Am crezut că din soare, o rază
încălzește inima mea.
N-a fost așa.
Am crezut că și luna, veghează
dorința din inima mea.
N-a fost așa.
Am crezut în schimbarea ce vine
cu bine în inima
Sufletul plânge,
Inima strânge
Dorul ce simte,
Fără cuvinte.
E păpădie,
Colț de câmpie,
Vântul o duce
La o răscruce.
Dorul întreabă,
Un fir de iarbă:
\" Unde s-apuce,
La semn de cruce?
În visele-mi cu soare,
Tablouri de culoare,
Mă simt ca și o frunză
De iederă pe pânză.
Pe firul crud și verde,
Îmi pun pentru-a pierde,
Din neputinți, povara
Spre cer, aflându-mi
Singură-n noaptea tăcută,
Deschid o fereastră plângând,
Și-mi văd iubirea pierdută,
În chip de păcat, tremurând.
Mă-nchin la Icoană și sper
Că ora, de cumpănă mută,
Dispare cu luna și-i
Tu, Fecioară aleasă mamă,
Ești pocal sfânt cu agheasmă,
De când L-ai adus pe lume,
Ca minunea s-o confirme,
Ne-ai arătat cum să-L iubim
Și sufletul să ni-l sfințim.
L-ai ocrotit și L-ai
Lumină caldă văd în ochii Tăi
Când mă privești,
Iar, când mă cerți, ei strălucesc, nu-s răi.
Acolo, în oglinda lor, zăresc
O candelă
Și-n drumurile vieții te găsesc.
Când lacrima mă arde cu
Iubirea ta a fost un aprig foc,
schimbând în paie, visele-n loc.
Câmpu-nverzit, cu macii zâmbitori,
haina simțirii, ce-a fost între noi,
în miriște aspră s-a preschimbat,
iar, sufletu-mi, a fost
Cândva, demult,
într-un tumult,
de început
necunoscut,
a răsărit
și a-nflorit,
un fir firav,
stingher, gângav.
Era un mugur,
mic și singur,
din macul roș,
plin de reproș,
că, floarea
Simt, fluturi colorați în zbor, în gândul meu,
să fie dor?
Simt, nostalgii \" de cum ar fi să fim? \" mereu,
e oare dor?
Simt, amintiri cu întâmplări ce le-am dorit,
o fi tot dor?
Simt, că e
Picături de lacrimi sărate și grele,
Izvorul amar, din speranțele mele,
Coboară, în cascadă de flori ruginii,
Buchet, ce ajunge-n-adâncul inimii.
Acolo, o floare, rămâne stingheră,
Se-agață în
Disc de lumină,
clipă divină,
nașterea mării,
valul iubirii,
cântă în mine,
dorul de tine,
ochii te-alintă,
șoapta incită.
Te-ating pe picior,
te mângâi ușor,
se naște fior,
dorința e-n
Din colț de lume înecată în vise sparte,
Apare, când nu te aștepți, ca într-o carte,
Chip trist și chinuit, de om cu mâna-ntinsă,
Cerându-ți ajutor în neputința pretinsă.
Te-ntrebi de ce îți cere
Sunt om neputincios cu râul morții,
Doresc să-nving o boală grea a sorții,
Ce-i vicleană și-n sânge mi se scurge,
Mă-nalță, la-nceput și-apoi mă stinge.
Rămân stăpân pe-un ac și o siringă,
Din
Ai suflet de lumină
Și viața-ți pare plină,
Când înger ai, de sfetnic
Și-n tot ce faci, ești vrednic.
Iubirea-ți e curată,
În inimă și faptă,
Rostești doar adevărul
Și cântec, îți e
Ce-i lacrima?
Mă-ntreb în mine și îmi cer răspuns:
E-un sentiment ce vrea să fie ud,
Ca omul creștinat, curat și nud.
Iubirea, cere lacrima tribut,
Când e prea-plin și nu e de crezut,
Ori,
Suntem făcuți din umbră și iubire,
Umbra e trup, iubirea e simțire.
Umbra-i de preț, o clipă-n tinerețe,
Devine chin, la ceas de bătânețe,
Rămâne praf, pe drum de nemurire
Și-i chip de om, rămas
Am urcat pe scară până la Cer
Și am vorbit cu Bunul Dumnezeu.
E trist și-ngrijorat de ce gândim,
Cum calea dreaptă-n viață n-o găsim.
L-am întrebat: De ce visele pier
Și ce-i speranță-n om, urcă
Nisip, e timpul neoprit,
Acoperind, ce am iubit,
Boarea de suflet împletit,
Drumul comun, nedespărțit.
Am amintiri ce-mi spun ades,
Cum ne priveam și mai ales,
Cum, vorba eu n-o
Mă simt stingher în viața mea,
Nu cred că mai însemn ceva.
Comunicam, ne respectam
Și în iubire noi trăiam.
Noi doi și viața valora,
Speranța amândoura.
Iubeam, vorbeam și ne aveam,
Unul pe
