Raul Huluban

Un frumos transpare din această poezie care luminează intrând în câteva simboluri și ieșind mai apoi prin subtil și prin muzicalitatea aranjării și prefigurării realului închistând sensul întâmplărilor atunci când albul nu mai este de găsit acasă.

( Suntem câteva suflete, Alina, care îl citim pe Mălin, suflete pentru care înseamnă șansă, înseamnă viață, cal zburdând dincolo - atât e tot ce îți pot lăsa în scris. Ai rânduri care curg, Alina. Lin, Mălin. )

Un monolog puternic, un refuz dureros, o călătorie prin vieți, dialoguri și fotografii. De remarcat este cum legi ideile unele de altele aproape epic (în special spre final) și cum fierbi laolaltă unghiuri opuse, degetele înfipte în vagin -imagine care poartă statutul de bizar, având un rol de neadaptare pentru că se putea spune și altfel folosind același sens al imaginii- lacrimi, clepsidre, curva de pe rue morgue, ustensile care lasă urme subtile într-un zid al refulării. Debutezi direct cu o secvență video, lucru care nu este ușor de realizat cu toate că lasă impresia unei desfășurări anevoioase -dar acest lucru chiar este căutat în această suprapunere a dilogurilor existente în text- ca mai apoi totul să curgă uniform în căutarea multor ieșiri ale aceluiași cadru, un soi de tablou în culori sumbre cu etichetă subtilă \"don\'t dink and drive\". Forma textului nu facilitează lectura însă acest text așa se cere scris, fără mură-ngură, strofe și zorzoane - se aleargă pe marginea prăpăstiei.
Versul șapte: \"asta e recunosc...\" - renunță la \"recunosc\" - iscă prea mult contact într-o posibilă relație autor-cititor; sau mai concret, epicizează.
Un text foarte bun, Diana.

Nu șlefuirea versurilor e problema ci repetarea acelorași teme, motive, și rânduri scrise fără vreo viziune cât de cât personală iar cel mai ușor e să te complaci în starea romanticului cu tot ce înseamnă asta - a se vedea trăirea gravă, inadaptarea, excentricul și tam-tam-ul ce plutește în textul prezent - clișeu din fașă până la ultimul vers.

\"așteptând să apari/ am uitat să te uit\" cât și \"Nirvana\" sunt \"glumițe\" ieftine, George, fumate de vreme bună. Hilar.

Sincere felicitări pentru un nou volum și mulțumiri Adinei pentru acest articol.
Voi fi prezent la eveniment.

Zareh, dacă ar fi Cristiana Miu prin preajmă cred că ți-ar zice să încetezi a-ți mai privi textele ca și cum ar fi copiii tăi - detașează-te:) Mie mi-a folosit gândul ăsta mult, îl descopeream într-un comentariul de-al ei.
Dacă te ajută felul în care comentez mă bucur și o s-o fac și pe textele viitoare, tu doar postează:), dar, cu o condiție: nu-mi mai zice radu.
Cât despre tine și Claudiu... măi nebunilor voi nu aveți habar cât de tare mi-ar plăcea să vorbim pe ym, sunteți printre preferații mei.
Cele bune și pune texte pe site să am ocupație în vacanța asta, că dacă nu mă ține ceva preocupat serios, o iau razna - e de la sărbători and stuff.

