Hai să fugim
de pe strada asta cu un singur trotuar
vom sări peste linia șotronului impregnată-n asfalt
ca un ciob stingher care și-a depășit cercul
să fugim incognito
din orașul cu anotimpuri
Pământul nu este rotund
dacă ar fi
tu ai sta prinsă-n cercul lui
ți-aș simți
trupul
mișcându-se
sub umbra mea
ca un cutremur
nu
pâmântul nu este rotund
doar tu iubito
te
Când plâng icoanele
e semn că
pământul
cere cuiva argila
dată cu împrumut
pe crucifix
lumânarea
sfârâie lacrima pleoapei
până în fibra lemnului
vidul clepsidrei
o stinge ireversibil
în
Pe un coridor de spital o nefirească agitație
un bolnav își aruncase creierul pe geam
lânga mine un tip horcăie dintr-un gât găurit
chinuindu-se să-mi spună ceva
am înțeles mai mult prin mimica
Un cuvânt
doar un cuvânt
ar fi suficient
să ne mistuie toate anotimpurile
valul mării să-ngenuncheze peștii
lângă buza nisipului
pescărușii
să migreze din cuibul rostuit pe umerii
Uneori
mă ascund în mine
întorc pe dos logo-ul
examinându-i cu meticulozitate
textura
te văd
printre mădularele mele
te strig
dar ecoul se pierde-n mici labirinturi
pline cu furnici
ce
Să nu râzi dacă am să-ți spun
că am alergat o viață
după o felie de fericire
vei râde și mai tare
la auzul
că am găsit-o
lumina nopții
pregătea sărutul pe umerii-mi goi
trebuia să mă
Prin praful ulițelor
îmi caut tălpile desculțe
însângerate de tăișul pietrelor
am găsit prin miriște
drumul spre casă
unde mai miroase a liliac
într-un colț cuptorul de lut
unde mama
spăl mâinile
de transpirația trupului tău
ce-mi stă impregnată-n amprente
apele
nu ajung
să le clătească
aș epuiza
izvoarele
iar oamenii s-ar zbate
laolaltă cu peștii
devin un pustiu
Ai pătruns în mine
ca într-o biserică,
atât de verde
și plină de muguri,
te scalzi
în pântec
prin seva amniotică
sedimentând
întoarcerea
fiecărei zvâcniri
prin retina ochilor
ca un
zadarnic
îmi sap tranșee în suflet
octombrie
mă va găsi
inevitabil
îmi va coase ochii
cu fire de păianjen
ținându-mi sub pleoape
prizonieră lacrima
octombrie
e un tren care
șuieră
Cineva nevăzut
a lăsat urme de bocanci
pe pragul pătratului nostru
trezind din hibernare
două ghemotoace de viață
dintr-o coastă
fuior cioplit
toarce firele
pentru noua cămașă
ape dulci
Am lovit cerul
cu o piatră
mâna mea
războinică
mi-a rămas
de atunci udă
mai târziu
mi-am găsit
mama dormind
într-o grădină
cu crini înfloriți
în palma stângă
ținea ascunsă
piatra
Îmi desfac
corsetul
coastelor
și te scot la o plimbare
prin orașul
șlefuit cu suflete
să hoinărim
hai-hui
braț la braț
până când
bătăile tale
se vor volatiliza
în aburul
Iubi
știu că tu poți face minuni
în lumea văzutelor și nevăzutelor
ești ca o bulă plină cu oxigen în adâncul unei ape dulci
din care-mi umplu plămânii
atunci când vreau ca brațele tale
să-mi
astăzi întrebările
din mine au murit de mult
am visat că am 19 ani
părul inelat
voce tremurandă în imn de iubire
nici-un motiv
să-ți spun că te iubesc azi
pentru noi toamna
n-o să vină
Ne-am ascuns trupurile
cuminți prin așternuturi
ca două linguri de argint
așezate perpendicular într-un sertar de bucătărie
uitaserăm de mărunțișurile cotidiene
de restanțele la întreținere
de
tata mi-a cumpărat
o bicicletă tohan
roșie mare
vârfurile picioarelor mele
abia atingeau pedalele
am descoperit
atunci
o altfel de lume
o lume trăită pe două roți
i-am simțit mâna dreaptă
Ce îmi lipsește să fiu fericit?
Intuiția!
mă feresc să întârzii,
să trântesc ușa, să fluier, să strig,
să trișez, sa fiu dedesubt,
să fiu exponentul furiei
fără suspiciune și ură,
pur si
Când aștepti dragostea
îți dezvelești pieptul
și-ți înfingi secunda în inimă
atunci lumea încape
într-un bob de cafea
fiartă în privirile tale
te vei trezi mai târziu
când zațul ei
va fi
De câteva zile
plouă demențial
stropii ei reci mi-au intrat
prin ochi
formându-mi un ulcer
plouros în stomac
paradoxal
pe strada asta a fericirii
apa ajunsese până la etajul cinci
la
Lacrima ascunsă în retină
nu o poți șterge cu palma
ea se stinge-n tunelul din tine
ca o pată de culoare absorbită în pînză
devii captiv trupului
cu un destin stereotip între
aceleași iluzii și
Prin orificiile scobite în os
privesc pulsul acesta tumultos al lumii
intru pe frecvența sunetolor emise
contopindu-mă într-o paletă
multicoloră de imagini animate
aidoma unui program de
Visurilor frumoase
nu le pot îmbrățișa
niciodată
sfârșitul
de fiecare dată
privirea îmi
alunecă pe fereastra zidului
cu temelia în buza cerului
ele se sparg
în ciobul uitării
iar