Raul Huluban

Prima strofa este sufletul poeziei, iz de poezie, si cea mai reusita de altfel. Fara metafore ce trebuie cojite mai mult sau mai putin pentru a ajunge dincolo pentru a intelege. Reda clar, nu chiar simplu insa (datorita motivului prezent) trairea, una din realitati. Cea de-a doua strofa nu imi place (sunt subiectiv aici), poate pentru ca am mai intalnit casa fara ferestre, dar aici creionezi doar un sentiment si eu nu il pot simti. Ultima strofa poate nu ma atinge, asteptand poate un final care in care sa iti intalnesc renuntarea, traind cu apasarea de mormant in gand in momentul lecturii.

Vladimir, nu faci misiunea usoara cititorului in a-ti interpreta randurile, a le da o \"realitate\", ci ii faci noduri bine stranse cu simboluri si imagini una si una (asta sub forma de zambet). O interpretare nu cred ca mi-ar reusi, dar ce cred este ca poemul se echilibreaza, se autosustine prin versul \"mă grăbeam să cobor tu urcai\" care arata unduirea imaginilor si metaforelor prin care curge (si urca) \"realitatea\" (in)existenta. In final restrangi unduirea, final care te descopera, te lasa pe ganduri (sau macar sunt reliefate cateva concluzii: \"timpul aleargă în gol ca un șoarece\" - idee+imagine marca Arhonte). Vladimir, nu m-oi pricepe eu la fanteziile londoneze, dar daca te lecturez mai atent, ajung sa fac din \"realitate\" un alt Arhonte (whatever that means, logic:).

asa voi proceda pe viitor. imi cer scuze.

Am privit si eu tacand valurile prin prispa poeziei tale. Am citit versurile care se termina cu punctele de suspensie ca fiind gandurile tale mai tacute, monologul tau, desi firele de nisip din versuriasta sunt.. pescarusi care zboara, suflet ce se intalta. Indrazneste sa spui mai mult, lasa-ti inima sa coboare pe un sentiment care sa-l poti scoate in relief mai bine. Fa-ma sa tremur cand iti citesc valurile, cand iti privesc nisipurile.. (tare as vrea sa vorbim. uite un id pe ym: raul_huluban).

Ieri am privit valurile..

Asa stateai privindu-le?

Imi lasi o impresie puternica de dingasie, de alb, de frumos, care nu se datoreaza ingerilor. M-ai dezarmat, recunosc. Vroiam sa apreciez putin critic, dar m-a coplesit. E frumos ce faci, Laura? Recunosc ca mi-e dor de scrierile tale, si doamne ciudat mod ai de a numerota poeziile:). Eu pastrez impresia de fluid a acestor versuri, de o simplitate care straluceste. Desi apare visul, ingerii sunt prezenti si ei sub forma de dumnezei, parca te rogi lor, iar, desigur, este prezent si EL; imi lasa senzatia de continuu, poem rostit dintr-o suflare. Doamne ce-mi place sa te citesc, iar dupa ce incep, uit sa mai tind in comentariu spre valoare literara. (Dar asta e poezia: Traire).

Livia, cuvintele se impletesc usor dupa ce s-au impletit si sufletele lor.. Imi cer scuze pentru ca nu ti-am scris mail, trage-ma mai des de urechi:) Daca nu o fac pe moment, uit. E un ceva al meu: cam ma feresc sa scriu mail-uri. Aveam o perioada in care o faceam, acum nu prea mai pot, sau nu mai vreau, nu stiu. Dar dau acum o fuga si iti scriu.
Ceart-o si pe Iris mai des, tare mult te rog asta! Nu vrea sa scrie versuri, dom\'le! Si o face bine, dar ii arat eu:).
Multumim, Livia:) ..

Atat de tare imi place sa o aud pe Iris vorbind, incat tac fara incetare, dar dupa cum i-am promis, voi parasi tacerea. De fapt, chiar azi am ingropat-o langa nuc.. Ea ar trebui sa va vorbeasca, are un glas ce mangaie.. insa indraznesc sa las cateva cuvinte, incat simt ca as fi si eu sarbatorit, eu detestand asta:).
Daniela, stii cum sunt copiii astia:) Cand aud de promisiunea marilor si de le mai si dai o cafea cu menta..:)
Adina, ne spui atatea incat nu mai puteam reactiona:) Cuprinsi suntem de amintiri, desi puteau fi de mii de ori mai frumoase.. lasam totusi vraja jurnalului negru scris printre pete de ketchup, printre.. Iti vom povesti toata istoria lui in amanunt, de abia am inceput jurnalul.. fi-vor mii de foi, fi-vor mii de poezii, fi-vor..

fi-vor!

