***

Îmi plac textele tale scurte, ele amintesc, cumva, nu prin semnificații și lexic, ci prin maniera de a concentra conținutul afectiv-intelectiv în puține cuvinte, de scrisul Magdei Mirea (Cezarei Răducu).
Aici, spre deosebire de alte versuri ale tale unde există prea multă încărcătură de tristețe, textul pare mai luminos, deși, dincolo de asumarea destinului, se ascunde și pecetea trecerii (vezi ultimul vers).
Sugestia unei liniști catifelate, dar și „țepoase” din versul al doilea (o imagine, în subtext, oximoronică”, accentuată de opoziția semantică dintre epitetele „amară” și dulce” din versurile ulterioare), rima aceea jucăușă („joi”/„moi”), „povestea” aceea doar schițată și ultimele două versuri, unde se continuă ușoara autoironie, toate acestea îmi dau impresia unui text închegat, demn de apreciat.

“Vom trăi” în spațiile împlinirilor, dacă vom valorifica optimal tot ceea ce “merităm”, şi când “vom ajunge la capăt”, o vom lua de la început.
Ce benefic ar fi să experimentăm pe tot parcursul zilei “liniştea” sufletească cu armonii caline.

Mă bucur de fiecare dată când treci pe aici. Mulțumesc!

Răzvan Răchieriu, încerc, ce să fac :) Mulțumesc.