Plopeanu Petrache

interesat

scuze!!

Consider că aceste comentarii sunt mai frumoase decât ceea ce am scris eu și mă bucur să cunosc frumusețea din sufletele și mintea dumneavoastră. Sunt interesant sincer de condiția poeziei și a celui ce scrie. Dacă el poate fi numit și poet, este cu atât mai justificată prezența lui în lume!!
Mulțumesc frumos
PP

Ela, sunt pus permanent pe gânduri de ceea ce mă înconjoară și mă trezesc, cu tresăriri de uimire, când teatrul ieftin al tuturor celor care mă înconjoară, dă buzna peste mine. Reacțiile mele, transferate versului prezent, sunt acelea ale unui individ care oscilează între a scoate kalașnikovul sau instrumentul de scris și care rămâne încă într-o poziție centrală, lângă cuvânt. Ai dreptate multă când vorbești despre formule epatante, și este un paradox în mine: nu vreau să epatez, dar simt cum despre realitate - oricare ar fi ea - nu se poate vorbi decât trecând dincolo de multe limite și lovind, iar versul se smulge singur...

Cu stimă
PP

Bună seara,

V-am trimis foto cu coperta cărții d-lui Nicolai Tăicuțu pe e-mail

Cu stimă
PP

Liviu,
mulțumesc pentru puterea deosebită de pătrundere a ceea ce se găsește dincolo de text. Comentariile tale sunt deosebit de pertinente ceea ce dovedește seriozitatea gravă cu care privești această lume.
Cu stimă
PP

Mulțumesc și eu tuturor pentru cuvintele deosebite rostite cu ocazia acestui articol. Îmi adaug felicitările pentru doamna Liliana Rus
Cu deosebită stimă
PP

Ionuț, revolta există dar nu cred că are vreun motiv deosebit decât veșnicele probleme ale celor ce scriu. Observi că am spus celor ce scriu nu ale scriitorilor. Pentru că este o mare deosebire între cele două categorii. Indiferent de convingerile mele legate de ce înseamnă scrisul, uneori mă las purtat de modă încercând altceva. Știu că nu întotdeauna este bine, revin la modul meu de a fi, dar ceea ce văd pe site nu mă încântă întotdeauna. Lucrez acum, sunt aproape de finiș la un volum de poezie care se leagă de starea mea sus-numită. Sper să fie poezie și nu doar revoltă. Mulțumesc pentru ceea ce simți față de scrisul meu.
Cu multă stimă
PP

Liviu,
trebuie să lăsăm cuvintele să zburde dar nu haotic, cum se întâmplă atât de des pe aicea...Cuvântul trebuie să aibă aparența libertății, dar chiar și în această falsă libertate, pentru că acela care glăsuiește este stăpânul și nu cel glăsuit, cuvântul trebuie să simtă că are ceva de spus, cuvântul trebuie să fie unul adult și nu un copil fără direcție, oricum ar fi forma pe care o adoptă

Călin,
nu-ți dezminți starea ta de autoreflexiv, pentru că sunt sigur că tot ceea ce îmi spui, ți se potrivește perfect! Încerc, întradevăr, să trec dincolo de realizarea efectului prin simpla folosire a cuvintelor care prin ele însele pot trezi tresăriri ale simțului comun, la realizarea unui complex de altceva-uri care să nu țină seama de cuvinte, de forme, de ton și pre-figurare și să poată da seama de realitatea lor ca poezie! Tu simți ce vreau să fac și o spun nu pentru că e nevoie de un răspuns la comentariul tău, ci pentru că am surpriza splendidă că rezonăm în ceea ce facem. Să de Cel de Sus să ne arătăm surprizele unul celuilalt!

Cu stimă, cu prietenie, cu umanitate
PP

Ioan,
percepția ta asupra a ceea ce am scris este identificarea esenței din textul meu. Mulțumesc pentru cuvintele tale, pentru stăruința asupra celor scrise, stăruință care trădează poetul-care-simte.

Carmen,
mulțumesc din suflet pentru mângâierile tale asupra creștetul poemului meu. Va creșlte mare cu ajutorul vostru.

Cu stimă
PP

DDD, creezi un spațiu al neliniștii, e-adevărat, dar neliniștea aceasta este una cunoscută, este neliniștea presimțirii unei transformări ontologice, părăsirea unei stări și trecerea spre alta. Percepția neliniștii tale de către noi prin intermediul poemului tău este una în care melancolia își are rolul ei activ de ghid. Un poem care mă îndeamnă să spun: neliniște mai vino și pe la mine din când în când!
Cu stimă
PP

Pentru că s-a spus că tot ce scrii tu este cam la fel am intrat pe \"Rozariu\"(Citește te rog și comentariul de acolo). De fapt îți cam cunosc poezia și nu sunt de acord cu anumite afirmații făcute aici despre ea... Un poet ori este ori nu este poet...