Adina, ajung si eu tarziu, dar balul de abia a inceput:) Mama nu mi-a dat nimic niciodata, intotdeauna am furat eu de la ea: de la aburii de cafea, pana la dragostea pentru Florin Piersic:) Ce am uitat sa \"imprumut\" sunt cuvintele ce trebuie spuse pe moment si calitatea de a alega cadouri. (Sa ramana intre noi: tie as reusi sa-ti daruiesc ceva, dar cu Cristina ar fi prea mult:) ). Treci te rog prin pagina lui Iris, cadoul nostru pentru tine e acolo:) Sper sa-ti placa. Ea are cuvinte potrivite mereu, iti va spunea ce iti dorim:) Daca as alege de prin lume cadouri.. sincer sa fiu nu ti-as darui decat o biblioteca. Scot si din inima cateva dorinte: sublim in fiinta sa ai, frumosul sa te invaluie iar tu sa ii dai lumina. Acum inalta-te, ai versuri de scris!

Din toata inima,
tot ce e mai frumos si curat sa locuiasca in tine,
Trecand azi prin fata palatului,
Eu, si gandul florii de Iris..

Domnule Petrescu Ionut Mihai, imi permiteti si mie o parere? Pe a dvs o respect, dar nu v-o si impartasesc. Daca te duce mintea, poti scrie si despre firimiturile de cozonac de sarbatori si sa faci o poezie in adevaratul sens al cuvantului. Ca atare, nu vad unde ar fi problema in a scrie despre o \"tarfa\". Acele doua versuri selectate de dvs nu pot spune totul, cum intr-o poezie nu spune totul un \"te iubesc\", ci ai nevoie de amprenta personala, putine metafore, picanterii, etc, nu vin sa predau aici despre cum se scrie.

Poezia de fata are parti bune si rele, poate in egala masura. Ce este cert insa: are viziune, este transpusa subtil prin imagini ce pot alcatui usor un scenariu, are amprenta personala poate prea bine pusa, si ce mi se pare interesant este ca lasa loc interpretarilor. Toti cei care au lasat aici un comm au dat in stanga si in dreapta, dar tare mi-ar fi placut sa ii aud ce au \"vazut\" prin prispa acestei poezii.

Hose, tocmai asta reprezinta un atu: felul redarii acestui subiect, segmentarea lui in strofe care deschid si inchid atat interpretarile, cat si imaginile. Felul izbucnirii tale in penultima strofa, pe la mijlocul ei, este de o forta minunatata. Subtil si personal. Ce poate cititorul cere mai mult?

Insa: observ inclinarea scrierilor tale si imi place ce vad. Daca imi permiti inca un sfat: cizeleaza mai mult, slefuieste. Ai grija si incearca sa fii un fin observator al tau in acelasi timp. Mi-am dat seama ca sochezi (in sensul bun), amplifici, exprimi, spui ceva atunci cand te folosesti de idee, caci mai apoi treci in a o explica si devii repetitiv. Sper sa fi inteles. Daca nu, zi-mi si iti spun in amanunt.

Iertata-mi fie indrazneala, domnilor! Priviti in ansamblu, asa se procedeaza.

Personal, mi-a facut placere lectura de fata si am plecat cu ceva.

Ce ai scris aici, draga Ela, e de o tristete adanca, de o mangaiere indepartata, de o singuratate infioratoare.

Un gand pentru tine, in versuri:

precum o pasare, obosim a mai zbura
ne scuturam, cadem, ca o floare de mar
in adancuri ne inchidem
tacem tot mai adanc
precum o mare
dar,
ca inimi,
mereu ne intoarcem
sa iubim.

Accepta si o poza, venita de departe. Iti vei lua inapoi aripile, si le vei intinde peste ceruri si mari, Ela.



In tristete te rog si eu, ia-ti aripile inapoi
Din adanc,
Raul.

(Sper sa fie ultimul off topic pe care ti-l scriu vreodata. Spuneai de ceva vreme la un text de-al tau ca ma astepti cu pareri despre scrierile tale. Vin sa te intreb daca ele au macar putina importanta sau nu). Poemul se poate privi atat ca un dialog dintre autor si o alta persoana (ca argument apelez la ultimele doua versuri care sugereaza acest fapt, indicand in mod direct: \"taci\", \"asculta\") cat si ca monolog, prin observatii facute sinelui, un fel de orbire a eului urmata apoi de o (re)descoperire (ex: \"stiai ca nisipul...\" - prime descoperiri; \"stiam ca desertul...\" - redescoperiri. Un fel de joc matur as putea spune al sinelui. Treptele diferite pe care le urca/coboara in viata nasc acest joc al acoperirii ochilor urmat de dezvelirea lor). Din acest fapt (si din cel al dualitatii sinelui) poemul este unul rotund, avand o geneza, dar finalul inchide acest proces, lasand loc unei continuari (unei alte geneze, de ce nu?). Desi rotund, poemul tau curge precum o poveste care are ascensiuni ca infinal sa aiba un deznodamant placut, dar rotunjirea poemului inseamna putin mai mult (e ora tarzie, altfel as desface putin ideea aceasta). Fiecare strofa are patru versuri, dar inegale. Poti sa renunti la numarul versurilor, sa fie strofe cu mai multe sau mai putine versuri comparativ unele cu altele, ceea ce nu face din acest fapt o matrice. Dezvolta mai mult sensul ascuns in versuri. Despre intrebarile retorice ar fi de vorbit, precum si despre profunzimea lor. Sunt (daca imi permiti) idei (ganduri/conceptii) personale dar simultan idei filosofice (amintesc iar dualitatea). In final, voi asculta tacut, si... atat.

