razvan rachieriu

Sunt impresionat de aprecierile la superlativ făcute poeziei.
Îmi cer scuze că răspunsul la comentariu a venit atât de târziu, însă nu am avut timp să accesez internetul.
Spirit analitic, rafinament, poezie densă, polisemantică, surprize de imagine … sunt aprecieri care nu m-au lăsat indiferent, din contră m-au impresionat, mai ales că vin de la un cunoscător al creației poetice.
Ți-aș transmite prin ochi mulțumirea mea pentru un comentariu rafinat.

Ți-ai dotat organismul cu o supapă, care expulzează tristețea adunată în exces în umoarea corpului, căci, după ce ai făcut colecție de categorii de tristeți, le-ai cunoscut pe fiecare în parte, le-ai comparat cu celelalte stări sufletești, ți-ai dat seama că e nocivă, ți-a cerut în mod imperativ să-i cauți o meserie, în care să-și dezvolte aptitudinile, însă angajatorii au refuzat-o pe motiv că induce și inoculează în oameni stări negative.
Am văzut cum tristețea se plimba prin poem, exhibându-și lacrimile ca pe niște podoabe.

BOGDANOVICI ANDREEA

Invidia și răutatea rânjesc în fiecare cuvânt pe care l-ai scris.
Dacă ți-aș fotografia sufletul, aș rupe poza cu dezgust, fiindcă nu mi-ar place ceea ce aș vedea.
Cred că, citindu-ți poeziile, voi cădea în extaz în fața geniului tău de poetă neînțeleasă și voi fi indignat că nu ai peste 1000 de vizionări pentru fiecare poem.
Probabil te crezi cea mai tare de pe site, iar ceilalți poeți consideri că au texte de atelier.
Pe lângă faptul că nu ai citit atent poezia (“gustul” îndoielii, în loc de “gestul” îndoielii, “trei jumătăți” în loc de două jumătăți), nimic din ceea ce ai afirmat nu se susține logic și am remarcat o plăcere cinică și malițioasă de a-mi desființa poemul.

LAURENȚIU ENACHE

Cred că ai trecut prin starea pe care o am când cineva ar scrie despre o poezie creată de tine un comentariu pe care mi l-ai făcut tu mie.Mai multe nu spun.

GEORGE PAȘA

Am încercat să elimin alambicatul, să dau respirație poemului, evitând o metaforizare excesivă.Ai dreptate, poemul poate fi finisat.Mulțumesc pentru sfaturi.


ALBERTO MARIN POPESCO

Fiecare își poate exprima opiniile calm și lucid, însă fără răutate și scrâșnet de gânduri.
Mulțumesc de trecere și pentru timpul alocat acestei poezii.

Nu este din păcate conștiința.
Indiciu : Ține de lăuntric, ești cu ea doar în singurătate.

Ți-ai privit chipul atent și în spatele lui ai observat “amintirile adunate”, te-ai redescoperit un altul, cu rădăcinile în trecut și care a crescut în arborescența ființării în prezent, multiplicându-și rețelele eului în viitor.

Ai adus modernismul și tehnologia în poezie, prin inserarea „laptop-ului” în ea, nimeni nu și-ar fi dorit să trăiască înaintea descoperirii electricității, televizorului și celularului.
„Aburul din litere” încețoșează privirea, căutând misterul din lumină, și „îmbraci neglijent lumina pe dos”, cârpită cu petice de întuneric.
Ți-ai creat din lirism o „clonă” poetică, însă nu e „stupidă”, ci erudită.

Când „multul a ajuns puțin”, necesarul a ajuns „inutil”, „liniștea” a atins „nerăbdarea”, iar „tăcerea” ca o „pânză de păianjen” s-a întrețesut peste realitate, „lumea” a devenit „prea mică” pentru tine, „departele” confuz și difuz din trecut s-a transmigrat într-un prezent „cât o eternitate”.
Ți-am văzut „umbra pe pervaz”, era tristă.

Moartea era plină de apă de ploaie prin care înotau nimicul, nimicnicia și derizoriul, culoarea ei neagră pășea desculță pe teritoriul nefiindului, și intra în coliziune cu culoarea albastră a cerului însămânțat cu idealuri intangibile, țeluri obscure și vise ireale.
Ți-ai luat o altă tu și ai transplantat iubirea umezită de apa de ploaie în locuri nelocuite, cu care călătorești prin constelațiile cuvintelor.

Ți-ai astupat urechile cu pământ, pentru a nu mai auzi sonoritățile disonante și stridente ale vieții, care și-a abandonat rochia de mireasă și s-a îmbrăcat în haine funerare, iar în ochi ți-ai turnat ceara lumânărilor, pentru a nu mai vedea realitatea în care s-au încuibat zilele anoste, fade, terne și insipide, căci suntem curioși de ce fel de vieți duc alții, făcând abstracție de viețile proprii, cu invidia sistem de referință, ce deschide supapa urii față de ceea ce au alții și noi nu avem.
Felicitări !

MILOS PETRU
Se vede că l-ai citit pe Marin Preda.Ai ghicit.
Soluția este într-adevăr : “Delirul”.
Felicitări !

LAURENȚIU ENACHE
Dacă vizionai toate DVD-urile cu filme horror, trăiai o stare asemănătoare cu a celui posedat de delir.

ALINA LIVIA LAZÃR
Ce legătură este între lipsa activității sexuale și ciumă ?
Din păcate, nu ai ghicit.

ANGHEL POP
În “Moromeții” sunt descriși țăranii, iar ghicitoarea tratează problemele psihice și delirul.

MILOS PETRU
Da, ar fi o soluție interesantă, însă numai după ce a vizionat ,fără pauză, 100 de filme horror (intră în telepatie cu formele “delirului”).
Sper să nu se supere de o glumă nevinovată.

