Rodean Stefan-Cornel

Adică, ați șters un text (cel cu iubirea), probabil (sunt aproape sigur) pentru că nu v-au convenit comentariile. Deși, în opinia mea, cele două luări de poziție față de textul dumneavoastră au fost la obiect și bine elaborate. Nu v-ați gândit că, ștergând textul, nu mai pot fi accesate nici comentariile de sub el, comentarii pentru care cei doi colegi ai dumneavoastră au depus efort și au consumat timp ca să citească, să analizeze și să scrie?
Nepoliticos ați fost în primul rând față de doamna Otilia Ardeleanu, primul comentator, care este editor și consumă extrem de mult timp pentru a ne asigura nouă, celorlalți condiții să ne afirmăm. În loc să-i mulțumiți, pur și simplu ați șters totul.
Dacă erați începător, poate aveați scuze, dar așa...
Referitor la textul de mai sus, văzând că încă nu ați făcut nimic pentru a elimina vorbăria generală, cacofonia care „se vede și din avion” și altele, vă dau eu o variantă:

Pericol

Mâncarea românească e gustoasă,
Dar nutriționiștii-s toți de-acord
Că este, evident, nesănătoasă:
Te uiți la preț și faci atac de cord.

Am folosit poanta dumneavoastră, titlul, pregătirea poantei și versificația îmi aparțin, dar „nu am nicio pretenție”.
Mai rămâne de stabilit doar dacă poanta este originală. Dar, vă las pe dumneavoastră să mai cercetați și poate intervin și alții.
SĂNĂTATE!
Cornel Rodean

Poanta nu este tocmai de neglijat, în opinia mea. Adică, mâncarea românească este nesănătoasă pentru inimă, dar nu pentru că este prea grasă, prea prăjită ș.a.m.d., ci pentru că provoacă infarctul la vederea prețului.
Dar...
Textul este foarte lung, cu limbaj redundant, cu multe cuvinte în plus. În plus, titlul strică poanta cu explicațiile pe care le dă. Și de ce ați scris în paranteză „pamflet”? În mod evident, textul nu are absolut nicio legătură cu așa ceva. Pamfletul stigmatizează unele tare morale, concepții negative, trăsături de caracter ș.a. folosind sarcasmul și violența verbală. El nu explică, nu demonstrează ci doar acuză cu tărie.
Vă propun să încercați reconstrucția cu un titlu neutru, dintr-un singur cuvânt (de exemplu „Pericol”) și cu patru versuri, la care vă dau eu și ultimele cuvinte (spre exemplu „gustoasă-nesănătoasă”, „de acord-atac de cord”). Sau altfel, dar să rezulte ceva mai scurt decât varianta postată.
Hai că este simplu!
Cornel Rodean

Scuze, în varianta corectată din „recunosc (I)” nu mai este „Să iubească circumstanța” ci „Să accepte circumstanța”. Oricum, tot neclar este...

Domnule Miclăuș,
Nici din varianta de la „recunosc (I)” nu se înțelege absolut nimic! Rămân aceleași nelămuriri pe care le-am exprimat inițial. Care este circumstanța? De ce și cum să iubești o circumstanță? Cine este fiul ales? Ales pentru ce și de către cine? De ce Tanța din Constanța? Ar fi ceva explicații în ce ați povestit în cele 3 comentarii, dar toate elementele ajutătoare, pentru pregătirea poantei trebuie să se găsească în catren, nu explicate separat. Oricum, nici așa, cu explicații suplimentare, nu prea e clar ce vreți să spuneți. În opinia mea, nu aveți ce modificări să aduceți textului și nu văd cum ați putea fi ajutat de colegi, cum spuneți în „recunosc (III)”. Dacă ar fi fost o poantă evidentă, cât de cât interesantă, un tâlc, „ceva acolo”, se putea construi în jurul ei, dar, din păcate, nu este nimic. În plus, versul al treilea șchioapătă și acum (se pronunță firesc FI-ul nu fi-UL), primul nu se simte nici el prea bine (în construcția „Le-am spus”, accentul firesc este pe „spus” nu pe „Le-am”, cum ne ghidați dumneavoastră, după cum bine ați rânduit troheii în versul al doilea și al patrulea), „chiar des” este „de umplutură”...
Concluzia ar fi că avem de-a face cu o „daună totală”, ce să mai reparăm?
Părerea mea...
Cornel Rodean

