Plopeanu Petrache

Liviu-Ioan, Anni-Lorei, Ioan-Mircea,
mulțumesc pentru cuvintele voastre și pentru sentimentul pe care mi l-ați creat gândindu-mă la faptul că este ceva în ceea ce am scris. Volumul a fost scris într-o foarte scurtă perioadă de timp, ca revoltă la ceea ce Laurențiu a numit prost gust și care este la modă printre cei care încearcă să apară drept guru în ale poeziei! Vedeți, și desenele sunt cantonate în aceeași lume a mizerabilului, a gunoaielor, a falselor sentimente de orice fel ar fi ele, a canalelor de scurgere. Mulțumesc frumos încă o dată !

Cu stimă
PP

Laurențiu,

Mulțumesc pentru vizită. Nu comentez ceea ce crezi/nu crezi despre ceea ce am scris aici, dar aș vrea să citești studiul critic la acest volum, realizat de către criticul Petre Isachi (care nu poate fi acuzat de ceea ce reproșezi poeziei mele din acest volum și nici de partizanat), în 13 Plus, Anul XIII, nr.4-5-6 (140), aprilie-mai-iunie 2010, pp. 40-43; îmi cer scuze dacă o să te agasez, voi cita penultima frază din acest studiu: \"...toate cele scrise mai sus și fiecare în parte fac din Bufonul cerșetorului, crucea lui P.P., o carte de referință în istoria poeziei contemporane, o revoltă activă împotriva lirismului bolnav de epigonism și cosmopolitism\".

În al doilea rând Laurențiu, lipsa de gust ar trebui - dacă ai avea dreptate - să fie evidentă și în paginile Revistei \"Spații Culturale\", revistă de circulație națională, unde semnează scriitori de prestigiu din România și din afara ei, între ai cărei doi redactori, sub coordonarea redactorului șef, Valeria Manta Tăicuțu, mă număr și eu.
Cât despre bere...nu-mi place să beau cu necunoscuți...!

Cu stimă,
PP

interesat

scuze!!

Consider că aceste comentarii sunt mai frumoase decât ceea ce am scris eu și mă bucur să cunosc frumusețea din sufletele și mintea dumneavoastră. Sunt interesant sincer de condiția poeziei și a celui ce scrie. Dacă el poate fi numit și poet, este cu atât mai justificată prezența lui în lume!!
Mulțumesc frumos
PP

Ela, sunt pus permanent pe gânduri de ceea ce mă înconjoară și mă trezesc, cu tresăriri de uimire, când teatrul ieftin al tuturor celor care mă înconjoară, dă buzna peste mine. Reacțiile mele, transferate versului prezent, sunt acelea ale unui individ care oscilează între a scoate kalașnikovul sau instrumentul de scris și care rămâne încă într-o poziție centrală, lângă cuvânt. Ai dreptate multă când vorbești despre formule epatante, și este un paradox în mine: nu vreau să epatez, dar simt cum despre realitate - oricare ar fi ea - nu se poate vorbi decât trecând dincolo de multe limite și lovind, iar versul se smulge singur...

Cu stimă
PP

Bună seara,

V-am trimis foto cu coperta cărții d-lui Nicolai Tăicuțu pe e-mail

Cu stimă
PP

Mulțumesc și eu tuturor pentru cuvintele deosebite rostite cu ocazia acestui articol. Îmi adaug felicitările pentru doamna Liliana Rus
Cu deosebită stimă
PP

Pentru că s-a spus că tot ce scrii tu este cam la fel am intrat pe \"Rozariu\"(Citește te rog și comentariul de acolo). De fapt îți cam cunosc poezia și nu sunt de acord cu anumite afirmații făcute aici despre ea... Un poet ori este ori nu este poet...

Vreau să-mi explic, dar aici pe pagina ta și nu în altă parte, ce înțeleg eu din poemul acesta.

