Jurnal
De ploaie
1 min lectură·
Mediu
Plină de iepuri
frica începu să îngenuncheze
doar ochi și urechi era tot
pământul vibra sub picioare
ape pufneau la colț de lacrimă
spumegând gura
zbiera ajutorul
Eram rouă
în pojghița bombată
se oglindea dezmierdându-se
un soare fertil ambiguu
îmi tremura frunza plesnită
de biciul sfârtecător al vântului
ironic
sacrific
în ploaie
o inimă verde
mușcată de iepuri
094.494
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Radmila Popovici
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 58
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Radmila Popovici. “De ploaie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/radmila-popovici/jurnal/154117/de-ploaieComentarii (9)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Radmila, deși nu-mi place titlul poemului și faptul că prin „ironie” încerci să cauți, nu știu de ce, o justificare acestui impresionant elean poetic, cred că prezenta realizare a ta merită mai mult decât un simplu comentariu. Este meritul „poeziei.ro” de a-ți fi pus la dispuziție acest spațiu în care uite că un autor, fie și dintr-o „fundătură” de Chișinău, are posibilitatea de a se manifesta și de a progresa în mod vizibil de la o apariție la alta. S-ar putea să li se pară unora că sunt prea generos, dar îmi asum această vină și pun o steluță în dreptul poemului, reieșind și din prespectiva că Radmila va fi de acum înainte și mai responsabilă față de ceea ce pune pe site. Argumentele calității literare sunt acestea: „plină de iepuri / frica începu să îngenuncheze”, „ape izbucneau la colț de lacrimă / spumegând gura / își zbiera ajutorul”, „eram rouă / în pojghița bombată se oglindea / dezmierdându-se un soare fertil”... În fine „ sacrific / o inimă verde / mușcată de iepuri... ”
0
Distincție acordată
Mda, nu prea stiu cum se accesează steluța. Sper de data asta să-mi iasă. A se vedea argumentele însteluțării mai sus.
0
Nicolae, cu tot respectul, dar steluta acordata nu este insotita de un comentariu elaborat asa cum prevede regulamentul (vezi instructiunile). Despre text nu spui nimic. Ce ai facut tu a fost sa extragi din acesta unele versuri. Atat. Fapt care il poate face oricine si care nu dovedeste ca textul de mai sus este unul care merita evidentiat. Nu contest valoarea textul, dar astept comentariul elaborat care sa o dovedeasca. Multumesc.
0
Poemul „Ironie” impresionează prin redimensionarea unui plan obsesiv, a unor fobii și angoase, într-un plan imaginativ ce declanșează discursul poetic sub semnul unui neomodernism ajuns să țină cont de valorile postmoderne. Stilul abrupt, lumbajul excesiv metaforizat („plină de iepuri / frica”, „gura / își zbiera ajutorul”, „frunza / plesnită de biciul sfârtecător”...) oferă și o perspetivă impresionistă a ideii de interorizare prin asimilarea tutror limitelor. Prezența excesivă a unor elemente cu valoare simbolică oarecum tradițională (pământul, lacrimă, rouă, soare, frunza, zborul) vine în contrapunere cu alt fond imagistic, mult mai strident – iepuri, frică, pământ trepădând, gură spumegând, zbierat, frunză plesnită, mușcătură de iepuri, deșert – creând în definitiv o panoramă a vulnerabilității acestei lumi, fără ca autoarea să cadă însă în sentimentalism, și determinându-l pe un cititor ca popa să abuzeze de ușurința cu care editorii acestui site i-au acordat dreptul de a aplica steluța și să o aplice. Apropo, mă întreb dacă nu cumva un „comentariu elaborat” ar putea să mă aducă la o stare de crispare care m-ar îndepărta de plăcerea cu care prefer pur și simplu să citesc și să savurez poezia. Paradoxul constă în faptul că punctele ne sunt oferite pentru calitatea poeziilor noastre, nu? și tot punctele la rândul lor (de la 120 în sus) ne obligă să mai fim și critici literari. În fine, nu cred că ar fi o ocupație cu totul ingrată. Mă tem însă că unii poieți foarte buni, cu steluțe, sunt obligați să mai spună din când în când și niște prostii când trec la analize literare. Să fim, așadar, îngăduitori – firește, în măsura în care ne permite regulamentul . Mulțumesc.
