Raul Huluban

Pavele, mi-a plăcut mult poemul tău. De la ton la imagini și mesaj, toate se îmbină plăcut și nici urmă de epatare. Îmi aduci aminte de niște nopți ale mele și de niște Irish Drinking Songs tare faine. Acum îmi mai placi, e altă treabă. Ți-aș da o stea numai pentru \"vino / să fumăm fân\" dar te mai citesc, mă mai gândesc, poezia e așa o chestie care nu se face în grabă.

Daniela, ai un bogat fond religios de care debordezi în anumite texte și care e insuflat în mod propriu. Doar forma poeziei strică foarte mult ceea ce dorești a comunica. Ți-aș sugera să te rupi cumva de rimă pentru că îngrădește foarte mult și să te reverși în vers alb. Succes.

Ți-ai asumat o formă în poezie destul de lejeră și-n ton cu lejeritatea cu care scrii, fără pauze pentru eventuale treceri, schimbări, de la o strofă la altă care să pregătească un viitor impact sau explozie, de asemenea, în ton cu vocabularul lăsat mai larg și lipsit de ceva fix, impactant, restrâns și ideatic, cum ar fi cel neoxpresionist (ca să exemplific). Narativ cumva, îmbini (nu tocmai reușit, aici e o modificare de luat în considerare) prima strofă cu o altfel de tematică (,) cu restul textului venit în forță prin biografic, explorând acea parte a biograficului care captează atenția și lasă fără suflare cititorul. Ai găsit breșa care îți permite să ai stofa ta în ceea ce scrii, diferențiindu-te, eu scot în evidență un poem ca alt stadiu a ceea ce scrii și las critica pe mai târziu. Impactant, ironic în unele părți, text care și-a atins scopul.

Remarc acest articol după aproape o săptămână de la postare - regretând că nu s-a bucurat de atenția cititorilor în timp util - pentru că subiectul articolului sau cartea în sine ar fi putut stârni o discuție interesantă, poate chiar o polemică dar, ajung și cititorii să fie atinși de decrepitudine (asta pentru a fi în ton cu societatea timpului lui Artaud). Am parcurs recenziile pe care le ai în pagină și nu pot decât să mă bucur că le-am descoperit; mă voi număra printre cititorii și comentatorii tăi, întrucât am rămas convins de seriozitatea și finețea observațiilor / ideilor, și de zona, sau de punctul de vedere din care surprinzi critic o carte. E cazul și articolului de față. Cel mai mult s-a scris pe marginea teatrului lui Ardaud, a filmului și biografiei, și au existat numeroase tentative de teoretizare (majoritatea reușite, vizionare, prolifice) a universului creativ al său, al relației sale cu arta și-n special a ideilor proprii vis-a-vis de literatură. Așadar, mai puține materiale aplicate real pe scrierea lui. Recenzia ta este foarte la subiect, condusă pe un câmp minat, și anume focalizată pe expunerea celor două mari nume: Artaud și van Gogh, fapt care ți-a reușit de minune, prin includerea multor observații pertinente, începând cu cele despre societatea și mentalitatea franceză a acelui timp, până la omul Artaud și opera sa, relația și influența avută de van Gogh, într-un stil de mare ținută, cu paralele duse exact, la sigur - mă refer la referința culianescă și la susținerea unei idei interesante și capitale prin Malaparte, ce-au fost un real deliciu în lectura cronicii. Felicitările mele pentru acest articol și pentru înclinația înspre fenomenul literar, și nu înspre palmares, cum azi se obișnuiește. Mai rar un asemenea articol pe acest site.

Îmi place tare primul vers, cu excepția „fără să-i lege”, care poate lipsi, dar sigur are o menire mai ascunsă în text; cred că poate fi chiar vorba de climax, or mie mi se pare că-și însușește valoarea asta. La fel am impresia că e și cu “pleacă în gând, face totul în gând”, care vin (aceste 2 versuri) din direcția/stilul lui Augustin Cupșa – suspendarea unor realități în alte realități, care nu prea pot fi disecate critic, concret, decât resimțite ca intenții (și reușite) artistice. Textul curge bine, captivează, e fluid, nu cochetează cu cititorul, dar îl atrage. Ai putea opta pentru continuări ale “poveștii”/expunerii, de cel fel or fi, sper să mai fie texte cu mizele acestea, atât pe subiectul textului, cât și pe cele stilistice. Puțină “violență” nu ar strica; e de dorit alături de cursivitate, plus că ar face corp comun cu discursul textului.

mă bucur că nu e nicio anomalie de găsit în acest text.

ai un text eminamente discursiv; asta e o latură importantă a ta și te evidențiezi prin acest fapt cum trebuie - reușești efecte notabile la acest capitol și mai știi să-ți organizezi cum trebuie mesajul, atât în ce privește consistența lui cât și întinderea pe care o acoperă.