De cateva zile incoace simteam nevoia aproape sadica de toamna si imi permit sa-i insusesc un decor nocturn, sau cel putin cu o atmosfera mohorata. La prima strofa, ultimul vers, i-as spune \"si s-ar speria...\" pentru ca nu ar fi legatura intalnita prea des in poem dintre tine si copaci. Ce mai observ e constructia poemului cladita pe cauza/efect, lucru care nu-mi face placere. Treci dincolo cu ultimele doua strofe, care se \"desprind\" putin de acest lucru. Sa fie intentionat acest fapt, ca prin final sa lasi cititorul putin pe ganduri, inducandu-i una din meditatiile sau viziunile tale? (Doar o parere). Numai bine, Bogdan.

Daca este o lectie de etica, o voi citi inca o data:). Imi lasa o idee de simplitate poezia ta, dar una care e benefica in sensul ca lectia putea fi complicata de metafore imbracate in zece lumi si trebuia dezbracata doua zile:) Ceea ce imi place este finetea ideilor, simplitatea lor, dar dincolo de ele vin si mici simboluri, o parte din transcendent ceea ce poate doar sa ma bucure: o poezie care curge dupa o idee, dar care ti se adreseaza intr-un alt mod. Ramane sa si-l insuseasca fiecare.

Taisia, il poti incadra fara nici o problema la Poezie. Sta in picioare excelent. Daca scrii negativist, sau obisnuiesti sa vezi asa nu este nici un defect. Exploreaza acest lucru, poate sa te inalte in versuri si sa descoperi o forma mai buna ca aceasta, sau macar va fi un semn de autodepasire. Acesta este poemul meu de azi, poate nu am fost clar cand am spus ca este frumos:). Pe mine m-a atins. Numai bine...

Poezie construita sub forma unui monolog in urma dialogului dintre el si ea, sau dintre interiorul doritor de cunoastere si sine. Punctele forte ale poemului sunt imaginile slefuite usor fara a fi incarcat de metafore exagerate. Curge mirific acest poem, trecand prin mici amintiri, observatii prezente, si discutia cu sinele. Chiar daca ingerii, timpul, si alte teme mari sunt intalnite aici, ele sunt o lumina care nu orbeste/oboseste. Un poem frumos...

Pardon, de doua stele, nu una. Sa fie precum ochii ei, nu?:)

Deci tu esti vinovatul! De asta nu ma mai critica N. pentru ca iti scrie tie de dragoste! Eh, te mananc:) (Glumesc, sa nu o iei gresit). Ma bucur pentru voi, sincer. Iubiti-va si mai pacatuiti pe site cu ale voastre scrisori de dragoste. Imi place scrisoare ta, dar totusi cred ca N. a scris-o mai bine:). Asa ca, astept o scrisoare de cel putin o stea, precum ochii ei :P.

Va doresc frumos in inima si scrisori, iubitii mei.
Cu drag,
Raul.

Cel mai mult imi place strofa mediana, este singura in care vorbesti la persoana I. Prima strofa este doar pictata in imagini care sunt mai mult sau mai putin de folos poemului, dar nu transmiti cu ele in mod special. Strofa a doua impresioneaza prin imagine, leaga ultima strofa, ca un fel de continuare, dar intervine iar acea masturbare de care tot site-ul se foloseste, in special de sintagma \"un fel de masturbare\", doar ca la tine e colectiva. As baga mana in foc sa afirm ca am mai intalnit-o, dar ma abtin. Poemul nu stiu daca lasa in final sentimentul risipire, se caracterizeaza prin multitudinea de imagini. Nu mi-a transmis multe, dar strofa mediana am \"risipit-o\" in mine:).

Cu drag,
Raul.

Inceputul are nuanta proprie, deranjeaza doar prin repetarea singuratatii si cunoasteri si o ruptura putin repede facuta intre prima strofa si continuarea. Asta cred eu referitor la inceput. Curge apoi minunat, redundant imi pare spre final, dar imi lasa o senzatie minunata, pentru care afirm ca spune ceva frumos poemul tau.

Daca imi permiteti, v-as sugera sa indepartati balastul de catre idee, sa renuntati la frazele lungi si sa-l concentrati in versuri pentru ca aceste randuri spun ceva.

Cu respect,
Al dvs
Raul