Poezie
Setea
2 min lectură·
Mediu
Setea
rămas în întuneric singur,
simt cum ochiul meu încet se stinge.
cad în genunchi și încep să tremur.
brațul meu drept brațul meu stâng frânge.
mă-nchin la tine, Dumnezeul Meu
care ai prefăcut vinul în sânge,
din care, să-mi sting setea,
vreau
un pahar să beau
și eu.
binecuvântată fie clipa
în care se va prăbuși dușmanul meu:
femeia șarpe
și omul cățel.
urăsc jivinele toate,
târâtoare sau înaripate...
sau târâturi
care cer, dar nu dau lapte,
dar toate,
slăvit fie Dumnezeu,
dau sânge,
din care, să-mi sting setea,
vreau
un pahar să beau
și eu.
râdeați de mine!
râdeați de duhul meu
palid și firav,
pâlpâind bătut de vânturi
precum lumina
unei lumânări de seu.
vă priveam înghițind hulpav
gunoiul reciclat prin cloaca
destrăbălatului vostru zeu,
PROSTIA!
fericiți lingeați dintre petale mierea.
voi nu știați de Dumnezeul Meu,
și că nici El, nici eu, nu știm ce-i mila.
visez cu ochii larg deschiși
la Dumnezeul Meu,
slăvind mânia.
mă-nchin adânc gândului rău,
ce-mi pare tot ce-i bun,
ce-i drept
și pur...
de atâta timp adun în mine tot ce văd,
tot ce aud,
și simpt crescând pe dinăuntru murdăria.
ascuns în întuneric stau și ascult,
și aștept un semn vestind sfârșirea.
mi-e atât de greu
în acest deșert,
tot pierzând
să nu disper.
și așteptând,
îmi petrec setea
dând pe gât
câte un pahar de sânge,
din sângele meu.
003.714
0