Textul coboară într-un ritm accelerat mai mult prin simțirea și impactul rândurilor decât s-ar întâmpla prin schimbarea registrului de la monologul primelor două strofe la închiderea fină a unui discurs care să fie veridic pe parcurs. Foarte de efect acest fapt căci în mod normal un asemenea text cu o asemenea ordine interioară ar fi rămas la stadiul de monolog și lamentare din spatele respectivelor oglinzi, și nu trecerea spre conturarea altor \"striații\" ale acestei lumi interioare.
Când intră în scenă fata roșie \"de dincolo de ferestre\" imaginile și sensurile folosite aduc foarte mult spre comun dar înfățișarea prin care expui cealaltă parte a dansului sepia produce un adevărat spectacol al mișcărilor natuare ale versului. De la violarea \"de strigăte\" până la acele desene pe sâni e doar un pas al întâmplării iar pe lângă mâna sigură a autorului cu care se avântă spre această cvasi-imaginație (pentru că mă încăpățânez a o privi așa din varii motive) intervine și așteptarea inconștientă a crescendo-ului de către cititor.
Textul poate rămâne fără probleme ca poezie, ar fi fain scos de la personale; subtitlul oricum indică existența unui ceva al tău, dar pentru cititor zic că ar fi bine să păstreze o oarecare distanță față de text, luându-l ca poezie căci pe aici oricum totul se interpretează aiurea de tot.
Te citesc cu același interes. Pe viitor sper să revin mai mult și pe text decât pe ansamblu, acum e doar încălzirea.

Fiecare vers în parte din acest text poate susține singur poezia. Atmosfera este una statică, fixă, și remarcabilă mi se pare trecerea în banal a unor versuri în special finalul. Text în care manierismul și masturbarea în propriile idei lipsește (față de multe alte scrieri de acest gen), totul este spus fără perdea și fără amplificări de prost-gust sau alte teribilisme și clișee deja devenite fundament pe care se ridică și conduce la capăt o astfel de scriere. Lejeritatea și impasibilitatea cu care expui această scriere și pe care o raportezi când la ceva vitual, când la ceva auditiv, această trecere nonșalantă este de remarcat și reținut.

\"dar de ce nu scriu pulă în loc de sex/ chiar nu vă privește\" - Eleva Vlădăreanu, \"prima scrisoare către nikos\"

O poezie reușită în care vocea interioară este condusă fără a fi purtată excentric ci mai degrabă fix și blajin lăsând impresia desprinderii de text. De la acei fluturi în stomac așteptam mai mult din cauza ideii și/sau obsesiei întâlnite la Oana Cătălina Ninu parcă și așteptam o nouă imagine știi că tu ești în stare de a o crea. (Sper să faci asta într-un alt poem, ar fi interesant). Finalul lovește, are un impact gândit, sau cel puțin la nivel senzorial este deosebit. Observ forma pe care o utilizezi în poemele din urmă, sper să revin cu detalii pe texte.

3-4 cuvinte într-un vers nu construiesc poezie, Ștefan. Nici măcar o stare nu induce textul acesta, darămite să mai susțină o idee vrută a fi nu tocmai comună, captivantă, poate inedită. Text plictisitor.

Citind și varianta lui Nicolae Mihai Popa din comentariul respectiv e mai ușor de înțeles de ce zicea Florin Bratu la penultimul tău text că e un experiment reușit dar poate prea lung - în ansamblu lucrurile nu stau tocmai așa - cu cât e mai direct un text încadrat în acest stil cu atât mai mult impresia veridicității se stinge; tocmai această învăluire a unei idei-obsesii posibile într-un anume cadru oferă deliciul.
Când am văzut titlul și primul vers mă gândeam că doar intenția de automatism va rămâne în urma textului datorită unei eventuale explicitări sau urmărire și susținere a unor idei, dar spre satisfacția mea textul a fost un experiment reușit și o lectură care a meritat osteneala.
Poate că aș renunța la anunțarea \"automatismului\" din subtitlu, tocmai pentru punerea cititorului la muncă și gândire - eventual aș păstra \"experiment\" pentru un indiciu minim.
Versul de final, separat, mi se pare foarte bun și de efect, sugestiv (poate și ingenuu, poate produce și o oarecare ambiguitate) dar aș renunța la primul vers pentru a nu produce o oarecare conexiune - mai mult, mie îmi pare un vers controlat pentru un debut al unui asemenea experiment care stârnește greu lectura, apărând în mintea cititorului dacă versul respectiv a fost căutat sau chiar a fost închis în tiparul exercițiului - pe când în postura de vers final este sugestiv atât ca sens cât și pentru experiment în sine.

