Poezie

Te îmbrățișez numai cu dorul

1 min lectură·8 mai 2008

Mediu

M-am pierdut într-un vârtej întunecat

stârnit de îndoială și așteptare.

Pasăre rătăcită este gândul meu neîmpăcat

care te caută prin univers cu disperare;

pe unde cutreieri idolul meu

de nu-mi auzi a sufletului disperată chemare

căci am ostenit să-l implor pe Dumnezeu

să te înveșmânteze ca pe o epavă, în uitare?

Fugi de mine, ori poate destinul

m-a pedepsit călăuzindu-mi neobosiții pași

pe un drum necunoscut pe care chinul

îi mână pe toți cu biciul, ca pe ocnași.

Mă întreb mereu cu ce am greșit

de ai fost atât de crudă și brutală

când de dragoste împins în cale ți-am ieșit

și am îngenunchiat cu inima cuprinsă de sfială?

Ai vrut cu adevărat să mă alungi

sau poate, în joacă, ai vrut să mă rănești?

mă întreb necontenit în nopțile lungi

când ca un prunc în suflet mi te cuibărești

și nu pot să te alung căci pari reală.

Te îmbrățișez îndurerat numai cu dorul

femeie demonică și fatală

ce mi-ai alungat liniștea și mi-ai frânt zborul;

indiferența ta, ca o armă letală,

a ucis în mine până și viitorul!

001.021

REMUS BRAD. “Te îmbrățișez numai cu dorul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/remus-brad/poezie/1782161/te-imbratisez-numai-cu-dorul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.