Ții o „riguroasă contabilitate înălțărilor” care urcă forțat viața suferind de „bulimia” neputințelor și zădărniciilor, „rumenind misterul” care s-a dovedit a fi simulacru fals, ale cărui „zâmbete aruncate în coș nu vor vindeca” blazarea, dezolarea și deprimarea.
Ai așezat „oglinzi” la fiecare cuvânt și poezia a devenit un oraș al oglinzilor, în care oamenii și viețile se văd așa cum sunt, nu așa cum vor să fie.

“Țâșnirea culorii” prin porii timpului colorează lucrurile pentru totdeauna cu imaginea noastră plimbată prin lume, în timp ce carnea este sfâșiată de o blândețe închipuită.
Cuvântul își ține eflorescențele luminii legate de pământul în care sensurile esențiale își poartă “adevărul pur”.

Ți-ai „fi dorit o iubire fertilă”, fecundă, ca o „avalanșă” de sentimente zdrobind sterilul, care se sustrage din „lumea egoistă și lașă”, neputându-se debarasa de duplicitar și umilințe, însă iubirea ta actuală e traversată de dileme, echivoc și incertitudine : „poate nu e târziu, cine știe”.
Dacă am putea da de capătul fericirii, atunci și iubirea s-ar epura de gelozii, fricțiuni și dispreț, însă așa nu putem să neglijăm suferința și nu putem „s-o luăm mereu de la capăt fericiți”.

Ți-ai pus sufletul pe scaun, alături de cămăși, tricouri și blugi, l-ai îmbrăcat ca pe o haină și prin transparența lui am văzut sentimentele care comunicau cu acea jumătate a creierului care forma partea afectivă, prin care se desfășura alaiul fantasmelor cu fizionomii de angoase, anxietăți și fobii, în timp ce partea analitică era setată pentru supraviețuire.
Din poezie nu lipsește chipul unui Dumnezeu fericit, gânduri bolnave convalescente, însă eu nu mi-aș fi sinucis sufletul.

Ți-ai “deschis coastele” pentru a-l expulza pe iubit și pentru a smulge miracolul ratat al iubirii “ce umplea înlăuntrul”, când acesta a plecat din spațiul tainic locuit de doi.
Casa ta lăuntrică clădită pe un sediment de sare și zdruncinată de cutremurul despărțirii, s-a “căptușit cu mușchi” pe care stau sentimentele, iar timpul a șters geamurile aburite și acum privești prin ele dinlăuntru înafară.

Ți-ai pus capul pe o păpușă, în el stau poeții gen Baudelaire, care au înotat prin imoralitate și spuma ei le-a rămas în creier, gândurile iridescente iau forma albatroșilor ce survolează spațiul gol, unde în loc de inimă, pulsează Poezia.
Uneori crezi că păpușile cu cap de porțelan sunt mai valoroase decât omul, căci el și-a pierdut valoarea, acutizându-și instinctele, o valoare pervertită în lubric și depravare.

Când drumul ce unește prezentul de viitor, are prea multe obstacole, unii oameni își caută răspântiile pentru a alege o altă cale, alții merg înapoi înspre trecut, cu pașii nostalgiei și ai amintirilor, iar ultima categorie iese din centrul furtunii existențiale și își depune ființa în nefiind, acolo unde liniștea supremă curge prin atemporal.
Ți-ai regăsit voința nimicită de iubirea pierdută, care se luptă cu elucubrațiile spânzurându-și anomaliile de un concept aberant, ramificându-și inepțiile în gânduri morbide.

IOANA
Drumul de la femeia vampă spre femeia iubită este același cu drumul de la fanteziile sexuale, ireale spre iubita neidealizată, reală.
Mulțumesc fiindcă ai pășit pe drumul poeziei mele.

LAURENȚIU
Într-adevăr în jurul sinelui se construiește poezia, sinele este regele de pe tabla de șah a lirismului.De aceea apare de mai multe ori, poemul având o structură unitară.
Îți strâng mâinile prietenește, la rândul meu.

Ți-ai creat din timpul liber în care se extinde singurătatea, cu cohorta ei de gânduri somnolente, o insulă, pe care o vezi ca pe locul tău infailibil, împresurată de o lagună, din care pescuiești cele mai frumoase iluzii.
Soarele și luna își dispută laguna, care, văzută de sus, pare un Paradis lichid, iar insula privită din înălțimi pare o camee.

LAURENȚIU ENACHE
Da, elucubrez pe tema logicii, a raționalului și a normalității, de unde extrag ilogica, iraționalul și anormalitatea.
Mă bucur că îți place ceva la mine.
Mulțumesc pentru remarcă și te mai aștept să scoți în evidență elucubrațiile poetice.

ALBERTO M. POPESCO
Nu mă supăr dacă sunt o sursă de inspirație pentru poeții aflați în criză de idei.
Potențialul poetic e ca și sportul : vine și crește dacă te antrenezi în sportul minții.
Mulțumesc pentru aprecieri, mai ales fiindcă vin de la un poet bine cotat.

PAUL IONESCU
Nu mă așteptam să am atâtea comentarii la o poezie în care am încercat să îmbin cuvintele neuzitate în limbajul poetic cu elemente ale aforismului.
Dintre toate comentariile, al tău mi-a produs o bucurie specială.
Sunt măgulit de afirmațiile tale că am “un stil anume”, că am “multă sensibilitate” și că am o cale poetică proprie.
Aștept cu curiozitate să-ți citesc creațiile.

MONICA PAVEL
Sunt încântat că ai văzut esențele în poemul meu și că ai asimilat înțelesurile și sensurile poeziei.
Te mai aștept cu drag prin “circuitul” poeziilor personale.