razvan cirezaru

De ce filmul românesc de tot rahatu’ e premiat la Cannes? Pentru că e de tot rahatul. Adică, de la Moromeții și Reconstituirea nu s-a mai făcut nimic decent măcar, poate cu excepția Balanței. Până

strigoiul eu nu iubesc pe nimeni și nimic și nu urăsc nici iadul, nici dumnezeirea, nici târfei, nici fecioarei nu simt nevoia să mă-nchin. eu doar, cu vinele strânse între dinți îmi sug

sunt singur, doamne, țintuit aici, cu spectrul morții dinaintea mea, și încerc să cred, cu voia ta, că nu e mare lucru să te stingi. privesc în cer cu ochii triști și aștept sfârșit fără

carmen seculare am numai dinți, ca să hohotesc isteric și să mănânc copii cuminți, care se tem de întuneric. de aceea dracu\' m-a făcut cu dinți! am numai gheare, ca să scobesc în

Iubirea față de aproapele – Pascal Bruckner - o stupizenie admirabil scrisă. Am citit peste 200 de pagini în câteva ore. În general citesc greu, mă plictisesc repede. Nu mi-a mai provocat un

Ecce homo- Iată homo Mda! A fost și sondajul de sezon pe tema “potența la români”, cu același rezultat ca și anul trecut. Românilor nu li se mai scoală. 87% dintre femele mimează orgasmul, deci

Majâie dă poejâie “NOAPTE MAGICA DE POEZIE! - Cultural - nr. 41 / 1 Martie, 2006 Vineri, 24 februarie a.c., de la ora 20, un numar de 30 de poeti din judet (!), mai exact din Targu-Mures,

Geneză ...iar eu dormeam cu palmele pe piept un somn adânc și fără vise, pe patul rece și jilav culcat, încremenit, cu pleoapele închise... nu țineam nimic să mai îndrept. nădăjduiam c-am

gri instant eu sunt copilul lumii de asfalt, născut în urma unei crime în orașul meu, cenușiu și sepulcrat, ce-mi soarbe sufletul și lasă golul ce rămâne, un sâmbure al urletului din

Grinch Urăsc sărbătorile; de fapt, nu toate sărbătorile. Urăsc sărbătorile de iarnă. Și mai tare decât sărbătorile de iarnă, știți ce urăsc? Urăsc colindele. Probabil tocmai pentru că nu știu

Scrum la ce te uiți? e destul loc. după cum vezi, nu sunt chiar fleț. pe chipu-mi, privirea unui dobitoc, dar, zău, nici tu nu-mi pari isteț, ba chiar puțin cam idiot. eu n-am noroc, tu n-ai

Blânda Muribunda ea nici nu mă privea, dar, pe chipul ei, zâmbetul palid era deajuns să știu că nimic rău nu mi se va întâmpla, chiar dacă cerul, în mânia lui, și-ar frânge bolțile spre a

Setea rămas în întuneric singur, simt cum ochiul meu încet se stinge. cad în genunchi și încep să tremur. brațul meu drept brațul meu stâng frânge. mă-nchin la tine, Dumnezeul Meu care ai

Iisus, cunoscut mai târziu ca Hristos, sau Christos, a fost fiul bastard al lui Iosif, un tâmplar iudeu din Galileea. Om blând și molcom, acesta nu s-a îndurat să o dea pe mâna judecății publice pe

înger cu aripile frânte gândeam gândurile nerostite și rosteam cuvinte de eter, înghițiam lungi lame de oțel, dezgolind goliciuni deja dezgolite, și atunci o umbră s-a desprins din nor și s-a

Natură moartă pereți de nisip... ferestre cu sticla zgâriată... o liră zace deoparte. o fată de ipsos cu genunchii la gură și Vântul urât ce se strâmbă și-njură... pe masă stau flori, și

pentru copilul m(eu) eu pentru tine am scris, copilul meu cu chip pierit, pentru privirile tale întunecate, pentru tine, care nici nu te-ai născut și ai și murit, cu genunchii sfârtecați și

măcelul și măcelăria rigor mortis în Măcelăria cu zidurile de porțelan pătate de cărnurile atârnând însângerate, emanând discret, dar obsedant, furia și groaza clipelor în care au fost

pace atât de bine e acum și atâta pace e în jur, miros de flori, aromat fum, steluțe verzi mă ispitesc de pe boltă să le fur și să le-nghit, c-au gustul bun. un văl de roz. munți de dorințe

EU întâiul dușman al meu sunt eu cu brațele crestate, cu cerul gurii și tâmplele împușcate, cu viscerele sfârtecate, cuie găurind palmele mioarei lui dumnezeu. cine ești tu, privind la

Fontaine necrofilique mi-am înălțat ochii și-am privit lumina aceea lividă, care izvora din albastrul de sticlă al cerului acela înțepenit, spre care rugile în zadar se ridică, iar pruncii