Ramona Rusenescu

Mai stai puțin, să vină iernile pătimaș de albe să-ti spun cuvinte în strai de sărbătoare, cu totul altele decât cele ce mi-au crescut acum pe limbă. De mi-ai aduce o zi de ieri,

Vălurind pe prispa serii anii cad în șir, precar. Iau pe limbă gust de sare domolită prin cuibar, mă răpun, zi după zi, într-un fum gros de ursită, ying și yang îmbrățișat pe corola

Ia Dunărea, ud-o, ploiește-o, ia Dunărea, fă-o fecioară, pune-i ninsori pe deasupra, uimește-o, să-și uite de păsări că zboară. Ia Dunărea, și vin-o, și pleac-o, ia Dunărea, zidește-o în

Cobor prin piatră și-n tine se apleacă iubirea tatălui meu. Descoperitor de veacuri, alături de omul ce ești îmi cresc încheieturi înmugurite și albe cu ceasuri de veghe sub palme; tresar

Mi-e frică să absentez la propria-mi întâlnire, de parcă arbori roșii s-ar smulge cu totul din coapse. Mă udă tu repede, trezește-mă iarăși, ca-n ziua castanelor coapte și surpă din

Îmi rod unghiile din ce în ce mai rar, abia atunci când privindu-mă în soare uit. Au coborât toate săniile și s-au dospit nopțile cu lună și păstrăvul cu ochi isteți s-a făcut de apă stătută.

Nu ai nevoie de rame să-ți corectez necuprinsul și nici de oglinzi să-ți dăinuie simetrii. Trag o tușă de albastru înalt, vitraliile tale zemoase de dor le așez într-un pahar limpede, să

Să-ți fie teamă de umerii mei - par drepți, dar povara e undeva sub cămașă. Nici gura n-are perfecțiune, rujul o mai ajută să scoată cuvinte rotunde și calde. Folosesc creme multe pentru

În verde-ți am chipul pe piept ca o insignă de victorii, în ceasul de aprilie-aștept să-nalț cu patimă toți sorii. Să-mi înfrunzești sub palme buzele arse de nectar, alambicat surâs ce

Îndurerează-mă cu aceste ninsori, așezându-mi oasele ca pentru un foc de tabără. Acoperă-mă cu aceste zăpezi picate pe străzile orașului căruia nu-i știu dacât gara, numindu-l de aceea

Aprilie, ar trebui să fiu aromată, cu migrenele înflorite a pace, în care cuiburile s-ar slobozi în păsări. Când colo, mă oglindesc în cafeaua neagră, cu irizări gotice, caut zațul

Cum pot alături nopți să treacă, să fie stele, vise, lună și să nu sfarme dimineața ce nu ne află împreună? Atâtea porți topite-n soare să se închidă lin și laș în urma pasului ce are doar

Spinarea de jos a clepsidrei se subțiază-n estuare, țipar înaintând spre guri. Foșnește alb stolul ca la împrimăvărare, cu maci întorși în limbi de foc. Volatil, omenesc aproape, primesc

Știi curba aceea semnalizată de multe săgeți rosii - la unu locuia tanti Olga. Distinsă și văduvă. Scârțâiau treptele când îmi fluturam cozile prinse în funde albe. De veneam cu părul

Apleacă-te asupra oaselor mele, înmărmurit, continuă să le șlefuiești până dai de râuri cu pești îndărătnic urcând. La confluențele primenite pune verigi de aur să-mi prinzi definitiv alunecarea

Te țin lipit de suflet ca pe-o chitară rece. În colțul roșu, regina-nopții. Mă arunci în corzi, scuipând semințe. Vânzătorul de suveniruri mai schimbă un veac și trece. Spre alt

Parcul țintește cu săgeți de lumină ploaia de soare.

Și-acum e rândul ierburilor să-ntoarcă marea pe dos, cu susul în jos, să-nceapă peștii căutarea îndelungatelor tăceri și-a spaimelor de-alunecare. Când ziua se lasă în căuș de palme

Livid presimt ascensorul în căderi libere, găleți cu bănuți mă-ntâmpină la ieșire, peste capetele noastre orez și flori, un fast nemeritat coborârii. Lucid mi-adulmec nevoia de

Mă urmărește ghinionul în bobi de ceață spartă, val-rostogol. Calești împodobite-n grabă, stol de cai răbdători aliniați spre est, undeva în Polynezia Franceză. Coama livezii despletită-n

Stau atârnată la intrare cu umbra unui text dospită-ntre riduri, blazonul casei mele are culorile neted amestecate cu rod, coridorul pe piloni de plecare adoarme. Nu voi reveni, am trupul

Îmi așezi la picioare ofrandă sâmburii să fiu mama lor de suflet, trasezi de-a dreapta și de-a stânga mea livezi, de-a latul îți pui palma, chitara se zbate-n opreliști. Aproape static ce se