Văzând pe om

lupu-şi schimbă părul
dar năravul ba...
Rog din nou opinii...

Mulţumiri anticipate!

Dragă domnule Ștefan Petrea,
Fiind, și eu, un cititor al diferitelor creații postate pe acest site, respect rugămintea dumneavoastră și îmi exprim câteva opinii:
1. Sonetul de mai sus pare un fel de filozofare - la început cam pesimistă - despre condiția umană (sânge, puroaie, rană, pace învinsă, tristețe, plânge, bezne, viciu ș.a.m.d.), iar către sfârșit cu câteva accente de speranță (lumină, profetic, nemurire ș.a.). Deci, mesajul pare interesant, deși poate ar fi bine să schimbați registrul din când în când, că în foarte multe alte sonete cam tot pe aici „bateți”.
2. Din punct de vedere stilistic poezia abundă de metafore diverse, multe nonconformiste (ceea ce nu cred că este „de rău”), dar care „forțează” imaginația, logica, limbajul. Din această cauză, textul este greu și de citit și de înțeles. Să spunem, totuși, că nu trebuie neapărat înțeles, că ar fi de ajuns să transmită ceva, iar mie mi-a transmis ce am arătat la primul punct.
3. Limbajul, topica, relațiile de cauzalitate dintre anumite formulări mie mi se par alese doar ca sonetul să se încadreze în rigorile speciei respective, ceea ce în opinia mea reprezintă un minus.
4. Prozodia este foarte bună, în general (atenție, că „a lui” din al doilea vers nu sună prea bine, la experiența dumneavoastră și la ușurința în versificare puteați să evitați), ritmul curge frumos, rimele sunt corecte și destul de bune calitativ, dar, din nou, totul pare pus în slujba formei, neglijând firescul exprimării în limba română și logica simplă.
Inițial am vrut să scriu un text umoristic pornind de la terținele acestui sonet, dar știu că sunteți un om sensibil și nu vreau să vă supăr prea tare.
Oricum, versurile de aici, adică din cele două terține mie mi se par ciudate, nu numai pentru că nu prea înțeleg anumite cuvinte sau contextul folosirii altora, dar și pentru faptul că din punct de vedere eufonic ele par a fi scrise pentru a fi folosite de către studenții de la teatru sau de către tinerii actori pentru exerciții de dicție.
SĂNĂTATE!
Cornel Rodean

Ieri dimineață (3 dec.) am trimis la acest text un comentariu care nu a apărut, nu știu de ce.
Reiau câteva idei din ce am scris atunci, sper să îmi amintesc ce era mai important:
- mesajul poeziei mie mi se pare un îndemn la a cugeta asupra unor aspecte importante ale condiției umane, cu accente mai ales pesimiste (sânge, puroaie, rană, pace învinsă, tristețe, plânge, bezne, înfrânge s.a.m.d.); și totuși, spre final, sunt și ceva note ușor optimiste (lumină, profetic, nemuririi);
- impresia covârșitoare la finalul lecturii este că am mai citit „așa ceva”, de multe ori, scris de același autor; poate ar trebui, domnule Petrea, să vă rupeți ușor de acest stil, de aceste teme, să încercați și „altceva”;
- sonetul este plin de metafore, unele „îndrăznețe” (ceea ce nu este neapărat rău), dar se „forțează” prea mult limbajul de dragul formei;
- prozodia este foarte bună, în general, ritmul curge (cu excepția unei mici aritmii la versul al doilea („a lui” firesc se accentuează „a LUI”, nu „A lui”), rimele sunt corecte și destul de bune calitativ;
- limbajul, despre care aminteam și anterior, cuprinde cuvinte (sintagme, expresii) cel puțin ciudate, folosite în contexte nepotrivite, cu o topică nefirească, edificatoare fiind, în acest sens, verbele a isca și a risca; dar toată construcția pare „alambicată”, uneori greu de înțeles (poate numai eu nu am înțeles totul sau poate nici nu trebuia să înțeleg, fiind de ajuns că mi s-a transmis, totuși, ceva);
- deși am spus că prozodia este corectă, cele două terține parcă au fost scrise special pentru studenții la actorie, ca să exerseze la „dicție”; păi, poezia în formă fixă prin definiție trebuie să fie ușor de citit , de memorat și de recitat...
Îmi pare rău dacă v-am supărat, am văzut că sunteți sensibil, dar dacă i-ați rugat pe cititori să comenteze...
SĂNĂTATE!
Cornel Rodean

mulţumesc!