...că veniți dinspre poezie, ceea ce, în cazul acestui text, este benefic, în opinia mea.
Am observat că, în proza scurtă, sunt autori care pornesc de la câte o idee foarte interesantă, uneori chiar șocantă, desfășurarea și finalul ar putea fi, de asemenea, atractive, dar lectura este greoaie din cauza nepriceperii naratorului. La dumneavoastră pare invers. Adică subiectul este banal, o simplă audiență la rectorul universității, pentru a rezolva o problemă nu rar întâlnită, însă modalitatea în care ați abordat scrierea face textul ușor și plăcut de citit.
Mi-au plăcut:
- începutul și încheierea, concepute, ambele în jurul tăcerii și al leului;
- cele trei momente de introspecție, de „discuție cu sinele”;
- trecerea de la leul de pe bancnotă, la „leul” întruchipat de rector;
- limbajul curat și adaptat situației descrise.
Cred că, la început, în loc de „leul de 10” ar fi mai clar „leul bancnotei de 10”. Sau altfel, dar „leul de 10” nu merge, poate se înțelege doar în Republica Moldova...
Sunt sigur că, pe viitor veți găsi subiecte mai palpitante, eventual din care o să rezulte și un tâlc, un fel de morală sau chiar o poantă. Dumneavoastră veți hotărî și dacă veți aborda proza scurtă sub formă de schițe de ficțiune sau de povestiri bazate pe întâmplări trăite personal. Sau care va fi raportul între acestea. Important este că „aveți condei”!
Cornel Rodean

Eu nu prea înțeleg despre ce este vorba, în primul rând pentru că nu știu cine este alesul. Nici care este circumstanța nu intuiesc. Dar Tanța din Constanța ce legătură are cu circumstanța? Titlul și subtitlul nu mă ajută nici ele... Ce percutanță? Care necazuri? Poate și din vina mea, dar asta e...
Dacă „cela” este cu rol de „acela”, de ce nu ați scris mai bine „acel ales”? Ar fi fost ritmul mai bun.
Cu scuze dacă am deranjat,
Cornel Rodean

Primăvara privesc încântat la tinerii ghiocei care ies timid din zăpadă și cu lehamite la vechile gunoaie care ies și ele, dar cu tupeu. Admir cum dă colțul ierbii și îi deplâng pe sărmanii - ieșiți cu greu din iarnă - care dau colțul.
Vara nu am stare, nu-mi găsesc locul. Deși este loc sub soare pentru toată lumea, eu vreau la umbră. Atunci iau concediu... nu, nu eu, șefii mei. Eu sunt abonat la februarie.
Toamna, după ce termin de numărat bobocii, îi văd pe cei care dau la rațe din cauza tulburelului. Ăștia sunt nenumărați.
Iarna îmi aduc aminte de un poet francez, rebel și inconfundabil, care se întreba unde sunt zăpezile de altădată și de un politician-filozof român contemporan care i-a răspuns după câteva secole, explicând că nu mai contează, din moment ce, oricum, iarna nu-i ca vara.
Cu prețuire pentru autorul textului de la care s-a pornit și pentru ceilalți comentatori,
Cornel Rodean

Doamnă Zburlea,
Mă bucur că v-am provocat un zâmbet!
Aveți dreptate că, în multe situații, „linia dintre umor și bășcălie e subțire”. Însă, important este să știi unde este și să nu treci dincolo. În ceea ce mă privește, eu, întotdeauna, prin ceea ce am scris am fost foarte atent să rămân în partea cu umorul. Cât am reușit sau cât am greșit vede doar Măria Sa, Cititorul...
Vă mulțumesc și vă mai aștept!
Doamnă Spulber,
Întâi de toate vă mulțumesc pentru lectura atentă!
Eu, ca personaj în această povestire, ca martor și ca observator atent, sunt convins că nu a fost vorba de ironie din partea celuilalt personaj. Pur și simplu, „ultima impresie contează” și femeia a fost mulțumită că, până la urmă a aflat tot ceea ce o interesa, iar eu, la această ultimă discuție am dat dovadă de răbdare, de multă atenție, am fost cât se poate de popular. Cum o fi interpretat femeia comportamentul meu din timpul călătoriei? Nu cred că și-a mai pus această problemă. Sau s-a gândit cu înțelegere, crezând că nu m-am simțit bine, că de-aia tot ieșeam afară din compartiment și mergeam la toaletă...
Deci, aici putem vorbi de un pic de „naivitate”, vorba dumneavoastră.
În altă ordine e idei, am înlocuit „n” cu „i” și am șters virgula de după „Da” (cu sensul de „dar”). Cred că am înțeles bine obsevațiile dumneavoastră, mulțumesc!
Să ne mai citim, cu bine!
Cornel Rodean

Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase, doamnă Keller!
Și... nu uitați de promisiunea că o să reveniți! O să mai postez câteva povestiri, prima tot cam în aceeași notă.
Cornel Rodean

Inițial, citind textul de mai sus, am crezut că este scris de un elev din ciclul gimnazial, astfel că, înainte de a-mi spune părerea, am încercat să aflu cam câți ani are autorul și, eventual, să-mi adaptez comentariul funcție și de aceste date. Se pare, însă, că „poetul” nu mai este chiar atât de tânăr...
În opinia mea, o creație concentrată în patru versuri ar putea fi un catren aforistic, un madrigal, o epigramă, un scurt poem metaforizat ș.a., dar ceea ce am citit nu prea este nimic. Mesajul nu este clar deloc, construcția este întortocheată, limbajul nu are nimic în comun cu o creație literară, așa-zisele „versuri” nu au nici ritm, nici măsură... Observăm doar o rimă facilă (tine-bine) în timp ce a doua este incorectă (frâie-ție).
Dacă observam un mesaj clar, o idee interesantă, o poantă, un tâlc ș.a.m.d., merita să lucrăm pe text, dar, în condițiile expuse, nu are niciun rost, zic eu...
Din păcate...
Fără supărare!
Cornel Rodean

Dragă domnule Ștefan Petrea,
Fiind, și eu, un cititor al diferitelor creații postate pe acest site, respect rugămintea dumneavoastră și îmi exprim câteva opinii:
1. Sonetul de mai sus pare un fel de filozofare - la început cam pesimistă - despre condiția umană (sânge, puroaie, rană, pace învinsă, tristețe, plânge, bezne, viciu ș.a.m.d.), iar către sfârșit cu câteva accente de speranță (lumină, profetic, nemurire ș.a.). Deci, mesajul pare interesant, deși poate ar fi bine să schimbați registrul din când în când, că în foarte multe alte sonete cam tot pe aici „bateți”.
2. Din punct de vedere stilistic poezia abundă de metafore diverse, multe nonconformiste (ceea ce nu cred că este „de rău”), dar care „forțează” imaginația, logica, limbajul. Din această cauză, textul este greu și de citit și de înțeles. Să spunem, totuși, că nu trebuie neapărat înțeles, că ar fi de ajuns să transmită ceva, iar mie mi-a transmis ce am arătat la primul punct.
3. Limbajul, topica, relațiile de cauzalitate dintre anumite formulări mie mi se par alese doar ca sonetul să se încadreze în rigorile speciei respective, ceea ce în opinia mea reprezintă un minus.
4. Prozodia este foarte bună, în general (atenție, că „a lui” din al doilea vers nu sună prea bine, la experiența dumneavoastră și la ușurința în versificare puteați să evitați), ritmul curge frumos, rimele sunt corecte și destul de bune calitativ, dar, din nou, totul pare pus în slujba formei, neglijând firescul exprimării în limba română și logica simplă.
Inițial am vrut să scriu un text umoristic pornind de la terținele acestui sonet, dar știu că sunteți un om sensibil și nu vreau să vă supăr prea tare.
Oricum, versurile de aici, adică din cele două terține mie mi se par ciudate, nu numai pentru că nu prea înțeleg anumite cuvinte sau contextul folosirii altora, dar și pentru faptul că din punct de vedere eufonic ele par a fi scrise pentru a fi folosite de către studenții de la teatru sau de către tinerii actori pentru exerciții de dicție.
SĂNĂTATE!
Cornel Rodean

