Raul Huluban

Daniela, ai un bogat fond religios de care debordezi în anumite texte și care e insuflat în mod propriu. Doar forma poeziei strică foarte mult ceea ce dorești a comunica. Ți-aș sugera să te rupi cumva de rimă pentru că îngrădește foarte mult și să te reverși în vers alb. Succes.

Ți-ai asumat o formă în poezie destul de lejeră și-n ton cu lejeritatea cu care scrii, fără pauze pentru eventuale treceri, schimbări, de la o strofă la altă care să pregătească un viitor impact sau explozie, de asemenea, în ton cu vocabularul lăsat mai larg și lipsit de ceva fix, impactant, restrâns și ideatic, cum ar fi cel neoxpresionist (ca să exemplific). Narativ cumva, îmbini (nu tocmai reușit, aici e o modificare de luat în considerare) prima strofă cu o altfel de tematică (,) cu restul textului venit în forță prin biografic, explorând acea parte a biograficului care captează atenția și lasă fără suflare cititorul. Ai găsit breșa care îți permite să ai stofa ta în ceea ce scrii, diferențiindu-te, eu scot în evidență un poem ca alt stadiu a ceea ce scrii și las critica pe mai târziu. Impactant, ironic în unele părți, text care și-a atins scopul.

Remarc acest articol după aproape o săptămână de la postare - regretând că nu s-a bucurat de atenția cititorilor în timp util - pentru că subiectul articolului sau cartea în sine ar fi putut stârni o discuție interesantă, poate chiar o polemică dar, ajung și cititorii să fie atinși de decrepitudine (asta pentru a fi în ton cu societatea timpului lui Artaud). Am parcurs recenziile pe care le ai în pagină și nu pot decât să mă bucur că le-am descoperit; mă voi număra printre cititorii și comentatorii tăi, întrucât am rămas convins de seriozitatea și finețea observațiilor / ideilor, și de zona, sau de punctul de vedere din care surprinzi critic o carte. E cazul și articolului de față. Cel mai mult s-a scris pe marginea teatrului lui Ardaud, a filmului și biografiei, și au existat numeroase tentative de teoretizare (majoritatea reușite, vizionare, prolifice) a universului creativ al său, al relației sale cu arta și-n special a ideilor proprii vis-a-vis de literatură. Așadar, mai puține materiale aplicate real pe scrierea lui. Recenzia ta este foarte la subiect, condusă pe un câmp minat, și anume focalizată pe expunerea celor două mari nume: Artaud și van Gogh, fapt care ți-a reușit de minune, prin includerea multor observații pertinente, începând cu cele despre societatea și mentalitatea franceză a acelui timp, până la omul Artaud și opera sa, relația și influența avută de van Gogh, într-un stil de mare ținută, cu paralele duse exact, la sigur - mă refer la referința culianescă și la susținerea unei idei interesante și capitale prin Malaparte, ce-au fost un real deliciu în lectura cronicii. Felicitările mele pentru acest articol și pentru înclinația înspre fenomenul literar, și nu înspre palmares, cum azi se obișnuiește. Mai rar un asemenea articol pe acest site.

mă bucur că nu e nicio anomalie de găsit în acest text.

ai un text eminamente discursiv; asta e o latură importantă a ta și te evidențiezi prin acest fapt cum trebuie - reușești efecte notabile la acest capitol și mai știi să-ți organizezi cum trebuie mesajul, atât în ce privește consistența lui cât și întinderea pe care o acoperă.

E posibil să-ți fie înțeles punctul de vedere după trei intervenții, Alberto. Ia-o ușor cu agitatul pe căldura asta, să nu ți se umfle ceva la gât. Așa citeam pe undeva.

Vă urmăresc de o vreme prin texte și comentarii. Începând de azi puteți acorda steluțe textelor care credeți că merită evidențiate. Vă rog să citiți ghidul de acordare a steluțelor. Succes!

diacriticele sunt obligatorii în texte. corectați în text.

Texte precum acesta atestă potențialul și valoarea intriseci ale tale. Primele trei strofe mustesc de idee, printr-un început cât se poate de bun venit ca un duș rece, au tot ce trebuie pentru a fi poezie, iar atenția cititorului este total reținută asupra lor. Acea strofă în paranteză merită cumva inversată sau reluată, slăbești din nuanțele și caracteristicile bine ascunse ale eului liric, în favoarea discursului, fapt primejdios în textul de față, aluneci voit într-o teoretizare (știu că sună prețios și cumva fals termenul), chiar des întâlnită în textele tale și o trăsătură constantă a lor - e de reținut reușita întoarcerii discursului, fiind singurul text care nu are de suferit de pe urma modificării, observabilă cumva trecerea înspre altă zonă decât cea care dă suflu poetic textului. Acel \"nu știu de ce drumul e atât de lung\" e o altă pată care denotă lipsa controlului textual de ansamblu iar ca idee nu câștigă teren prin analogie la setul ideilor anterioare, aproape impecabile gândite și exprimate, plus acea incertitudine care chiar nu te prinde sub nicio formă sau măsură. Am impresia că ai scris acest text în două reprize, or dacă mă înșel, cu atât mai bine. Merită uniformizat textul pentru fixarea în șuruburi a unui corp întreg.

