Bruckner

Iubirea față de aproapele – Pascal Bruckner - o stupizenie admirabil scrisă. Am citit peste 200 de pagini în câteva ore. În general citesc greu, mă plictisesc repede. Nu mi-a mai provocat un asemenea apetit pentru cuvinte scrise nici o carte citită în trecutul recent. Mă înclin în fața formei scriiturii acestui incurabil fătălău al culturii franceze, el însuși un om de o cultură impresionantă. Am notat nu mai puțin de 47 de cuvinte, care habar nu am ce înseamnă, în majoritate franțuzisme adoptate de limba română din servilism cultural față de franțuzi. Conținutul însă e aproape abominabil; nu luxura grotescă, scenele de sexualitate explicită, abundând în gesturi de adorare a excrețiilor, ci ideea pe care autorul o desprinde din toată construcția. “Dumnezeu este iubire” într-un univers castrat, iar Bruckner e aproape arhetipul scriitorului emasculat. În romanele lui, invariabil bărbații sunt niște indivizi cum nu se poate jalnici, în timp ce femeile, dacă nu făpturi supranormale, glorioase, sunt ființe diafane, cristaline, cu desăvârșire inocente, chiar și în plinătatea celor mai degradante manifestări ale acestora. Nu e deci de mirare că muierile îl adoră. Scriitura erotică a lui Bruckner se conformează nevoii masculului de a supraevalua femeia pentru a stârni erosul, și pentru că aceasta nu mai poate avea loc în domeniul moral, datorită prostituției acesteia, are loc în domeniul organic. Excrețiile fac obiectul destrăbălărilor culinare. Masculul nu mai prididește să se coboare spre a stoarce sublimul din chiloții femelei, tot ce i-a mai rămas de preț acesteia. Fecalele devin trandafiri negri înflorindu-i în pântece, urina, vinul alb al îmărtășaniei lubrice care sfințește gura credinciosului. Mirosurile pestilențiale sunt gura de oxigen de oxigen de care are nevoie bărbatul în această epocă a poluării generalizate. “Dumnezeu este iubire”…între două prostituate. Acest dumnezeu e compromis de cei ce cred în el: tăietorii de capete și atentatorii sinucigași din Orientul Mijlociu, Jiji Gherțoiul Luminii. Iubirea e compromisă de cei ce o rostesc la fiecare două cuvinte. Departe de a mă face să roșesc, romanul ăsta mi-a provocat o erecție, de fapt mai multe, și m-a umflat de râs pe alocuri, mai ales când am aflat încă de la prima pagină că a fost publicat în România cu ajutorul Ministerului Francez al Afacerilor Externe și a Ambasadei Franței. E coprolalia ridicată la rangul de politică de stat. P.S. Am notat acest text cu bulină datorită \"pudibonderiei\" editorilor acestui portal, care mi-au respins deja câteva poezii... mai sălbatice. În opinia mea, textul nu intră în categoria bulinei. Expresiile mai colorate sunt conforme cu natura subiectului. Pe de altă parte, tot în opinia mea, bulina s-ar potrivi tuturor emisiunilor tv cu maneliști și șoareci de discotecă, a celor cu femele la menopauză care hăcuiesc canapele cu satârul, ca să se răzbune pe soții lor care au fugit cu mai june și în general cam la 98% din toate emisiunile televizate la ore de prime time. înregistrez!