Haideți să lămurim întâi două probleme:
- eu sunt un simplu cititor care a răspuns apelurilor insistente făcute de dumneavoastră; dacă am tratat cu seriozitate comentariul anterior, asta nu înseamnă că aș fi cine știe ce „critic avizat” sau vreo „autoritate în domeniu”, nici vorbă; în plus, în ceea ce am scris la celălat sonet, intervine și mult subiectivism; deci, vă rog să nu mă mai solicitați că, oricum, în continuare voi citi și comenta după propriul plan.
- nu vreau să stârnesc, aici și acum, vreun dialog pe teme de poetică, stilistică, semantică, gramatică s.a.m.d.; oricum nu am de gând să continui cu alte comentarii.
Și acum, despre sonetul de mai sus:
- de „bine”: prozodia foarte bună; în plus, nu ne mai dați „exerciții de dicție”;
- de „mai puțin bine”: aceleași construcții „alambicate”, cu topică nefirească plină de inversiuni, aceeași impresie că forțați prea mult în folosul rimei, ritmului și măsurii.
Îmi permit să spun că dumneavoastră, domnule Petrea, care cred că aveți foarte multe calități necesare unui poet, nu înțelegeți sau încălcați cu bună știință o regulă elementară după care se evoluează multe procese, fenomene s.a.m.d., valabilă și în versificație. Mai concret, așa cum se spune că unele alimente (băuturi) pot fi și medicamente și otravă, totul depinzînd de cantități, proporții, asocieri și conjuncturi, tot așa sunt și „artificiile” lingvistice des întâlnite la poeți.
Cam atât, că deja este prea mult...
Părerea mea...
SĂNĂTATE!
Cornel Rodean

Ieri dimineață (3 dec.) am trimis la acest text un comentariu care nu a apărut, nu știu de ce.
Reiau câteva idei din ce am scris atunci, sper să îmi amintesc ce era mai important:
- mesajul poeziei mie mi se pare un îndemn la a cugeta asupra unor aspecte importante ale condiției umane, cu accente mai ales pesimiste (sânge, puroaie, rană, pace învinsă, tristețe, plânge, bezne, înfrânge s.a.m.d.); și totuși, spre final, sunt și ceva note ușor optimiste (lumină, profetic, nemuririi);
- impresia covârșitoare la finalul lecturii este că am mai citit „așa ceva”, de multe ori, scris de același autor; poate ar trebui, domnule Petrea, să vă rupeți ușor de acest stil, de aceste teme, să încercați și „altceva”;
- sonetul este plin de metafore, unele „îndrăznețe” (ceea ce nu este neapărat rău), dar se „forțează” prea mult limbajul de dragul formei;
- prozodia este foarte bună, în general, ritmul curge (cu excepția unei mici aritmii la versul al doilea („a lui” firesc se accentuează „a LUI”, nu „A lui”), rimele sunt corecte și destul de bune calitativ;
- limbajul, despre care aminteam și anterior, cuprinde cuvinte (sintagme, expresii) cel puțin ciudate, folosite în contexte nepotrivite, cu o topică nefirească, edificatoare fiind, în acest sens, verbele a isca și a risca; dar toată construcția pare „alambicată”, uneori greu de înțeles (poate numai eu nu am înțeles totul sau poate nici nu trebuia să înțeleg, fiind de ajuns că mi s-a transmis, totuși, ceva);
- deși am spus că prozodia este corectă, cele două terține parcă au fost scrise special pentru studenții la actorie, ca să exerseze la „dicție”; păi, poezia în formă fixă prin definiție trebuie să fie ușor de citit , de memorat și de recitat...
Îmi pare rău dacă v-am supărat, am văzut că sunteți sensibil, dar dacă i-ați rugat pe cititori să comenteze...
SĂNĂTATE!
Cornel Rodean

Câteva opinii, pe scurt:
- întâi de toate observ o „schimbare de macaz” în tematica abordată de autor, de la savuroasele schițe umoristice, cu accente erotice, la un text ce ne pune pe gânduri referitor la condiția autorului care se confundă cu personajele sale (scuze dacă titlul comentariului pare unora vulgar și nepotrivit);
- am citit o proză scurtă foarte bine scrisă, condusă magistral de la primul cuvânt până la ultimul;
- remarc, cu deosebire, priceperea de a pregăti, în doar câteva rânduri ceea ce este edificator; adică, de la prezentarea „personajului de sacrificiu” se ajunge ușor și logic la presupunerea: „Probabil îmi vor clasa cazul în timp ce un scriitor nenorocit, undeva, se va umple de glorie și de bani cu povestea în care m-a omorât pe mine”; apoi, imediat este finalul propriu-zis, de-a dreptul încântător, în care se dă un titlu întregii experiențe de viață a autorului: "Uluitoarele aventuri ale personajelor fantastice care sunt zilele mele".
Nu sunt un cinefil, nu am informații foarte multe în domeniu, dar în ideea textului de mai sus și cu personajele respective cred că s-ar putea scrie și un scenariu de film.
Pentru toate cele de mai sus și, în plus, pentru o oarecare notă de originalitate, îmi permit să evidențiez textul cu o steluță.
Cornel Rodean

