Poezii

Prin ceața friguroasă, Apar, din când în când Pagini, din cartea roasă A vieții ce-a trecut plângând. Încerc să le opresc ades, Să le sărut cu duioșie, Să le ascund în vasul cel ales Numit

Din focul mistuind iubire, Nisipul prinde viață și lumină, Se contopește cu destinul Și-mbată sufletul, ca vinul. Ești, când în zbor spre zări, Ce-s necuprinse de norii cu Parfum de

Îmi cer iertare Către tine Că am trecut Prin viața ta Și crede-mă Nimic din anii Ce au trecut Nu voi uita. Sunt clipe dragi, Amar plătite Cu suspine, Dar, unice În suflet, De iubire

De-s nori amari Pe cerul zilei, Privește flori, Zâmbește-ți ție, Ascută tare-o melodie Și-ncearcă să te pierzi De teamă, Să fugi cănd Gândul rău, te cheamă, Și lasă-n inimă speranța Că

Din praf de soare și culoare strecoară-n suflet alinare dă sângelui prin dor căldură și prin iubire șterge ură, E harul ce-l primim sămânță udată-n lacrima de suferință, e simpla dragoste de

Din cerul plin cu fluturi reci se-aștern în mine fulgi-fiori, sunt non-culoare, vise seci, din gheață cresc, ca niște flori. Feeric este jocul lor, gingașe par și chiar șoptesc să vin și eu

Roi de fluturi albi de nea răscolesc prin suflet amintiri ce-s astăzi stea stălucind în zâmbet. Căntă-n mine un colind mângâind iubirea bucuria amintind dulce fericirea. Fulgii albi stau

La ceas de taină, printre gânduri, mă simt copil și cred că poți, să-mi înțelegi dorul din rânduri scrise cu lacrimi, șir de nopți. Eu cred în tine, Moș Crăciune, ești steaua ce rămâne-n

Visez ce-i trecut, prețuiesc amăgiri, tresar când te caut în gând, mi-e frig și e goală lumina-n priviri, mi-e dor și îmi scriu înc-un rând. Sunt clipe, cristale de gheață ce dor și îmi îneacă

Din neguri triste și amare, cernit, scot sufletul la soare, încerc să-l fac să mai zâmbească și-o rază, greul să-i topească. Îl plimb pe câmpuri cu verdeață, îi fac veșmânt din flori cu

În caldă lumânare, lumină și iertare, vă pun iubirea-n lacrimi și-o rugă pentru patimi. Vă pomenesc din suflet, cu dorul încă umed și lângă bob de grână, divinul iz de smirnă. În sâmbăta

Călătorind prin amintiri, deschid fereastră-n suflet și-n loc de vechile trăiri, te văd pe tine, suflet și-mi înflorești emoții-n gând, zâmbind te simt aproape, lacrimi, de drag, îmi curg pe

Miros curat de fân cosit, suflet arat și răvășit, te plouă cald, lacrimi de dor, te-alintă iar, proaspăt decor. macul boboc, pribeag în câmp, poartă noroc, iubirii-n timp, petala

Mi-e dor de soare Și de căldura serilor cu vise, Mi-e dor de mare Și de căldura tălpilor încinse, Mi-e dor de tine De confidența gândurilor noastre, Mi-e dor de mine Când îți citeam poveștile

Strâng clipele de fericire și le păstrez în cartea vieții, devin capitol de-mplinire citit în clipele tristeții. Iubirea-i singura ce-i dată de Dumnezeu în Duhul cel Sfînt și ea ne-mbracă

Suntem doar niște frunze Într-un copac, ce-i viață. Speranțele ni-s pânze, Þesute-n fir de ață. Când toamna ne ajunge, Gândim că-i prea devreme, Iar, verdele ne strânge În amintiri o

Te-am întâlnit pe-un drum cu stele, Când sufletu-mi era în noapte, Stăteai, în fața casei mele, Cu rugă de dragoste-n șoapte. Aveai în privire speranța Că-i locul visat, al

Privesc în umbra clipei ce-a trecut și văd nemulțumire. Gândesc că poate soarta de-ar fi vrut putea fi fericire. Să cred că trebuia să am curaj, în tot ce-nseamnă viața și, dacă, visul părea

Minune-i când venim pe-acest pământ. Minune-i când simțim al Tău cuvânt. Minune-i când iubim cu-adevărat. Minune-i când păcatul e iertat. Minune-i când zâmbim dacă e greu. Minune-i când

Chip de mamă, leagănul cald, pruncul la sân e-n siguranță.

