Poezie

Frigul singurătății

suflet singur în doi

1 min lectură·5 decembrie 2009

Mediu

Visez ce-i trecut, prețuiesc amăgiri,

tresar când te caut în gând,

mi-e frig și e goală lumina-n priviri,

mi-e dor și îmi scriu înc-un rând.

Sunt clipe, cristale de gheață ce dor

și îmi îneacă credința,

simțind cum o lacrimă rece cu dor,

înlocuiește dorința.

Mă văd și mă simt cum zâmbesc cu mult drag,

sunt eu, când doream ani frumoși,

e viața promisă, cu tine, șirag

prețuit de cei credincioși.

Acum sunt o boare de suflet creștin,

mă-nchin și-ți urez mult noroc,

rămân, ca și candela, să te susțin

la binele-n viață, soroc.

N-am teamă, doar frigul e greul de-acum

și singură-ncerc să-ncălzesc

icoana iubirii, rămasă doar fum,

suspin și cu dor o-nvelesc.

Iubirea e caldă când doi sunt un trup

și au amândoi doar un gând,

serile reci, când ești singur în trup,

te-ndeamnă spre mâine plângând

O lacrimă pune-o în dar la trecut,

cheamă-ți speranța spre mâine,

zâmbește la soare și simte tăcut,

cum setea vieții revine.

042.926

Rodica Plamada. “Frigul singurătății.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/rodica-plamada/poezie/13917879/frigul-singuratatii

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

***
emotie si vers!

Mulțumesc pentru cel mai emoționant dar \"semn\" oferit versului meu, în seara mirifică a așteptării lui \"Moș Nicolae\"!

***
revin>
antologic: mi-e dor și îmi scriu înc-un rând.

E neașteptat și cu atât mai prețios, pentru mine, semnul d-stră.
Mă onorează și mă motiveaza.
Mulțumesc.