Mai întâi titlul și legătura lui cu poemul (cu toate că opinia mea este că poemul reprezintă un tot, titlu și corp al poemului). \"fața lepădată de noapte a zilelor noastre\": ideea este-noaptea se petrece o atenuare , o ștergere chiar a ceea ce s-a petrecut ziua, de aceea ideea de fața lepădată de noapte a zilelor este foarte logică și are existență de sine stătătoare, ca titlu. Apoi legătura cu corpul poemului: lepădarea feței zilei precedente sau a zilelor precedente nu se produce treptat ci chiar până în momentul apariției zilei următiare: Tu spui în poem: \"dihania zorilor/nu ne mai îngăduie emoții\", în sensul că ziua nouă ce vine deja a făcut imposibilă continuarea emoțiilor de peste noapte când se produce ștergerea feței zilei anterioare. Și nu poate nimeni nega faptul că visul înseamnă emoții în cel mai înalt grad! Deasemenea mai spui: \"ți-am lăsat toate cuvintele/în povestea aceea/în care văruiam soarele/cu inimile noastre\". Și aici faci trimitere la aceeași ștergere de peste noapte a acestor \"povești\" de \"văruire\" a soarelui. Așadar titlul are legătură puternică în corpul poemului.

Subtitlul \"rune pe cer\": legătura acestuia cu ce urmează are deasemenea o legătură clară-nopțile, zilele sunt ele însele mistere nedescifrate, iar poezia merge mai departe crescându-le gradul de necunoaștere, pentru că așa stă bine poeziei! POeta a simțit nevoia să adauge acest subtitlu pentru a se detașa de părerea că tot ceea ce se petrece ziua și noaptea ar fi simple întâmpări, banale întâmplări care nu ar trebui șterse. Tocmai de aici apare nevoia de ștergere, adică din dorința de înțelegere a ceea ce nu poate fi înțeles. Fiecare din noi dăm alte înțelesuri acestor rune și celorlalte cu care ne confruntăm veșnic și pe care încercăm să le memorăm și să le uităm veșnic.

Nu vreau să intru în comentariul propriu-zis al poemului, care mi se pare puternic și deloc fad. De multe ori aici pe site se confundă ideea de calitate cu aceea de originalitate cu orice preț, dar nu o originalitate de calitate ci una în care banalul cosmetizat cu rețete deprinse datorită unor auto-presiuni de vizualizare cu orice preț, este elementul de conținut principal. Desigur, dacă trebuie să o spun site-ul are și calitatea esențială de a aduce la lumină pasionații de literatură, de poezie și astfel să mai poți și astfel să-ți dai seama de mișcarea versurilor în această țară! Dar, sigur, lectura din marii creatori de poezie și mai larg literatură, nu poate fi înlocuită!

Cu prietenie Rara
PP

Cezara, observi la ce dată am plasat acest comentariu și asta pentru că am ținut să mă delimitez chiar și acum de bătutul câmpilor de către unii de pe aici...

Desigur că și eu s-ar putea să bat câmpii dar vreau să o fac fără grație (sau falsă grație)

Există o strânsă legătură între titlu, \"Rozariu\" și ceea ce urmează. Cum spun eu: Șiragul acesta de rugăciuni, simbolizate de fiecare metanie prefirată printre degete, se duce către ceea ce face mama-în fiecare zi amintește despre morții de acasă. Până la un moment dat în care intervine umbrirea ei. De ce, sau ce semnifică umbrirea? Pentru că se îndepărtează treptat de ceea ce a ținut-o până acum legată de ei, de cei morți, Dumnezeu din fiecare. De ce cred eu că a intervenit acestă umbrire prin îndepărtarea de Dumnezeu? Pentru că și-a individualizaz propria inimă, a intervenit egocentrismul. Și atunci intervii tu și spui că nu se poate trăi numai cu propria inimă atât timp cât există Dumnezeu în ceilalți, în toți ceilalți nu numai în morții amintiți în vorbele mamei. Văd acest poem într-o notă umană și cu trimiteri estetice de netăgăduit și asta fără prea multe vorbe și analize sofisticate. Poate că cineva acolo \"sus\" nu te prea iubește!
Cu prietenie
PP

