Poezie
Floarea speranței
speranța și iubirea, gonesc nefericirea
1 min lectură·
Mediu
Picături de lacrimi sărate și grele,
Izvorul amar, din speranțele mele,
Coboară, în cascadă de flori ruginii,
Buchet, ce ajunge-n-adâncul inimii.
Acolo, o floare, rămâne stingheră,
Se-agață în inimă, ca într-o seră,
De-acolo, se urcă prin sânge, în minte
Și-și strânge-n petale, speranță cuminte.
Ea-mi spune, să cred cu tărie-n iubire,
Că-i singura-n viață ce-ți dă împlinire,
Iar, starea ce astăzi, mi-aduce tristețe,
Se schimbă de mâine-n speranțe mărețe.
002.497
0