0
Într-adevăr mă consider o umbră pe acest tărâm, dar nu-mi ascund numele. Prefer să rămân fără strop de atenție, dar cu dreptul la exprimare și creștere. Sunt aici ca să învăț. Dacă vrea cineva să mă ajute, voi ține cont și îi voi fi recunoscătoare. Lipsa ajutorului e tot un stimul. Prezența unui singur vizitator tot ceva înseamnă.
Nicolae, chiar dacă aș rămâne fără steluță, știu să apreciez. Ție și tuturor - numai bine!
Nicolae, chiar dacă aș rămâne fără steluță, știu să apreciez. Ție și tuturor - numai bine!
0
sunt aici sa laud aceasta poezie...
\'plină de iepuri
frica începu să îngenuncheze\'
si altele bine subliniate de Nicolae Mihai Popa.
titlul, cred ca nu i cea mai buna alegere...
si sensurile sunt cam adanci, greu de reperat...
te mai citesc...
prieteneste, petru
\'plină de iepuri
frica începu să îngenuncheze\'
si altele bine subliniate de Nicolae Mihai Popa.
titlul, cred ca nu i cea mai buna alegere...
si sensurile sunt cam adanci, greu de reperat...
te mai citesc...
prieteneste, petru
0
Pe mine m-a amuzat inceputul..m-am gandit la \'Fricosul\" de Garleanu. Cat despre folosirea termenului \"pojghita\" pentru a descrie roua, am unele dubii, mai intai pentru ca, automat ma gandesc la zapada sau gheata, oricum la apa in stare solida. Apoi,pentru ca \"un soare fertil\" se oglindeste pentru scurt timp, inaintea de a evapora picaturile sub care se manifesta roua -dar, asemenea chestiuni prea se apropie de meteorologie, inteleg ca ai vrut sa eviti cuvinte prea tehnice, cum ar fi \"pelicula\" sau prea tocite, omiprezentele \"lacrimi\".
0
Îmi place. Comentariul critic, după cum se vede, poate fi profesionist și extrem de searbăd. Prefer \"hermeneutica creatoare\" (cacofonie structurală) în care autorul comentariului se investește subiectiv, vibrează îndrăgostit de text, bîntuit de asceza uimirii.
N-am fost prea atent de la început, dar \"pojghița\" m-a săltat deodată în orizontul mirării. \"Bombată\". I-am simțit mireasma răcoroasă a fragilității, ispita temătoare că oglindește ce o va pierde și o va bea nesățios.
Minunată trecerea de la prima strofă \"precipitată\" în lacrimă, la \"starea\" de peisaj. Ieșirea din sinele fricii din simpatie pentru ființa lumii. Dăruindu-ți dispoziția pentru a o regăsi îmbogățită de pătimirea lumii.
N-am fost prea atent de la început, dar \"pojghița\" m-a săltat deodată în orizontul mirării. \"Bombată\". I-am simțit mireasma răcoroasă a fragilității, ispita temătoare că oglindește ce o va pierde și o va bea nesățios.
Minunată trecerea de la prima strofă \"precipitată\" în lacrimă, la \"starea\" de peisaj. Ieșirea din sinele fricii din simpatie pentru ființa lumii. Dăruindu-ți dispoziția pentru a o regăsi îmbogățită de pătimirea lumii.
0
Titlul? A fost ales ca o caracteristică a zilei ce a născut textul. Îmi plac titlurile dubioase, Nicolae. Sensuri adânci? Nu știu dacă există o scară de apreciere a nivelului sensului. Te mai aștept, Petru.
Pojghița - densitatea lacrimii sporise, ori, poate, era dintr-o substanță gelatinoasă... Mi-a plăcut, Traian, explicația ta. Merci.
Critica criticii... Mi-a dăruit dispoziție, Corneliu.
Ajutoare de zile mari! Mulțumesc!
Pojghița - densitatea lacrimii sporise, ori, poate, era dintr-o substanță gelatinoasă... Mi-a plăcut, Traian, explicația ta. Merci.
Critica criticii... Mi-a dăruit dispoziție, Corneliu.
Ajutoare de zile mari! Mulțumesc!
0