Incitat de titlu, am citit, dar nu am fost prea încântat...
În opinia mea:
- mesajul acestui text este generos;
- am întâlnit cuvinte frumoase cu care s-au construit metafore, dar unele dintre acestea sunt cam „uzate” de prea multă folosință („portativ de raze”, „mângâiați de vânt” ș.a.); parcă, totuși, „fulgi de dor” nu este chiar atât de „bătătorită”);
- versificația este foarte slabă din punct de vedere calitativ (rime facile sau care se repetă nejustificat, ritm „dat peste cap”, măsură neuniformă); m-am referit la rimă și la ritm, văzând că, după forma adoptată pentru textul de mai sus, autoarea și-a propus „versificație clasică”;
- ar mai fi niște probleme de topică, de coerență a discursului logic, dar aici s-ar putea să nu fi înțeles eu bine, nu detaliez;
Ritmul și măsura cred că s-ar putea îmbunătăți, cât de cât, fără să schimbăm prea multe din original, dar rimele și celelalte probleme mari nu prea, așa că, în concluzie, nu merită efortul... din păcate...
Părerea mea...
Cu speranța că nu am supărat prea tare,
Cornel Rodean

Textul de mai sus, în opinia mea, nu prea este pamflet. Pamfletul trebuie să aibă un limbaj mai „colorat”, sarcastic și violent, în el satira trebuie să fie aspră, însoțită de caricaturizarea personajelor ș.a.m.d. Nu este nici epigramă, deoarece nu văd nici măcar o „urmă” de poantă epigramatică. De fapt, este doar o opinie scrisă astfel încât „să sune din coadă”. Dar nici aici nu este cu totul în regulă, deoarece „se cunoaște” din versul al treilea este pus doar pentru rimă, într-un context total nepotrivit. Când spui „se cunoaște” te referi la un adevăr unanim recunoscut, iar în chestiunea prezentată sunt cel puțin două tabere, total opuse.
Părerea mea...
Cornel Rodean

Mi-ați făcut o surpriză, domnule Tomescu, mulțumesc!
Domnule Cătănuș, dacă doriți, vă ofer, cu drag, un exemplar al cărții. Trebuie să știu doar unde să fac expediția. Puteți să îmi comunicați asta prin e-mail la cornel_rodean@yahoo.com

Mi-a plăcut cu deosebire tonul „jucăuș”, este, într-adevăr, în acest poem un fel de „bulgăreală”, așa cum cere tema concursului.
Succes!
Cornel Rodean

Mi-a plăcut mai mult prima strofă. Chiar cred că poemul se putea termina doar cu aceasta.
Succes!
Cornel Rodean

Sunt la curent cu ce se întâmplă pe „Agonia”, citesc texte și comentarii, dar eu am postat mai puțin în ultima vreme și am comentat la fel de puțin. De data aceasta, efectiv nu mă pot abține. Am citit mai sus un foarte bun text pe o temă aparent „bătătorită” (plecarea la cele veșnice și ce se întâmplă după aceea), dar abordată într-un mod original - un melanj de suprarealism și SF - folosind o tehnică narativă simplă, dar de efect, care demonstrează că avem printre noi, „agoniștii”, un mare prozator, care excelează în proza scurtă. Foarte bine sunt surprinse greutățile unui om obișnuit, ajuns „la o vârstă”, care suportă multe, începând cu drama pierderii premature a copiilor și continuând cu durerile articulare, cu amenințările cămătarilor sau cu somațiile de la bănci și ANAF. Finalul se leagă perfect de începutul textului și confirmă zicala potrivit căreia, dacă ai o vârstă, te-ai trezit dimineața și nu te mai doare nimic, înseamnă că ești mort. Din păcate, surpriza din final este stricată de titlul textului, care spune de la bun început ce se va întâmpla. În opinia mea era mai indicat un titlu neutru. Oricum, trec peste acest aspect și, din toată inima, apăs butonul de steluță.
Felicitări!
Succes în continuare!
Cornel Rodean