Să nu scrii dacă salvatorii dorm

Cineva, undeva, scrie. Scrie o poveste. Printre elfi, șamani, balauri, femei cu barbă și alte personaje fantastice mă bagă și pe mine în scrierea lui despre lumi cum doar în cărți se găsesc. Când te simți rău din senin, când te îndrăgostești pe nepusă masă, când te sună voci minunate la telefoane fără baterie ori când miroși a crini în decembrie să știi că intri în povestea unui scriitor. Acesta de acum care se ia de mine cred că are nevoie de un personaj de sacrificiu, mă gâdilă gheare de dragon pe gambe și mi-e frică, știu că asta e tactica dragonilor, mai întâi gâdilă și apoi înșfacă. Mă agăț de birou. O metaforă despre o prințesă ferecată într-un turn mă râcâie pe gât, un verb apocaliptic îmi crestează venele mâinii stângi iar o parabolă referitoare la un ciclop și o hidră surdă își înfige colții direct în gâtul meu. Aș striga după ajutor dar e unu și douăzeci noaptea și toți salvatorii lumii dorm. Sunt condamnat la pieire. Nu mă mai pot ține mult de biroul ăsta iar sânge cred că nu mi-a mai rămas mult. La naiba, aș fi preferat să mor în povestea vreunui scriitor de proză erotică. Nu știu ce vor înțelege procurorii și medicii legiști din moartea mea dar precis le va lua mult timp să se prindă. Mă bucur, niciodată nu i-am suportat. Probabil îmi vor clasa cazul în timp ce un scriitor nenorocit, undeva, se va umple de glorie și de bani cu povestea în care m-a omorât pe mine. Mă lasă puterile, mor. Îmi cade pixul din mână și brusc totul se calmează, valurile de sânge dispar de pe mine, de pe parchet și de pe caietul din fața mea și mi se închid rănile. Înainte să leșin de epuizare mai văd doar titlul pe care îl pusesem poveștii ce mă absorbise total: "Uluitoarele aventuri ale personajelor fantastice care sunt zilele mele".