despre respirație

Ștefan,
mărturisesc, am stat mult pe textul și imaginile ce-l însoțesc și am realizat întreaga lui frumusețe Să mă explic:
1.Nu sunt adeptul însoțirii textului poetic de imagine, dar se pare că aici trebuie să fac o pauză de convertire temporară!! Imaginea însoțește completând într-un mod deloc ambiguu, poemul;
2.Poemul ca text - pentru că există un poem ca imagine și un poem ca text și imagine -, îmi propune o idee care pe mine mă atrage prin revelațiile pe care mi le propune: respirația ca urmă a ființei, ca umbră a reluării aproape nesfârșite a existenței, respirația ca linie continuă între ce a fost, ce este și ce va fi. Bine găsite și totodată inedite acele alăturări de îndemnuri, de observații, de afirmații și negații, de veșminte iluzoriu orientale, care îmbracă întregul poem
3.Poemul ca imagine mă izbește prin certitudinea culorii, în primul rând, prin fracturarea întregului perceput, în al doilea rând și prin pendularea permanentă între lucid și subliminal, aceasta fiind deja trecere spre poemul ca text și imagine;
4.Poemul ca text și imagine reprezintă o completare a contrariilor, o completare a ceea ce simțim-vedem cu ceea ce bănuim
Un poem care mă face să fiu mai atent la folosirea imaginii lângă text. O steluță lângă toate acestea
Cu stimă
PP