Raul Huluban

Un exemplu de povestire cît se poate de clar, percutant și bine realizat, dat de coexistența a două personaje: una autorul, care știe cum va sfîrși, și celelalte personaje, care nu știu, simple forme primind contur după disponibilitatea și îndemînarea autorului. Cînd autorul și protagonistul se confundă (Je) și știu cum se va sfîrși povestea, trebuie să se înalțe statura statura celorlalte personaje pentru a restabili echilibrul, iar pentru aceasta protagonistul, dacă el povestește, trebuie să fie cu totul altceva decît un spectator; Ioana merge pe o îmbinare și pe o confuzie, ambiguitate, voit căutată pentru pregnanța fondului plus elementele de scriere - reluarea finală -, pentru intimitate și total.

interesant ca poemele imi creeaza o durere de stomac ca si cum ceva al dracu de apasator ar duce femeia (personajul) in si cu ea iar concomintent cu lucrul asta simt nesiguranta si insatisfactie dupa terminarea lecturii. scris si gindit serios ca o adresare/ vorbire cu sinele cind exteriorul nu prezinta vreo importanta deosebita, in sensul ca nu-i ramine nimic spre a-i fi propovaduit, monolog taciturn pe de o parte si o stralucire criminala care asteapta la celalalt capat al podului; ma bruiaza foarte tare poemele tale, e ca si cum as asculta king nothing si for whom the bell tolls sapte zile din sapte – adica ceea ce urasc cel mai mult si simultan singurul lucru just. ti-as zice sa scoti ultimul vers dar ar fi exact senzatia de mai sus, so nu merita.

un text extraordinar, Daniela, și \"ți-ai uitat în umărul meu mușcătura de durere\" un vers cît un alt poem, o incizie în sensuri și în real uimitoare.

ti-am zis un lucru legat de text pe un ton direct. nu mieros si nici la misto. daca il pricepi bine, daca nu, aceeasi treaba. nu-i nevoie de lamentari, n-am omorit Poezia.

n-am fost nici ironic si nici la misto n-am facut comentariul anterior; iar chatul in subsolul oricaror texte mi se pare o treaba aiurea. lasa autorul sa raspunda, n-are nevoie de avocat. una e ce vezi si presupui tu, alta atesta textul.

\"fii\", \"trebuii\", \"privii\" - taie-le cite un \"i\"

\"iertare\" mi se pare prea uman si-nvaluind un numar prea mare de suflete, in \"destin\" verbul e \"zboară\" si nu \"zbor\". mi-a placut \"incercare\", pentru fluiditate la nivel de imagine, atat ca primul vers are in plus o silaba si doua verbe sunt prea mult.

poti foarte usor sa zici direct si simplu ceea ce ai de transmis fara sa te fortezi in felurite metafore si hiperbolizari, astfel doar inseli un sentiment propriu impopotonandu-l cu tot felul de abstractizari si n-are niciun rost; nici pentru poezie nici pentru tine.

...astfel as elimina fiecare vers din finalul fiecarei strofe, scuze.

sugestia din titlu e suficienta, astfel as elimina fiecare vers al fiecarei strofe fiind nu doar un surplus si iritand prin repetare, ci lasa si impresia unei usoare naivitati a acestui “joc” al autorului cu miza spre tehnica veche. “mi-ai spus că nici o realitate nu-i corectă” e in totalitate prozaic iar sfarsind poezia printr-un fel de citat apartinand altei persoane nu face decat sa strice; o sugestie anume nu am, dar poti elimina fara nicio retinere “mi-ai spus ca”. cand iti spuneam ca nu mi-ai scris ma refeream la faptul ca urma sa ma contactezi (vorbeam spre sfarsitul lui 2005, sub un text de-al tau), cu toate ca as vrea sa te vad postand mai des. mai posteaza, o sa mai comentez; ai si o proza care mi-a scapat, cand am timp iti scriu sub ea.

seria aceasta de poeme personale din pagina ta este construită pe cîteva elemente destul de bine individualizate și pregnante ca ansamblu; vocea este mereu în străbaterea și pătrunderea unor sensuri ale propriului eu liric indiferent dacă există ori nu o adresare sau o stare de meditație, însă vocea respectivă poartă o nuanță incredibilă de solitudine pe parcursul poemelor; structura oarecum clasică și limbajul întins pe o arie a înțelesurilor diferite -de la cele pentru sine pînă la idei general valabile și îmbătrînite poetic- lucruri care conferă liniște în acest fel de dispunere în vers și voce, nu atît de complexe încît să pară stridente și să se clatine. vocea din acest poem mi se pare oarecum spălăcită dar efectul cred că e căutat după confruntarea sau mini-istorioara eu-ului tocmai pentru a da forță glasului însingurat, noblețe trăirii oricărui cititor care (parțial) se regăsește în furtuna stării tale poetice transformată spre luminare (?) și nu numai și-as mai vrea să-ți spun ce apare ca prozaic și ce se repetă și alte chestiuni dar nu o fac că ai zis că-mi scrii și n-ai mai facut-o de aceea închei simplu de tot pam-pam uite-așa. Au revoir Zareh Ara.

