Poezie
Zburător
Aripi de vată
2 min lectură·
Mediu
Servetelul de marți, cu care ți-am șters lacrimile plângăcioase.
Devine joi, foarte bun prieten cu bucata de vată pe care mi-am pus-o la tâmplă
Când am dat cu capul de parbrizul înghețat al unei mașini de vată.
Doamna de la volan purta la brâu pene de porumbel.
Era foarte frumoasă atunci când s-a speriat de fața mea întinsă de mirare
Era atât de speriată că și-a luat zborul după ce a zis că.
Semințele din gară nu mai sunt cum erau odată.
Tu spui că-ți plac oamenii buni, eu am lovit o mulțime de porumbei cu mașina.
Toți aveau capete de servetele și aripi de vată.
Toți spun că semințele din gară nu mai sunt cum erau odată.
Au lacrimi în ochii lor mici, le-aș pune pe parbriz să șterg urma rămasă.
Ei nu cred că au servetele să-și pună lacrimile în timpuri grele.
Tu spui că timpul trece repede, la fel de repede ca rotația roților de vată ale mașinii ce lovește porumbei.
Lacrimile tale rămân aruncate pe jos ca semințele din gară.
Eu sunt singur, aș încerca să umplu câteva gușe cu lacrimi.
Poate te păcălesc când spun că pot să-mi țin pieptul înainte.
Și aripile-mi săltă cerul din privire.
Poate nu-mi mai sparg tâmpla.
Îmi înfășor un servetel la cap și zbor supărat.
Departe de mașina sinucigașă.
Doamna de la volan semăna cu tine.
Și semințele din gară chiar nu mai sunt cum erau odată.
021530
0
BG