Uitarea

Iubirea ta a fost un aprig foc, schimbând în paie, visele-n loc. Câmpu-nverzit, cu macii zâmbitori, haina simțirii, ce-a fost între noi, în miriște aspră s-a preschimbat, iar, sufletu-mi, a fost îndurerat. Ce-a fost frumos s-a risipit prin fum, iubirea ta s-a transformat în scrum. Vis și trăiri, rămân doar amintiri, speranțele-n iubire, amăgiri. Uitarea stinge ce-a rămas din foc, scrumu-i suflat de vânt, din loc în loc. Să-i mulțumim uitării că a pus în loc de \"mac\" un liniștit apus.