acest poem îmi aduce aminte de un altul semnat Claudiu Komartin, e un poem bunicel, poate merită o expresie mai acurată. începând de azi veți posta direct textele în site, fără a mai fi nevoie de aprobarea unui editor. succes.

acestui text i-am pus eu diacritice. are un ceva care prinde și asta e bine. mai mult nu spun. te rog completează-ți numele real, pseudonime precum \"red devil\" nu sunt acceptate.

Această poezie nu e minimalistă până-i hău, cum aș spune acasă. Iar cu finalul e o altă treabă, vine ca revelație după revelație etc. Nț nț, nici vorbă de așa ceva, Andreea, Better luck next time

semnul de apreciere

cadru-iluzie, ca posibilitate a exploatării interiorului, sens impactant și transcedere. gamă variată de sentimente, \"normalul\" întors împotriva normalului, totul (bătrâna, exteriorul, elementele efemere, etc) provoacă senzații puternice, care mai apoi sunt inversate dar neconcretizate total, ca punct de vedere al autorului - mare plus în text și în general. Sfârșitul ambelor strofe sunt de excepție. Felicitări, Darius, m-a impresionat cu adevărat textul. Nu pot să-i găsesc vreun cusur.

Ar trebui eliminat \"Eu\" din început și deschisă poezia prin \"Mă grăbeam să curg\". De asemenea, poți renunța și la \"lungă de fum\". \"întinzând o mână\" e de ajuns pentru senzație și imagine, cumva taie răsuflarea, fără a metaforiza inutil. Da, îmi dau seama de scop, de raportarea la pseudo-umanitate din exterior ca punct concret înspre centru, la fel de gol, fad și mort precum acele rotiri în neștire. Îmi place ultima strofă mult, pentru cum imprimă trăirea și viziunea, aducând cititorului o afiliere cu textul. Poate ar trebui revăzute câteva virgule și eliminate, cum ar fi cea a penultimului vers.

Da, e bună schimbarea, Darius. Neîncărcat inutil, textul curge concret și lăsă ochiului doar esențialul.

Da, domnule Traian Rotărescu, dintre cronicile scrise până azi, a ta, nonșalant tronează. Primește aprecierea mea.

nialcoș ultimul vers. aș fi unit ultimele trei texte postate într-unul singur. citite separat par mai seci

Problema acestui text e mulțimea metaforelor. Atât de numeroase sunt încât cu greu vezi dincolo de ele. Te împiedică să vezi sensul, sau, imaginea metaforei, plus că încetinește lectura din dorința de-a avea imaginea și sentimentul ansamblului. Îmi place \"o mulțime de mâini se legăna/ între îmbrățișând cer și pământ\" - aici cu adevărat e o imagine, și un sentiment, mod de-a privi, amprentat bine. Făcând abstracție de aceste inconveniențe, am impresia unui abstract dominant în textul acesta. Interesantă necăderea în orice fel de granițe - ale includerii interiorului eu-ului liric și din el darea unei senzații de înfrângere, sau orice alte referințe - ci mizarea pe metafore, abstract, ceva fix, pentru o idee \"mobilă\", cu spini.

Mie îmi place foarte tare acest text, are puțin din aerul scrierilor lui Cosmin Perța. M-a prins bine până la versul 6, apoi, versul \"umede, reci și murdare\" l-ai putea scoate fără probleme, pentru că \"au plutit spre pivnițe\" spune totul, deci nu mai ai nevoie de explicitare, e inutil. \"și au plutit spre pivnițe/ prin iubitele voastre\" ar fi o continuare bună, cumva de dorit, păstrează un fir tensionat. Din nou, de renunțat e și la versul \"țevi de canalizare\" - e un vers total neinspirat, deloc poetic. Sfârșitul nu reușește să dea, să aducă ceva nou, eventual doar starea-concluzie personală e imprimată, și astfel, pentru cititor rămâne un gust nu tocmai dulce. Ca potențial e un text care, personal, mi-a plăcut. Dar mai e de lucrat până să ajungă un text bun. Chiar sunt curios ce și dacă vei face modificări în el.