru toți aceia care-mi merită respectul...

rcm

Tare târziu scriu, tare târziu...
Nici nu știu ce mă doare mai mult, cevaul care s-a rupt demult, când m-au izgonite din Maramureșul esenței propriei fiiri, sau Maramureșul cotropit de golul lăsat de Zubașcu și cei tare mulți vii încă, dar cu locurile tot atât de goale...

N-am știut c-ai plecat Zubașcule, iartă dobitocul care plânge-n fiecare zi, că nu-i dă nime' castane "fripte" cu must dulce și nici "pireu" cu frișcă-n Centru' Vechi...
Demult îi de când n-am mai sărit feieș în bazin la Șugatag, răgind ca ghibolii de sarea din ochi...

Îmi pare tare rău că te-am cunoscut numa' din auzite. Dacă citești puținele-mi rânduri, fă bine și țâne-mi un loc pă lângă tine, și Borlan, și Păunu', și nu beți tătă horinca auzâtu-m-aț?!

Mi-or luat cuțâtu', așe că-mi rămâne numa' capu' de dat în piatră...

Dragă Florian,

Nu te-am citit de tare demult, și nu-mi pare rău; te regăsesc cu versul mai frumos decât cel/cei de care scrii...
O preschimbare-ntr-o "dezordine" a versului, atât de tandră, fără confuzii, o clarificarea a amprentei unei personalități destinate rămânerii.
Să nu te superi, mă bucur de statornicia-ți, pierdută însă pe meleagurile mele...

Cu drag,

rcm

de-a-mi

Cu mulțumiri Valeriu, de înțelegerea durerii...
Protest într-adevăr, după ce doar atât mi-a mai rămas din ce-am pierdut, ca să găsesc ultimul refugiu al tuturor celor creați fără nici un fel de acord prealabil: dreptul la replică...

Și cât mi-e de poftă de-un fum de pipă... Cele vechi și arse le-am aruncat înainte de-mi lua una nouă, iar aici, într-un oraș de 4 milioane exista UN singur pipagiu, unde nu reușesc de UN an să ajung...

Rogu-te ai una numai pentru sufletu' meu...

rcm

Am început să cred ce nu mi-a venit până acum, și mi-e din ce în ce mai greu să mă decojesc de consecințe...

Cu mulțumiri, Anni...

rcm

N-am găsit nimic să-mi aline durerea citirii...
Am încercat să fug, sperând să nu m-ajungă din urmă certitudinea identității căreia de 50 de ani îi ard in fiecare zi certificatele de naștere-mi...
Cineva mi-a spart pușculița în care m-am ascuns, și tare mă taie cioburile.

Mă iartă Anni că n-am mai trecut pe la ușa-ți...
Ies rar pe-afară, și mi-e lehamite de câini...

rcm

Buna Anni,

Un semn doar ca exist...
Aceeași tandrețe, simbiotică deja prea multor doruri.
Numai noi știm că gemul de prune nu-i magiun, și franzela nu-i pâine.

Bucuros de recitire.

Cu drag,

rcm

O frumusețe amăruie, lipsită însă de amarul disperării, compactată parcă dintr-un mozaic voit neterminat. N-am putut să nu-mi imaginez Hamangiul meditând pe closetul așteptării unei pensii iluzorii ca praful de fluturi. Un pic de Caragiu, un pic de Birlic, un pic de Moraru.
Pare puțin diluat, dar nu întâmplător, de aici neterminarea mozaicului.

Revin cu respect.

rcm

Bună Daniel,

Ai reușit să mă smulgi dintr-un cimitir, ca să mă doresc într-altul, undeva aproape de parcele pe care sper s-o achiziționezi.
Simplitate subtilă, plăcut deșucheată, un fel de Săpânță cu iz eminescian, sonet de sorbit fără ghiață, undeva pe o bancă din lemn de brad proaspăt, unde să rămâi lipit până la următoarea viață.

Mulțam.

rcm

Interesante cuvintele d-voastra, daca le-as intelege deplin in \"contextul\" unui comentariu la cele scrise...
Stiu, n-am decat sa-teleg ce doresc, \"bune-rele, si-nchisori si liberatate...\" m-as bucura insa sa va-nteleg eventuala comunicare.

Cu respect,

rcm