Zăresc în dorul de-nceput
un vis și o speranță
să fii copilul conceput
c-o luminoasă viață.
Sunt martoră doar, la dureri,
cu dor de mamă-n lacrimi,
te văd bărbat, din prunc mai ieri,
cu viața,
Mi-e dor de soare
Și de căldura serilor cu vise,
Mi-e dor de mare
Și de căldura tălpilor încinse,
Mi-e dor de tine
De confidența gândurilor noastre,
Mi-e dor de mine
Când îți citeam poveștile
Strâng clipele de fericire
și le păstrez în cartea vieții,
devin capitol de-mplinire
citit în clipele tristeții.
Iubirea-i singura ce-i dată
de Dumnezeu în Duhul cel Sfînt
și ea ne-mbracă
Tu, Fecioară aleasă mamă,
Ești pocal sfânt cu agheasmă,
De când L-ai adus pe lume,
Ca minunea s-o confirme,
Ne-ai arătat cum să-L iubim
Și sufletul să ni-l sfințim.
L-ai ocrotit și L-ai
Am crezut că din soare, o rază
încălzește inima mea.
N-a fost așa.
Am crezut că și luna, veghează
dorința din inima mea.
N-a fost așa.
Am crezut în schimbarea ce vine
cu bine în inima
Prin ceața friguroasă,
Apar, din când în când
Pagini, din cartea roasă
A vieții ce-a trecut plângând.
Încerc să le opresc ades,
Să le sărut cu duioșie,
Să le ascund în vasul cel ales
Numit
Din colț de lume înecată în vise sparte,
Apare, când nu te aștepți, ca într-o carte,
Chip trist și chinuit, de om cu mâna-ntinsă,
Cerându-ți ajutor în neputința pretinsă.
Te-ntrebi de ce îți cere
Din praf de soare și culoare
strecoară-n suflet alinare
dă sângelui prin dor căldură
și prin iubire șterge ură,
E harul ce-l primim sămânță
udată-n lacrima de suferință,
e simpla dragoste de
În caldă lumânare,
lumină și iertare,
vă pun iubirea-n lacrimi
și-o rugă pentru patimi.
Vă pomenesc din suflet,
cu dorul încă umed
și lângă bob de grână,
divinul iz de smirnă.
În sâmbăta
Călătorind prin amintiri,
deschid fereastră-n suflet
și-n loc de vechile trăiri,
te văd pe tine, suflet
și-mi înflorești emoții-n gând,
zâmbind te simt aproape,
lacrimi, de drag, îmi curg pe
Lumină caldă văd în ochii Tăi
Când mă privești,
Iar, când mă cerți, ei strălucesc, nu-s răi.
Acolo, în oglinda lor, zăresc
O candelă
Și-n drumurile vieții te găsesc.
Când lacrima mă arde cu
Roi de fluturi albi de nea
răscolesc prin suflet
amintiri ce-s astăzi stea
stălucind în zâmbet.
Căntă-n mine un colind
mângâind iubirea
bucuria amintind
dulce fericirea.
Fulgii albi stau
Din neguri triste și amare,
cernit, scot sufletul la soare,
încerc să-l fac să mai zâmbească
și-o rază, greul să-i topească.
Îl plimb pe câmpuri cu verdeață,
îi fac veșmânt din flori cu
Sufletul plânge,
Inima strânge
Dorul ce simte,
Fără cuvinte.
E păpădie,
Colț de câmpie,
Vântul o duce
La o răscruce.
Dorul întreabă,
Un fir de iarbă:
\" Unde s-apuce,
La semn de cruce?
Picături de lacrimi sărate și grele,
Izvorul amar, din speranțele mele,
Coboară, în cascadă de flori ruginii,
Buchet, ce ajunge-n-adâncul inimii.
Acolo, o floare, rămâne stingheră,
Se-agață în
Îmi cer iertare
Către tine
Că am trecut
Prin viața ta
Și crede-mă
Nimic din anii
Ce au trecut
Nu voi uita.
Sunt clipe dragi,
Amar plătite
Cu suspine,
Dar, unice
În suflet,
De iubire
Mă simt stingher în viața mea,
Nu cred că mai însemn ceva.
Comunicam, ne respectam
Și în iubire noi trăiam.
Noi doi și viața valora,
Speranța amândoura.
Iubeam, vorbeam și ne aveam,
Unul pe
Se-așterne toamna cu schimbarea
Culorii-n frunze și uitarea
Ce-a fost iubire-n plină vara
Devine ură și povară.
Aș vrea să cred că-i doar o boare
Din ce-i firesc la om, schimbare
Și că în
Abandonându-mi sufletul în artă
Cu disperare-am căutat iubirea
Ce, refuzată pân-acum de soartă,
Am tot sperat să-i întâlnesc simțirea.
Poate fi ideal de ne-întâlnit,
Aflat, în inexistentul
Ai suflet de lumină
Și viața-ți pare plină,
Când înger ai, de sfetnic
Și-n tot ce faci, ești vrednic.
Iubirea-ți e curată,
În inimă și faptă,
Rostești doar adevărul
Și cântec, îți e
Sunt om neputincios cu râul morții,
Doresc să-nving o boală grea a sorții,
Ce-i vicleană și-n sânge mi se scurge,
Mă-nalță, la-nceput și-apoi mă stinge.
Rămân stăpân pe-un ac și o siringă,
Din
Ce-i lacrima?
Mă-ntreb în mine și îmi cer răspuns:
E-un sentiment ce vrea să fie ud,
Ca omul creștinat, curat și nud.
Iubirea, cere lacrima tribut,
Când e prea-plin și nu e de crezut,
Ori,