Primul vers nu sună rău, dar restul poeziei e vorbărie goală - imagini doar de dragul de a fi, cuvinte obosite doar de dragul de a fi scrise. Cât despre rimă, alungă și ultima șansă a textului de a spune ceva și a se recepta totuși un mesaj, o idee, ceva, orice, decât tra-la-la-ul ăsta.

Simplă în nici un caz - însă fad, simplist din cale afară, da; totuși, cu puțin mai bună decât o manea.

Aveam impresia că voi găsi un scenariu de film când am intrat și eram interesat de tema tratată și de închegarea textului în sine, dar întâmplarea a făcut să dau taman peste una dintre obsesiile mele, lectura fiind mai mult decât plăcută, reconfortantă pentru luminarea scărilor pe care mintea urcă sau coboară și de unde pornesc forțele scrierii. Începutul nu oferă o pregătire / anunțare a temei ci intră direct în lumea textului folosindu-se încă din incipit de mânuirea unor presupuse personaje menite să ofere un fundament scrierii sau un pretext pentru ce urmează a fi inserat ca sugestie și urmărit pe parcurs. Cu miza textului nu te întâlnești decât de vreo două ori și trebuie să cunoști ce presupune asta într-un asemenea text pentru a putea înțelege, respectiv trăi, în el și cu el. La un moment dat micile fragmente ale \'fragmentelor\' (a)duc spre absurd, iar prin acea reușită a spunerii, a redării, spre lejeritatea și energia lui Urmuz (mai ales în ultimul fragment). O reușită și un deliciu consider a fi cele trei contexte în care uterul apare cu sensuri diferite, inedite, pline de semnificații care surprind și fac cititorul să tresară atât la propriu cât și la figurat, simțind mâna sigură și întărind încă o dată afirmația care spunea că în astfel de scrieri conștiința rămâne mereu activă construind mereu legături și conotații diferite. Ar mai fi lucruri de spus dar las cititorul să descopere, să meargă pe urmele mele în lectură. Ar fi potrivit (în opinia mea) să lași un oarecare spațiu între ultima frază și restul textului deoarece vine ca o morală, sau chiar poți să introduci în text \"morală\" înaintea frazei de final. Foarte fain textul, Maria, de vreme bună nu am citit ceva atât de bun pe site.
Ai și câteva typos-uri: \"interior umid\" - umed, \"păianjăn\" - păianjen, \"siucidă\" - sinucidă (e chiar în final).

Simțeam nevoia unui discurs astfel aranajat, încât stările în linii să curgă neatingându-se de pleoapele vreunui imaginar prea mult abstractizat . Poemul de față are suficientă forță în munții aceia pentru a atinge limpede structura unei emoții tranșante. Indiscutabil, Daniela echilibrează talerele balanței dinspre nemurire în ideal până la acel spațiu și timp ca tot unitar, viu și enigmatic. Despărțirile fac parte dintr-un alt șir, deținând contorul nimicniciei din om și tocmai de aceea spiritul înalt le vede ca pe un fenomen natural (\"e o evidență dragul meu/ tu nu mai iubești/ eu nu mai iubesc\"), iar cetina... cetina nu este ea semnul mereului verde, mereului lucid...? Timpul nu cunoaște măsuri, nu cunoaște dureri, el fiind \"firul întins al morții\" care se leagă de văile și cărările oricărui rătăcitor. Tu ai ales, eu am ales - această delimitare denotă esențializarea perfectă a formei fiecăruia; căci din femeie cădem toți, dar apoi ne clădim din teamă sau din strigăt o grotă unde se coace destinul. Inăuntrul se coace altfel, în alt tărâm - unul în triunghi. Să scriem atunci despre cei de sus, despre neoameni.