o cupă cu șampanie, umile mulțumiri și zîmbete celei ce dăruit-a și vînt inimii sărbătorite.

și lumina, întru pășire mai departe.

un poem uimitor în curgerea lui gradată și bine stăpînită printr-o succesiune de pasaje ce-au sens de parcurgere sau re-parcurgere a unei etape a existenței, cu simboluri fin mînuite în avantajul transmiterii acelui mănunchi aparte de sentimente, monologate inițial și ulterior dialogate gingaș. personal, văd ființa în jurul căreia lumea din poem se învîrte respinge ușor și risipește prin timp surprinsă fotografic, în ipostaze dispuse la un oarecare interval considerabil de timp din fragmentele copilului, copilei, și femeii întru deslușirea spiritului, realizare dincolo de apreciabil.

Mare curaj trebuie să ai de răstorni atît de ușor vechea credință și aduci veștile despre femeie Mare curaj trebuie să ai de intri cu interjecții taman cînd extrăgeai perla Cred că te asemeni cu marinarul ce l-am întîlnit pe tren cînd veneam la bucurești el era din constanța și de 24 de ani lucra în marină Frumos e că omul are aceeași pasiune nebună după mare cum tu ai după... după... și după ce ne-am salutat săptămîna trecută la Ion Stratan am regretat că pînă acum nu ți-am scris deloc și mai mult că poate uite stăteam la o votcă și percepeam și mai altfel femeia asta de poezie Dar oricum frumos marinar mai ești mă Florian și de-or fi răsărituri pe mare fi-vor și glasuri

văd că ai multe texte dar acesta e singurul pe care l-am citit. ții în frîu forma și gradarea atmosferei poemului foarte bine, dar chiar nu poți transmite sau comunica un anume mesaj personal fără să faci apel la teme, motive și simboluri atît de vechi (ca existență) și impersonale?

am uitat să îți zic să scoți slashurile din text. foarte iritante în timpul lecturii care în plus mai și lasă impresia de stîngăcie a autorului.

debut într-o atitudine ironică învăluită cu mișto-ul (în special primul vers) și ratat prin ultimul vers ce nu-l pot numi ca fiind nici prețiozitate și nici încăpățînare personală spre acel romantic narcisist dar boem, simultan - ci exprimare rudimentară, surplus, formă fără fond și tărăgănare a ceea ce ai vrut inițial să spui. urmează o redare/curgere aparte (și realizare ce m-a împins să comentez textul) destul de vioaie, fluidă, ermetică apoi - pentru obținerea efectului de adresare directă și comunicare personală spre profa respectivă (whatever).

\"de parcă tot iadul are un singur veceu public\" un vers foarte bun, doar că explicitarea ulterioară \"pe tânțar pe balcon pe asfalt pe pământ pe satanul de dedesupt\" reduce efectul, cît și despărțirea strofei finale de restul textului. poate reușești ceva în privința asta, să nu închei/revii la romanticul ăla obsesiv al tău; e obositor cînd îl întîlnești pentru a doua oară în poem și cu atît mai mult cînd un text bun se reduce/finalizează într-un asemenea mod lipsit de sens pentru cititor, gol.

nețărmuită iubirea celei ce-n cameră, singură, de veghe rămîne, semn al înțelepciunii și echilibrului Spiritului după o aducere aminte îndurerată a trecerii unui an cu alt an, mereu, zi de veghe nicio clipă lipsită de vibrația și atingerea vieții, primită în tăcere, înțeleasă din cele mai mici fire ale ei, înțelept, înspre Înalt.

și mie îmi era dor de simplitatea unei astfel de poezii a cărei miză este singulară iar felul abordării
temei se reduce la utilizarea unui singur canal de transmitere a respectivului sentiment complex resimțit de autor, lipsindu-se de abstractizări și simbolizări inutile, unde numai finalul - ultimul vers - reduce reușita. (dar să-ți spun că îmi e dor de tine ar fi inutil, nu?)