Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Cardiogramă

1 min lectură·
Mediu
Mă ia inima-n pumn
îmi sunt mică
și mă strânge prin puls
noapte-zi
și mă bate \"tic-tac\"
pic de frică
îmi șoptește:
vei fi
nu vei fi
Ritmul sapă tunel
mă împinge
dar mă ține
o venă de gât
mă sufoc
îmi e baltă de sânge
cald și rece
al naibii
urât!
Mă apropii
de ultima ușă
mai difuză
eman amintiri
amețeală
ușor jucăușă
se perindă
suspecte ieșiri
Tic și tac
bum și bam și...
tăcere
Cadru stop!
Nu e noapte
nici zi
Sunet lu-u-u-ung...
iarăși puls
înviere?
Sunt nu sunt
ești nu ești...
Ce o fi???
075.172
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
97
Citire
1 min
Versuri
38
Actualizat

Cum sa citezi

Radmila Popovici. “Cardiogramă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/radmila-popovici/poezie/122382/cardiograma

Comentarii (7)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@doru-alexandru-0011972DADoru Alexandru
frumoasa idee; plina de subintelesuri
un singur lucru: ultimile doua strofe mi se par doar un joc de cuvinte; cu sigurante exprima multe...
acum mi-am dat seama... intr-adevar... frumos... pacat ca trist.
transparenta emanarii amnitirilor e cea mai dureroasa...
0
@maria-prochipiucMPMaria Prochipiuc
Cercuri de stări, subtilități ale sufletului, forță în civânt, mișcare în versuri, imagini plastice tulburătoare, acestea și multe altele definesc acest poem al tău. Pentru o clipă sau două sau cine mai știe câte am fost prinsă în mreja versului tău...
0
@silvia-caloianuSCsilvia caloianu
sesizez o schimbare in felul tau de a gandi poetic. imi pare reprezentativ jocul acesta al tau de-a cuvintele care mai si spun ceva. te citesc si, stiindu-te, cat de cat - deja - imi zic: asta e Radmila!
te urmaresc.
0
@ion-divizaIDIon Diviza
Eu încă nu mă aventurez să zic: Asta e Radmila! :)
Dar dacă nu-i ea? :))
Faptul că reușești prin acest ingenios joc cu cuvintele să ne împărtășești o stare (de derută poetică?) înseamnă deja foarte mult. Experimentează, că-ți merge! :)
0
@xxx-0011057Xxxx
Radmila nu e la prima incercare de acest gen, imi aduc aminte ca prima poezie cu care ea m-a impresionat si pe care eu i-am comentat-o acum vreo cateva luni, era exact pe linia aceasta. de atunci s-a mai perindat ea pe ici pe colo dar intr-adevar asta este imbracamintea care-i vine intr-un fel anume(opinia mea desigur, nu te lua dupa mine, Radmila)...
o poezie care te trimite sa-ti imaginezi sunete, te invita sa auzi zgomote care mai de care, ritmul chiar ii sapa un sant... sfarsitul se transforma in ludic... desi in realitate el ascunde profunzime... foarte interesanta poezia pe care ai scris-o si de ce nu, are si o nota de originalitate...
felicitari
Costin
0
@radmila-popoviciRPRadmila Popovici
Cristian, totu-i joc de cuvinte (pînă la urmă), iar amintirile sunt cel mai de preț \"lucru\", care nu ni se fură ușor, deaceea să le \"emanăm\" cu dragoste, uitînd de durere...
Maria, dacă e așa precum îmi pare că e, atunci confirm spusele tale, fiindcă e ceva născut noaptea, expromt, venit parcă din exterior interiorizîndu-se... Știi cum e uneori.
Silvia, așa e, de altfel, degeaba aș mai fi printre voi, dacă nu mi s-ar schimba gîndirea și viziunea (poetică).
Iar dacă vezi un contur oarecare de \"umbră\", înseamnă că țin și eu să spun ceva și, pe alocuri se face auzit.
Ioane, am înțeles exact ce vrei să spui, dar să știi că
ți-ar sta bine cu \"aventura\". Cît despre experimente, e un pic alceva (stare) aici, dar nu contează.
Costin, nu e prima, sper să existe și continuare. Evident mă simt bine, la fel ca toată lumea, într-o haină ce mi se potrivește, dar, dacă \"pun\" pe mine sau \"arunc\", va trebui
să-mi revăd \"garderoba\" oricum. Așadar, rămîne de văzut... Iar pentru ca o haină să fie și originală, pe lîngă toate, e nevoie de efort și dragoste (de asta am nevoie).

Tuturor un Mulțumesc Mare pentru timp, atenție, sfaturi, aprecieri și implicare.
Cu drag,
0
tacere... zambet? ce Radmila?
0