razvan rachieriu

Oamenii au descoperit Paradisul visat de ei pe o planetă locuită de o rasă asemănătoare lor, numită Planeta Albă după solul alb care acoperea suprafața ei. Au invadat acea planetă, iar ființele care

Disprețul se târăște la picioare trimis de iubire în surghiun un șarpe îl înghite și încearcă să-mi muște glezna prețuirii însă îl calc cu talpa curajului. Trândăvia cade de pe canapea și

Își strecoară lumina prin naștere Care capătă pete și găuri prin cunoaștere, Anii își depun pulberea peste om, Cu timpul înălțând în noi un dom, Este o insulă în marea neființei Cu plaja formată

Am modelat cu degetele aerul din care am făcut o femeie seducătoare ușoară, plutea prin aburii privirii am respirat senzuala femeie-aer și am închis-o în plămâni pentru a o păstra a mea pentru

Doamne, dacă-aș fi un om normal ce fericit aș fi normalitatea mai presus de vise, poezii, căutări oamenii normali suferă la suprafață nu cunosc adâncimea suferinței profunzimea îndoielii ce

Îl percep ca pe un câine turbat Ce mușcă inteligența și o îndoaie într-un os curbat, Se mișcă ca un bețiv prin vârtejul realității, Cu spasme de judecată ce taie gâtul anormalității, Spaima de

Oamenii sunt cârtițe, fiindcă mintea lor este scufundată în tenebre, iar viața este dominată de întuneric, orbire și nimicnicie. Simțim în urechi greutatea sunetelor disonante, gestante, lehuze,

1.Un sentiment se smulge din mine și înalță o catedrală o tristețe deghizată în călugăriță intră în dom și întâlnește o bucurie pioasă care se roagă la altarul unui crez sfânt întunericul

Iubirea își pune chiloți pentru a-și ascunde sexul se încalță în pantofi pentru a călca trădarea se îmbracă în suflet vărgat în alb și negru pentru a acoperi dorința carnală își desenează pe

Escaladez creasta ascuțită a spiritului în căutarea adevărului îngropat sub pietrele minciunii un vultur gând perfid îmi sfâșâie pielea aparențelor un șarpe ispită obscenă se încolăcește pe

Din locul unde se termină plictiseala începe dorul de sine, iar nimicul în care huzurea apatia se mărește până devine energie.Iubirii embrionare îi cresc brațele și picioarele, pentru a apuca noaptea

Din locul unde se termină plictiseala începe dorul de sine nimicul se mărește până devine energie iubirii embrionare îi cresc brațele și picioarele pentru a apuca noaptea și a o arunca în

Femeia ! Zid de întrebări… răspunsuri echivoce plutind în ceață.Femeia ! dulce parfum de “nu mă uita” invadând mansarda conștiinței.Femeia ! sirena plutind pe marea dorințelor, reverberând

Sunetul ud ieșit din lacul gurii se mișcă în zigzag prin aer se ciocnește de alt sunet și-n conținutul lui sferic apare un crater fonetic. Cuvântul încins eliberat din furnalul

Lumea este ca o junglă, cu oamenii – liane oscilând între copaci – axe existențiale, cu gândurile – frunze răvășite de vânt – destinul. Lumea exterioară este cuprinsă în intervalul realității și ne

Cum aș putea să înțeleg adevărul, când atâtea mâini și picioare îi cresc minciunii cu corp de corb, umblând prin minte , apoi pe limbă și, la sfârșit, printre cuvinte. Adevărul stă în voința de

Lenea s-a desprins de corp și s-a infiltrat în canapea în arabescurile fumului de țigară o indispoziție urcă pe perete aerul transpiră căldura care se plimbă pe corp ca un gândac moleșeala îmi

Voi fi concesiv cu versul scăpat de constrângerea poeziei aleargă prin cameră ca un curent de aer trântind ușile uneori vertical izbindu-se de tavan alteori oblic zvârcolindu-se în

Am însuflețit aerul respirându-l în el mi-am pus vederea ca într-un sipet invizibil între sine și aer este o relație inefabilă de posesiune, mișcare și devenire . Mi-am sincronizat arderile