Mediu
tu iartă-mă că scriu aici.
scriu dintr-o nevoie simplă și fiziologică. așa cum unii urinează și apoi le e mult mai bine.
mă golesc de tot. simt cum se scurge identitatea mea toxică din vene. mă preling într-un jet galben și cald pe podeaua verde.
linoleumul acesta e de pe vremea mamei. aici mama a fost salvată de la un suicid.
eu eram deja.
cred că ea nu m-a iubit deloc atunci . sunt sigură că o clipă chiar m-a urât pentru că nu putea să moară în voie.
acum mă gândesc doar că îi jupuise cineva sufletul.
puteai să mori atunci, mamă.
te-aș fi urât până azi. de azi te-aș fi iertat.
acum plângi că mă vezi vărsând pe linoleumul verde al spitalului.
vomit. mi-e bine. simt cum toate blestemele se rup.
nu iau metoclopramid. nu iau nimic. îmi vărs aici tot sufletul ca pe un monstru.
pe mine nu mă salvează nimeni. mă salvez singură, mamă.
tresar albă cu pereții ăștia faianțați în spate. un pluton de execuție mă saltă peste moarte.
proiectile ciudate îmi ating numai rinichii.
acum îmi urinez tot sângele. apoi creierul.
ce rămâne se cheamă altfel. mamă, dă-mi un nume .
dă-mi puterea ta să plec fără să spun adio.
dă-mi secretul întoarcerii.
dă-mi altceva decât iubire. dă-mi altceva.
0104.509
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ioana negoescu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 215
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
ioana negoescu. “dă-mi altceva, mamă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-negoescu/jurnal/154750/da-mi-altceva-mamaComentarii (10)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MRsau acel punct ultra sensibil care e in fiecare din noi ma transforma in altceva...despre simtaminte pe care e bine sa se simti cu tot ceea ce inseamna crunt, despre amintiri impregnate vesnic in memorie si, iar, despre altceva.
tacere si multa, multa durere.
tacere si multa, multa durere.
0
MRsa le simti, scuze
0
FHO pendulare între nevoia de identitate și golul sufletesc al deznădejdii. Senzații acute, redate cu nerv. Text ca o scurtă criză de nebunie, ca o scrâșnire din dinți pe muchia dintre disperarea de a te reidentifica, de a-ți asuma, prin durere un alt început.
0
FHdintre disperarea de a te reidentifica, de a-ți asuma, prin durere un alt început ... și neputința de a găsi o ieșire din marasm. Altceva: poate \"dincolo\" fi altceva?
0
INAdina, Monica, Florin, vă mulțumesc pentru răbdarea să-mi citiți și comentați textul. l-am aranjat puțin ca să fie mai accesibil. da, e o reidentificare dureroasă care implică o anulare.
vă mulțumesc!
vă mulțumesc!
0
NPIoana, probabil în majoritatea cazurilor cele mai bune poeme sunt nimic mai mult decât expresia unui anumit mod de a mărturisi. Dacă zgârii o poezie neapărat dai de o pagină de jurnal. Tu ai plasat textul tău la rubrica „Jurnal”, deși ne propui, de fapt, un veritabil poem existențialist. La fel cum plutonului de execuție care te „saltă peste moarte”, poezia te saltă peste jurnal. Este unul din textele la care simt că voi reveni din când în cânt. La mulți ani!
0
INcred că n-aș vedea rostul unui text în care să nu mă scriu pe mine. da, mărturisesc :)
0
RHDistincție acordată
Am citit varianta inițială a textului și a avut un impact rar asupra mea prin frazele scurte, necăutate, concise, prin tematica tratată și imaginile directe, prin delirul și discursul când adresat direct ce deținea rolul unui dialog aparent, când folosit în schițarea unor imagini în fața cărora am rămas mut. Ce reușești este de a crea cu mijloace minime o atmosferă și o lume a poeziei aparte care să nu aducă sub nici o formă a comun sau întâlnit, încât nu se poate include în poezia feminină și/sau teribilistă scrisă azi cu toate că imaginile nu sunt mascate și unele idei vin ca niște lovituri puternice, date crunt și definitiv, iar personalitatea imprimată poemelor face tot deliciul sau cutremurul celui care lecturează. Poezia de față nu e tocmai psihologic coerentă dar conține tot felul de mijloace prin care mesajul și suflul poeziei este unul autentic. De la tenta scrierii personale din prima strofă și apărută mai limpede pe parcurs, în strofa a doua, până la trecerea directa și fără rețineri a rememorării (\"linoleumul acesta e de pe vremea mamei...\"), la adresarea directă ce-mi pare a fi un pseudo-dialog, până la strigătulrăbufnit din final (\"dă-mi altceva\"), poemul este unul vertical și de amploare a trăirii scriitoricești. Singurul lucru care mă deranjează și care îl acuz fără reținere este purtarea discursului: legarea senzațiilor, succedarea trăirilor, învăluirea părților din real și din persoana însăși. Mizarea pe ceva mai puternic și mai clar decârt pe această expunere cutremurătoare. Îngrijirea unui discurs sau dialog intim, găsindu-i o miză și purtându-l. Proporțiile, frecvențele, amploarea nu contează, dar alte lucruri poartă un rol important pe care sper să le găsesc și evidențiez cât mai curând la tine. Dacă nu merge, vin cu exemple, nici o problemă - aici sau pe următoarele texte.
0
INRaul, îți mulțumesc mult pentru comentariu. uneori e bine să știu cam pe unde mă aflu. din interior nu se prea vede:)
Te mai aștept, dar cu mai multe critici. știi tu...
Te mai aștept, dar cu mai multe critici. știi tu...
0
ioana cutremurator. nu imi sta in fire sa las semn pe asemenea texte. aici se tace. pasesc doar pe varfuri.