Fata roșie

Textul coboară într-un ritm accelerat mai mult prin simțirea și impactul rândurilor decât s-ar întâmpla prin schimbarea registrului de la monologul primelor două strofe la închiderea fină a unui discurs care să fie veridic pe parcurs. Foarte de efect acest fapt căci în mod normal un asemenea text cu o asemenea ordine interioară ar fi rămas la stadiul de monolog și lamentare din spatele respectivelor oglinzi, și nu trecerea spre conturarea altor \"striații\" ale acestei lumi interioare.
Când intră în scenă fata roșie \"de dincolo de ferestre\" imaginile și sensurile folosite aduc foarte mult spre comun dar înfățișarea prin care expui cealaltă parte a dansului sepia produce un adevărat spectacol al mișcărilor natuare ale versului. De la violarea \"de strigăte\" până la acele desene pe sâni e doar un pas al întâmplării iar pe lângă mâna sigură a autorului cu care se avântă spre această cvasi-imaginație (pentru că mă încăpățânez a o privi așa din varii motive) intervine și așteptarea inconștientă a crescendo-ului de către cititor.
Textul poate rămâne fără probleme ca poezie, ar fi fain scos de la personale; subtitlul oricum indică existența unui ceva al tău, dar pentru cititor zic că ar fi bine să păstreze o oarecare distanță față de text, luându-l ca poezie căci pe aici oricum totul se interpretează aiurea de tot.
Te citesc cu același interes. Pe viitor sper să revin mai mult și pe text decât pe ansamblu, acum e doar încălzirea.