Spirit și gândire

Din locul unde se termină plictiseala începe dorul de sine, iar nimicul în care huzurea apatia se mărește până devine energie.Iubirii embrionare îi cresc brațele și picioarele, pentru a apuca noaptea și a o arunca în iad și pentru a călca lumea indiferenței, umplând vidul ei cu pasiune. Din locul unde se termină suferința începe o mică fericire feliată egal și servită bolnavilor de vise și întrebări , cei care fac din căutări un refugiu împotriva platitudinilor vieții.Durerea micșorează totul, până omul se reduce la un punct.Așteptând explozia vieții, ia în posesiune neantul și face din el posibile existențe. Din locul unde se termină moartea începe o nouă viață, eliberată de spaimele și angoasele neființei.Umbra care-am fost devine lumină prin înțelegerea esenței vieții, căci moartea pe care o purtăm în noi se dizolvă într-un sens regenerator al existenței.Somnul în care am trăit, supuși zeului iluziei existenței, se preface într-un ochi deschis peren realității. Din locul unde se termină păcatul începe domnia spiritului, care suprimă instinctele și impulsurile și așează rațiunea în miezul ființei. Spre deosebire de gândire, care este mai aproape de lumea materială, de planul uman și care reflectă realitatea, spiritul, în esența lui, ține de planul divin, fiind format din absorbirea eonilor divini. Pe când spiritul este o voce metafizică , transcendentală, gândirea este o voce umană, strâns legată de intelect. Există o deosebire de substanță între spirit ca rațiune superioară și gândirea ideală ca formă a cugetării abstracte.Cugetările sunt procese ale gândirii, aptitudini de a judeca obiectiv, capacități de a transforma fenomenele, faptele, însușirile și lucrurile în acte ale gândirii și de a stabili corelații între acestea printr-o logică a raționamentului. Gândirea este sigiliul peste care se pune pecetea caracterului, este creatoare de stări comportamentale și conduce la acțiuni specifice fiecăruia, cu ideea –principiu ontic precedând fapta.Ideea este la originea tuturor acțiunilor, ea stă la baza conceperii și fundamentării caracteristicilor actelor trăirii, prin ea se manifestă acțiunea și dă imboldul faptelor noastre viitoare.Ideea este fulgurarea gândului și dacă ea este înțeleasă și folosită cu eficiență poate modifica în bine existența. Ordinea ierarhică , de la nivel inferior , cu materie densă, către straturile superioare,profunde, tainice ale mintii, este aceasta : gândire-idee-spirit. Formele gândirii se reflectă în limbaj, care are o funcție comunicativă și una cognitivă. Spiritul ne înalță , ne leagă de lumea transcendentală, pe când materia ne coboară, ne leagă de tină. Aplicat materiei, spiritul purifică părțile întunecate ale ființei : ura, răul, păcatul, invidia. Pe când gândirea este supusă greșelii, erorii și subiectivității, spiritul este o substanță pură, esoterică , ce încorporează în esența lui adevărurile primordiale și fundamentale.Cu cât spiritul este mai mic în om, cu atât mintea sa este mai întunecată, instinctul ce ne leagă de animal este mai puternic și păcatul neconstrâns de rațiune este mai mare. Omul cu un spirit înalt își controlează instinctele și impulsurile negative prin forța rațiunii, își ridică pe verticalitatea moralității idealurile , conștiința sa absoarbe lumina din spirit , iar faptele sale poartă aureola calităților.