veioza

nu ne dorim niciunul din noi să lămurim lucrurile nu ne dorim să știm ce se poate întâmpla oameni care ne povestesc despre bulgări de zăpadă căzuți abrupt din cer și suflete vesele dincolo de puterea mea de înțelegere de ce ești de ce a trebuit să fii criminalul în serie are o casă modestă și o mamă bună doar podul geme de vechituri amintirile lui zac în trombă printre păsări oameni și ochi ficși eu sunt rochița pleoștită și plină de praf din spatele veiozei cu desene ciudate.