E posibil să-ți fie înțeles punctul de vedere după trei intervenții, Alberto. Ia-o ușor cu agitatul pe căldura asta, să nu ți se umfle ceva la gât. Așa citeam pe undeva.

Vă urmăresc de o vreme prin texte și comentarii. Începând de azi puteți acorda steluțe textelor care credeți că merită evidențiate. Vă rog să citiți ghidul de acordare a steluțelor. Succes!

diacriticele sunt obligatorii în texte. de asemenea, nu se acceptă scrieri gen \"sh\", \"tz\", \"k\" și altele. sunteți pe un site de literatură, nu pe vreun chat. vă rog corectați textul. succes și bun venit pe site.

diacriticele sunt obligatorii

pe site sunt acceptate numai textele care conțin diacritice. conform regulamentului. corectați așadar acest text și încadrați-l la \"personale\", și nu la \"poezie\".

diacriticele sunt obligatorii în texte. corectați în text.

Și opțiunile mele, dacă te interesează cumva:

proză: Dan Stanca, Mut. cu toate că nu e tocmai ușor de citit, sunt faine artificiile tehnice și bagajul consistent de prozator. storyline-ul de la un punct devinde fad, cam ai nevoie să te înarmezi cu percepția critică a la Doamna de Stael, sau Baudelaire (de ce nu?).
poezie: Marta Petreu, Scara lui Iacob. dintr-o afinitate față de poezia ei, chiar dacă O. Soviany și Robert Șerban cântăresc greu. cred că la secțiunea asta va lua O. Soviany.
eseu: Alexandru Mușina, Scrisorile unui fazan. din prea multe motive.
teatru: Matei Vișniec, Omul cu o singură aripă. indubitabil.
debut: lupta rămâne să se dea între Vasile Ernu și RIta Chirian. merg pe Vasile. de ce simt că va câștiga Livia Roșca, nu spun.

Texte precum acesta atestă potențialul și valoarea intriseci ale tale. Primele trei strofe mustesc de idee, printr-un început cât se poate de bun venit ca un duș rece, au tot ce trebuie pentru a fi poezie, iar atenția cititorului este total reținută asupra lor. Acea strofă în paranteză merită cumva inversată sau reluată, slăbești din nuanțele și caracteristicile bine ascunse ale eului liric, în favoarea discursului, fapt primejdios în textul de față, aluneci voit într-o teoretizare (știu că sună prețios și cumva fals termenul), chiar des întâlnită în textele tale și o trăsătură constantă a lor - e de reținut reușita întoarcerii discursului, fiind singurul text care nu are de suferit de pe urma modificării, observabilă cumva trecerea înspre altă zonă decât cea care dă suflu poetic textului. Acel \"nu știu de ce drumul e atât de lung\" e o altă pată care denotă lipsa controlului textual de ansamblu iar ca idee nu câștigă teren prin analogie la setul ideilor anterioare, aproape impecabile gândite și exprimate, plus acea incertitudine care chiar nu te prinde sub nicio formă sau măsură. Am impresia că ai scris acest text în două reprize, or dacă mă înșel, cu atât mai bine. Merită uniformizat textul pentru fixarea în șuruburi a unui corp întreg.

acest poem îmi aduce aminte de un altul semnat Claudiu Komartin, e un poem bunicel, poate merită o expresie mai acurată. începând de azi veți posta direct textele în site, fără a mai fi nevoie de aprobarea unui editor. succes.

acestui text i-am pus eu diacritice. are un ceva care prinde și asta e bine. mai mult nu spun. te rog completează-ți numele real, pseudonime precum \"red devil\" nu sunt acceptate.

tz nu e ț, iar sh nu e ș. nu pe acest site. vă rog corectați.

bine ai venit pe site. conform regulamentului, textele trebuie să conțină diacritice. corectează și retrimite spre aprobare textul. încă ceva: nu posta mai mult de 4 texte zilnic, pentru că vor intra la pagină autor.

Această poezie nu e minimalistă până-i hău, cum aș spune acasă. Iar cu finalul e o altă treabă, vine ca revelație după revelație etc. Nț nț, nici vorbă de așa ceva, Andreea, Better luck next time