Vreau să-mi explic, dar aici pe pagina ta și nu în altă parte, ce înțeleg eu din poemul acesta.

Mai întâi titlul și legătura lui cu poemul (cu toate că opinia mea este că poemul reprezintă un tot, titlu și corp al poemului). \"fața lepădată de noapte a zilelor noastre\": ideea este-noaptea se petrece o atenuare , o ștergere chiar a ceea ce s-a petrecut ziua, de aceea ideea de fața lepădată de noapte a zilelor este foarte logică și are existență de sine stătătoare, ca titlu. Apoi legătura cu corpul poemului: lepădarea feței zilei precedente sau a zilelor precedente nu se produce treptat ci chiar până în momentul apariției zilei următiare: Tu spui în poem: \"dihania zorilor/nu ne mai îngăduie emoții\", în sensul că ziua nouă ce vine deja a făcut imposibilă continuarea emoțiilor de peste noapte când se produce ștergerea feței zilei anterioare. Și nu poate nimeni nega faptul că visul înseamnă emoții în cel mai înalt grad! Deasemenea mai spui: \"ți-am lăsat toate cuvintele/în povestea aceea/în care văruiam soarele/cu inimile noastre\". Și aici faci trimitere la aceeași ștergere de peste noapte a acestor \"povești\" de \"văruire\" a soarelui. Așadar titlul are legătură puternică în corpul poemului.

Subtitlul \"rune pe cer\": legătura acestuia cu ce urmează are deasemenea o legătură clară-nopțile, zilele sunt ele însele mistere nedescifrate, iar poezia merge mai departe crescându-le gradul de necunoaștere, pentru că așa stă bine poeziei! POeta a simțit nevoia să adauge acest subtitlu pentru a se detașa de părerea că tot ceea ce se petrece ziua și noaptea ar fi simple întâmpări, banale întâmplări care nu ar trebui șterse. Tocmai de aici apare nevoia de ștergere, adică din dorința de înțelegere a ceea ce nu poate fi înțeles. Fiecare din noi dăm alte înțelesuri acestor rune și celorlalte cu care ne confruntăm veșnic și pe care încercăm să le memorăm și să le uităm veșnic.

Nu vreau să intru în comentariul propriu-zis al poemului, care mi se pare puternic și deloc fad. De multe ori aici pe site se confundă ideea de calitate cu aceea de originalitate cu orice preț, dar nu o originalitate de calitate ci una în care banalul cosmetizat cu rețete deprinse datorită unor auto-presiuni de vizualizare cu orice preț, este elementul de conținut principal. Desigur, dacă trebuie să o spun site-ul are și calitatea esențială de a aduce la lumină pasionații de literatură, de poezie și astfel să mai poți și astfel să-ți dai seama de mișcarea versurilor în această țară! Dar, sigur, lectura din marii creatori de poezie și mai larg literatură, nu poate fi înlocuită!

Cu prietenie Rara
PP

Cezara, observi la ce dată am plasat acest comentariu și asta pentru că am ținut să mă delimitez chiar și acum de bătutul câmpilor de către unii de pe aici...

Desigur că și eu s-ar putea să bat câmpii dar vreau să o fac fără grație (sau falsă grație)

Există o strânsă legătură între titlu, \"Rozariu\" și ceea ce urmează. Cum spun eu: Șiragul acesta de rugăciuni, simbolizate de fiecare metanie prefirată printre degete, se duce către ceea ce face mama-în fiecare zi amintește despre morții de acasă. Până la un moment dat în care intervine umbrirea ei. De ce, sau ce semnifică umbrirea? Pentru că se îndepărtează treptat de ceea ce a ținut-o până acum legată de ei, de cei morți, Dumnezeu din fiecare. De ce cred eu că a intervenit acestă umbrire prin îndepărtarea de Dumnezeu? Pentru că și-a individualizaz propria inimă, a intervenit egocentrismul. Și atunci intervii tu și spui că nu se poate trăi numai cu propria inimă atât timp cât există Dumnezeu în ceilalți, în toți ceilalți nu numai în morții amintiți în vorbele mamei. Văd acest poem într-o notă umană și cu trimiteri estetice de netăgăduit și asta fără prea multe vorbe și analize sofisticate. Poate că cineva acolo \"sus\" nu te prea iubește!
Cu prietenie
PP

