Revin acum

Tonului confesiv a primei părți expune o doză de tristețe închistată în el, aproape de real, acel real găsit sub o formă oarecum brutală, mult prea dureroasă în special prin vocea pe care se adresează. Strofa a doua construiește, controlează și susține mai flexibil discursul poetic, fluid, rotund, până la cosum finalizat. Versul \"străzile se vor umple până la refuz cu amintiri\" l-aș rescrie sub această formă: \"străzile vor fi umplute până la refuz cu amintiri\" pentru stabilitate și efect al verbului.

Raul, am preluat sugestia ta. Strofa întâi are o contrucție oarecum abruptă. (De fapt am și contat pe efectul ăsta.) Ca să se susțină are nevoie de stabilitate. Am mai finisat-o eu, dar oricum pietrele mai trebuie rearanjate. Când scrii ai o anumită stare. Ulterior, îți poți da seama unde și când eu un pic forțat sau ceva nu sună cum trebuie.
Mulțumesc. :)

exista ceva in scrierile tale care atrage, desi cateodata esti putin pe langa ai imagini bune, cum ar fi esarfele cu care legi adevarul la ochi. poezia ta mai are si putin balast, adica ce e dispensabil. astfel mi se pare ideea de \'actori in debut\', ziceam mai demult, actorii, chelnerii, ospatarii, etc ( la figurat ) nu prea mai au ce cauta prin poezii, s-a scris prea mult \'cu ei\' si \'despre ei\'. incearca altceva in afara de actori, ceva care sa te apropie mai mult de \"adevarul legat la ochi\" si nu sa te indeparteze.

ma asteptam ca finalul sa fie contradictoriu cu restul textului, sau mai sugestiv.

Poezia asta mi s-a părut cam neterminată, dar n-am încercat niciodată s-o reiau. Poate de aici senzația ta legată de final.
Da, actorii sunt un super, super-clișeu. :)) Ce să-i faci asta e. Pentru chelneri și ospătari n-am nici o atracție. Măcar atât.