Noapte icoană și candelă rugă în șoaptă spre Cer.

Am crezut că din soare, o rază încălzește inima mea. N-a fost așa. Am crezut că și luna, veghează dorința din inima mea. N-a fost așa. Am crezut în schimbarea ce vine cu bine în inima

Sufletul plânge, Inima strânge Dorul ce simte, Fără cuvinte. E păpădie, Colț de câmpie, Vântul o duce La o răscruce. Dorul întreabă, Un fir de iarbă: \" Unde s-apuce, La semn de cruce?

În visele-mi cu soare, Tablouri de culoare, Mă simt ca și o frunză De iederă pe pânză. Pe firul crud și verde, Îmi pun pentru-a pierde, Din neputinți, povara Spre cer, aflându-mi

Singură-n noaptea tăcută, Deschid o fereastră plângând, Și-mi văd iubirea pierdută, În chip de păcat, tremurând. Mă-nchin la Icoană și sper Că ora, de cumpănă mută, Dispare cu luna și-i

Lumină caldă văd în ochii Tăi Când mă privești, Iar, când mă cerți, ei strălucesc, nu-s răi. Acolo, în oglinda lor, zăresc O candelă Și-n drumurile vieții te găsesc. Când lacrima mă arde cu

Cândva, demult, într-un tumult, de început necunoscut, a răsărit și a-nflorit, un fir firav, stingher, gângav. Era un mugur, mic și singur, din macul roș, plin de reproș, că, floarea

Simt, fluturi colorați în zbor, în gândul meu, să fie dor? Simt, nostalgii \" de cum ar fi să fim? \" mereu, e oare dor? Simt, amintiri cu întâmplări ce le-am dorit, o fi tot dor? Simt, că e

Trup, duh sfânt, aleși părinți, menire pe pământ, în suferinți.

Picături de lacrimi sărate și grele, Izvorul amar, din speranțele mele, Coboară, în cascadă de flori ruginii, Buchet, ce ajunge-n-adâncul inimii. Acolo, o floare, rămâne stingheră, Se-agață în

Disc de lumină, clipă divină, nașterea mării, valul iubirii, cântă în mine, dorul de tine, ochii te-alintă, șoapta incită. Te-ating pe picior, te mângâi ușor, se naște fior, dorința e-n

Din colț de lume înecată în vise sparte, Apare, când nu te aștepți, ca într-o carte, Chip trist și chinuit, de om cu mâna-ntinsă, Cerându-ți ajutor în neputința pretinsă. Te-ntrebi de ce îți cere

Sunt om neputincios cu râul morții, Doresc să-nving o boală grea a sorții, Ce-i vicleană și-n sânge mi se scurge, Mă-nalță, la-nceput și-apoi mă stinge. Rămân stăpân pe-un ac și o siringă, Din

Ai suflet de lumină Și viața-ți pare plină, Când înger ai, de sfetnic Și-n tot ce faci, ești vrednic. Iubirea-ți e curată, În inimă și faptă, Rostești doar adevărul Și cântec, îți e

Ce-i lacrima? Mă-ntreb în mine și îmi cer răspuns: E-un sentiment ce vrea să fie ud, Ca omul creștinat, curat și nud. Iubirea, cere lacrima tribut, Când e prea-plin și nu e de crezut, Ori,

Suntem făcuți din umbră și iubire, Umbra e trup, iubirea e simțire. Umbra-i de preț, o clipă-n tinerețe, Devine chin, la ceas de bătânețe, Rămâne praf, pe drum de nemurire Și-i chip de om, rămas

Am urcat pe scară până la Cer Și am vorbit cu Bunul Dumnezeu. E trist și-ngrijorat de ce gândim, Cum calea dreaptă-n viață n-o găsim. L-am întrebat: De ce visele pier Și ce-i speranță-n om, urcă

Nisip, e timpul neoprit, Acoperind, ce am iubit, Boarea de suflet împletit, Drumul comun, nedespărțit. Am amintiri ce-mi spun ades, Cum ne priveam și mai ales, Cum, vorba eu n-o

Mă simt stingher în viața mea, Nu cred că mai însemn ceva. Comunicam, ne respectam Și în iubire noi trăiam. Noi doi și viața valora, Speranța amândoura. Iubeam, vorbeam și ne aveam, Unul pe