Liviu ai aici un poem al liniștii interioare care te invită și ne invită și pe noi cei care suntem la masa ta, să sorbim încet în tăcere poezia.
Cu stimă
PP

POeme mari datând din atemporalitate, interesantă idee Alexandra cu multiple posibilități de exploatare. Atemporalitate, dincolo de timp, ațadar ceva veșnic legat de același arhetip, așadar la urma urmei, ceva arhetipal. Și mai interesant ar fi să găsești un asemenea poem sau să-l imaginezi.
Cu stimă
PP

Splendid poem Silviu, dovedind un simț deosebit al acelui \"altceva\" care se găsește dincolo de poezia facilă. Ai realizat un poem ca o carte de credință despre poezie și despre poet. Ar trebui ca mulți dintre cei care se apleacă asupra cuvântului și se autodenunță ca poeți să citească în fiecare zi cuvintele pe care le-ai cules din praf, le-ai șters și ni le-ai adus pe masă! Cât de multă dreptate ai în cele spuse și cât de frumos o faci și cât de plictisit sunt de aceia care-și fabrică rețete pentru captatio benevolentiae! Felicitări
Cu stimă
PP

Căutătorului de sub-straturi

Că a rămas tablou, e-adevărat
și că-mbrăcată e și azi, la fel,
de-ai răzui vopseluri de pe el,
doar pânza goală-o vei avea la pat.

Orientări plastice

Coarne de mai mare dragul
i-a pus uitându-se la ouă,
jos dacă-i lipsea toiagul,
măcar sus să-i pună două.

Evoluții în pictură

Între lecție și rond,
\"Ospățul lui Baltazar\",
i-a adus proces de fond,
și \"Batșeba\" tot mai rar.

Momentul somnului

De-ar naște monștri-ar fi de bine
dar somnul ăstei absente duduci,
impozite naște și taxe în sine,
prietene Goya, acum să te culci.

Consider că modestele mele încercări pot fi însoțite cu o steluță pentru maestrul Dan Norea

Cu stimă
PP

Este aici, Dana, un cumul frumos de verbe (a trăi, a lua, a salva, a trece, a dansa, a aduce, a străluci) și substantive (oameni, munți, ochi, umeri, cafea, pâine, corp, lampioane), care se iubesc ele însele și creează copii frumoși, care trăiesc frumos, care ne susură frumos, care ne îndulcesc frumos. Poemul tău se lipește de sufletul nostru și ne întrebăm dacă noi suntem suficienți de aproape de lună sau de soare.
Cu stimă
PP

Leonard, cuvintele se îmbată la aceeași masă cu semnificațiile și cu sensurile și ajung la o înțelegere tacită: aceea de a se supune unei transmigrări către alte tărâmuri în care putem spune lobului urechii rinichi, creierului ficat, palmelor oglindă, copilului, inimă...Cuvintele tale acceptă să se îmbrățișeze pe întuneric, dar nu cu cine știe ce intenții întunecate, ci doar cu dorința de a se ști dorite! Și ele sunt dorite, de îndată ce le accepți lumea, de îndată ce ele te acceptă, iar această acceptare este una a cunoașterii, pentru că la urma urmei ce trebuie ele să facă, ce trebuie noi să facem? Să realizăm o simulare a esențelor acestei realități, o nouă realitate creată acum de tine. Îmi place această esență
Cu stimă
PP

Călin, ai perceput exact ceea ce am dorit să exprim. Uneori îi văd pe oameni ca pe valve stricate care fie lasă să treacă prea multe, fie se blochează. Ce e mai grav, este că în anumite momente mă simt și eu o valvă stricată, care nici nu blochează nici nu lasă prea mult, aș spune o valvă debusolată de reacțiile anapoda ale oamenilor, de goliciunea lor, de trăirile lor extrem de sărace!

Și atunci încerc să găsesc un vinovat și singurul pe care îl găsesc sunt eu! Eu pentru că nu-i pot accepta pe oameni așa cum sunt, fără a face (eu)prea mult caz. Dar mi-e imposibil să nu văd! Mi-e imposibil să-i văd pe oameni altfel decât ca pe aceste biete valve, dar uneori stau cu ochii în sus și aștept...

MUlțumesc pentru ceea ce gândești în legătură cu ceea ce scriu. Aștept din partea ta observații directe și așa cum simți. Mulțumesc.
Cu stimă
PP

Am citit cu plăcere ...în continuare...
Cu stimă
PP