Poezie
ultimul sonet inchipuit al lui Vasile Voiculescu
1 min lectură·
Mediu
Nemuritor ca zeii, în poala-ți zac, femeie
Și mă cuprind cu noaptea ce-n părul tău veghează
Iar pieptu-mi fără vlagă răsuflet nu cutează
Un gând nu se mai naște, nici un cuvânt, idee.
Alene îndrăznește, prin rimă, numai versul
Să deie glas în taină simțirii înfocate
Și de-a iubirii larmă să umple universul
Da`n lume să nu-l știe colibă sau palate.
Căci mai presus, iubito, de a-mi striga amorul
Tăcerea primenește dorința pe vecie
Cum însetat prin dune de afli-n drum izvorul
E pentru că nicialtul în calea lui nu-l știe.
Căci altfel doar găsi-vei o albie secată...
Așa e cu iubirea și nu mai râde, fată.
034.024
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ștefan Petrea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 107
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Ștefan Petrea. “ultimul sonet inchipuit al lui Vasile Voiculescu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-petrea/poezie/13895438/ultimul-sonet-inchipuit-al-lui-vasile-voiculescuComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Cu stimă
PP