Am citit varianta inițială a textului și a avut un impact rar asupra mea prin frazele scurte, necăutate, concise, prin tematica tratată și imaginile directe, prin delirul și discursul când adresat direct ce deținea rolul unui dialog aparent, când folosit în schițarea unor imagini în fața cărora am rămas mut. Ce reușești este de a crea cu mijloace minime o atmosferă și o lume a poeziei aparte care să nu aducă sub nici o formă a comun sau întâlnit, încât nu se poate include în poezia feminină și/sau teribilistă scrisă azi cu toate că imaginile nu sunt mascate și unele idei vin ca niște lovituri puternice, date crunt și definitiv, iar personalitatea imprimată poemelor face tot deliciul sau cutremurul celui care lecturează. Poezia de față nu e tocmai psihologic coerentă dar conține tot felul de mijloace prin care mesajul și suflul poeziei este unul autentic. De la tenta scrierii personale din prima strofă și apărută mai limpede pe parcurs, în strofa a doua, până la trecerea directa și fără rețineri a rememorării (\"linoleumul acesta e de pe vremea mamei...\"), la adresarea directă ce-mi pare a fi un pseudo-dialog, până la strigătulrăbufnit din final (\"dă-mi altceva\"), poemul este unul vertical și de amploare a trăirii scriitoricești. Singurul lucru care mă deranjează și care îl acuz fără reținere este purtarea discursului: legarea senzațiilor, succedarea trăirilor, învăluirea părților din real și din persoana însăși. Mizarea pe ceva mai puternic și mai clar decârt pe această expunere cutremurătoare. Îngrijirea unui discurs sau dialog intim, găsindu-i o miză și purtându-l. Proporțiile, frecvențele, amploarea nu contează, dar alte lucruri poartă un rol important pe care sper să le găsesc și evidențiez cât mai curând la tine. Dacă nu merge, vin cu exemple, nici o problemă - aici sau pe următoarele texte.

Să trăiești, Alin, mulți ani și frumoși.

Observi foarte fin realul și elementele din el conținând suflul poetic, dându-le prioritate în acest poem, (poate pentru întâia oară) lor și nu eului poetic, situației, sensului, etc, utilizând acea ironie dură, vecină cu nepăsarea, aproape de răzvrătire - lucru de efect, situația din poem ce transpare ca voce. Rămân la aceste cuvinte spuse; discursul poetic l-aș pune la cale ca o adevărată armă, însă despre asta îți voi scrie personal.

Tonului confesiv a primei părți expune o doză de tristețe închistată în el, aproape de real, acel real găsit sub o formă oarecum brutală, mult prea dureroasă în special prin vocea pe care se adresează. Strofa a doua construiește, controlează și susține mai flexibil discursul poetic, fluid, rotund, până la cosum finalizat. Versul \"străzile se vor umple până la refuz cu amintiri\" l-aș rescrie sub această formă: \"străzile vor fi umplute până la refuz cu amintiri\" pentru stabilitate și efect al verbului.

Îmi place această strângere sau fixare a sentimentelor în cuvinte care tind spre simplitate, muzicalitate și spre bunul simț de a nu exagera sensurile, limitele și zbaterile sinelui și de a nu cădea într-un stil romanțios unde iubirea apare ca fiind senzuală, epocală, de speță, întrucât romanticul se distinge printr-o iubire excesivă, lascivă și \"spirituală\". Discursul e controlat, rotund, menține ideea cât și tonul poeziei. Frumos, Nicu, îmi face plăcere trec prin poezii cu rimă, azi.

Nicolae, cu tot respectul, dar steluta acordata nu este insotita de un comentariu elaborat asa cum prevede regulamentul (vezi instructiunile). Despre text nu spui nimic. Ce ai facut tu a fost sa extragi din acesta unele versuri. Atat. Fapt care il poate face oricine si care nu dovedeste ca textul de mai sus este unul care merita evidentiat. Nu contest valoarea textul, dar astept comentariul elaborat care sa o dovedeasca. Multumesc.