M-am întrebat în gând de multe ori
cum arată și ce te atrage la bărbatul
care te ține în brațe până în zori,
împărțind cu el atât răsfățul cât și păcatul
ce ne umple tuturor sufletele cu
Amintirile plutesc peste trecut ca cenușa
răscolită de vânt în liniștea sângerândă a amurgului...
Nu-i nimeni în preajmă care să–mi deschidă ușa
și să aprindă iar fitilul de la candela stinsă a
Troiene de dorințe și amintiri
pe câmpuri brăzdate de vise
ca neaua se topesc
căci hoardele de năluciri
sub copitele lor cu potcoave de foc
fără milă ard și strivesc
dorurile mele întinse
pe
Cand te-am zărit pentru prima dată
stăteai îngenunchiată și te rugai lîngă altar,
te învăluia o lumină caldă, înmiresmată
cu iz de tămâie și divin nectar.
Te urmăream cu o nostalgică
De-ai ști ce dor îmi era de tine,
de zilele când te strângeam în brațe
printre tufișurile presărate pe coline
lăsând spinii, nepăsători, hainele să ni le agațe.
Îți mai aduci aminte? ne
Uneori, îmi este rușine
de gândurile mele ascunse, nebunești,
alteori, îmi spun că mi se cuvine
chiar dacă atunci, tu nu mă dorești.
Hormonii nu țin cont de rațiune,
curg nestăviliți cu
Șarpele, reptilă spurcată
mușcă o dată
și viața-nălucă distorsionată
se pierde în noaptea amintirilor...
Vorba-podoabă și blestem
mușcă de mii de ori
fără să ucidă,
dar rana făcută de
Fiecare drum își are visul lui;
mergi pe el până când și visul ostenit
se prăbușește alături de tine în țărâna timpului,
fie că este sau nu împlinit.
Frumoase, îndrăznețe, tulburătoare,
visele
Scânteietoare nestemate
de veșnicie încrustate
pe cununi de stele
își ascund tainele
în oceanele văzduhului
netulburate
de cutezanța privirilor mele.
Fluturi de lumină
sub arcade de
Cai salbatici
cu ciulini prinși în coamă
aleargă liberi
pe câmpuri de lumină,
se întrec cu vântul
și nu au de nimeni teamă
căci sunt călăuzți
de o dragoste divină.
Sufletul meu
copil
Drumul este fără întoarcere;
ne-am rătăcit în minciuni
și am pierdut singura cheie
în amăgirile întunericului din noi.
Șoaptele gurii tale perfide,
femeie
ne fugăresc ca viespile pe
Între noi
s-a înălțat un zid de sfială
la umbra căruia zace ca atinsă de boală
iubirea noastră
acoperită cu o cergă de îndoială
peste care vântul toamnei
presară
rugina viselor învelite în
Scrum, fum, pulbere
este sufletul meu acum
și neliniștea nu-și găsește mângâiere;
mi-am pierdut speranțele pe drum,
nu mai simt regrete sau durere,
nici mirosul ademenitorului tau parfum
iar
Sufletul meu
atârnă asemeni unui păianjen
de dragoste rănit
deasupra unei plante carnivore.
Firul de dor
lung și răsucit
de care este prins
a putrezit
sub ploaia de regrete
ce curge peste
O lacrimă de cristal
a căzut din ochiul unui albatros
și a încremenit pe coama unui val
ce-și etalează pieptul maiestos,
umflat sub dantela de spumă argintie
țesută cu îndemânare de vântul
Ești așa cum mi-am dorit să fii:
o ființă în care Dumnezeu a adunat
cele mai fine și minunate armonii
ce înfioară și topesc sufletul oricărui bărbat.
Te privesc plin de emoție și nu-mi vine să
M-am pierdut într-un vârtej întunecat
stârnit de îndoială și așteptare.
Pasăre rătăcită este gândul meu neîmpăcat
care te caută prin univers cu disperare;
pe unde cutreieri idolul meu
de nu-mi
Eu, tu, el...
noi toți ne facem vinovați
de suferința care macină lumea;
prieteni, tovarăși, frați,
fiecare sau împreună
am ridicat securea
și am înnodat funia,
ucigându-ne între noi
precum
De multe ori fericirea
atârnă,
legată cu o rază luminoasă,
de o lacrimă,
de un zâmbet,
de o vorbă ce așteaptă să fie rostită ...
De multe ori iertarea
atârnă,
legată cu un fir de
Ce înger răzvrătit,
alungat ca o fiară de ger,
în sufletul tău s-a cuibărit
și te-a tulburat?
De ce ochii îți sclipesc ca un hanger
iar glasul ți-e dur, repezit, înveninat,
când îți ies în cale
Noaptea e mistuită
pe un imens altar
de snopul stelelor
cu scânteieri de jar...
Incandescență de vise
în timp și spațiu
necuprinse,
se nasc și dispar
în mintea mea
lipsită de
Vremea trece
ca o hoardă pustiitoare
lăsând în urmă
amintiri,doruri, speranțe neîmplinite...
De ce nu vii sa ma îmbrțișezi iubite
acum,
când inima mea ca o floare
tremură speriată de
Ochii mamei
sunt ca florile
care se deschid dimineața
Albe
ca dintr-un somn de îngeri.
Ochii mamei
sunt ca lacrimile
străvezi
în care curcubee aurite
se-ntind alene
asemeni punților
peste
De nu te-ai fi întrupat
și mi-ar fi fost dor de tine
la Dumnezeu m-aș fi rugat
să te creeze pentru mine...
În vis de multe ori îmi apăreai,
mă întristam că nu te pot atinge;
înger sau
RB