Liviu ai aici un poem al liniștii interioare care te invită și ne invită și pe noi cei care suntem la masa ta, să sorbim încet în tăcere poezia.
Cu stimă
PP

POeme mari datând din atemporalitate, interesantă idee Alexandra cu multiple posibilități de exploatare. Atemporalitate, dincolo de timp, ațadar ceva veșnic legat de același arhetip, așadar la urma urmei, ceva arhetipal. Și mai interesant ar fi să găsești un asemenea poem sau să-l imaginezi.
Cu stimă
PP

Căutătorului de sub-straturi

Că a rămas tablou, e-adevărat
și că-mbrăcată e și azi, la fel,
de-ai răzui vopseluri de pe el,
doar pânza goală-o vei avea la pat.

Orientări plastice

Coarne de mai mare dragul
i-a pus uitându-se la ouă,
jos dacă-i lipsea toiagul,
măcar sus să-i pună două.

Evoluții în pictură

Între lecție și rond,
\"Ospățul lui Baltazar\",
i-a adus proces de fond,
și \"Batșeba\" tot mai rar.

Momentul somnului

De-ar naște monștri-ar fi de bine
dar somnul ăstei absente duduci,
impozite naște și taxe în sine,
prietene Goya, acum să te culci.

Consider că modestele mele încercări pot fi însoțite cu o steluță pentru maestrul Dan Norea

Cu stimă
PP

Este aici, Dana, un cumul frumos de verbe (a trăi, a lua, a salva, a trece, a dansa, a aduce, a străluci) și substantive (oameni, munți, ochi, umeri, cafea, pâine, corp, lampioane), care se iubesc ele însele și creează copii frumoși, care trăiesc frumos, care ne susură frumos, care ne îndulcesc frumos. Poemul tău se lipește de sufletul nostru și ne întrebăm dacă noi suntem suficienți de aproape de lună sau de soare.
Cu stimă
PP

Am citit cu plăcere ...în continuare...
Cu stimă
PP

Multe cuvinte frumoase s-au spus...Îmi place haikul tău și-mi plac mult și comentariile tuturora! O atmosferă frumoasă de vorbe albastre și senine ca poezia. Felicitări Călin și tuturor pentru dialogul delicat!
Cu stimă
PP

Graba de-a fi nu-ți este proprie, Angela! Și spun aceste cuvinte deoarece poemul tău mă îndeamnă să te găsesc așa și nu altfel, Cum adică? ai putea să te întrebi și eu să-ți spun, prudentă în fața heruvimilor, de prea multe ori pulberea aripilor lor te-a înșelat, reflexivă în fața lumii noastre, care de prea multe ori te-a sedus inutil, iubitoare de rănile tale dar și mai mult de adevărul rănilor tale pe care ți le afirmi uman, Cum aș putea să spun altceva decât ceea ce ți-am spus, poemul tău m-a îndemnat la toate acestea, seducându-mă și el la rându-i!!
Cu stimă
PP

...și totuși concluzia este una optimistă chiar dacă până la \"știu un cimitir cohet...\" m-am așteptat din clipă în clipă să plec spre alte direcții indiferente...dar ai venit și mi-ai spus că îmi pot identifica starea moale a spiritului personal cu optimismul unei treceri prin cimitir. Îmi plac cimitirele pentru tot ce ai spus până la pasajul citat, îmi plac cimitirele pentru tot ce ai simțit de la pasajul citat mai departe și îmi plac și imaginile create permanent ca o nouă scânteie spre deschidere a ochilor!! Un poem delicat și dulce ca acei struguri sparți între dinți.
Cu stimă
PP

Ștefan, mă întreb ce-o fi la capătul liniilor: Dumnezeu, sau sufletul? ...sau omul...sau poetul...sau...
Cu stimă
PP

Liviu, nu mai este nevoie cu ce plăcere văd eu România din \"Cârciuma...\" Îți promit în curând o surpriză!
Cu stimă
PP

Spun ce ecou au versurile poemului în mine, doar ele și doar în mine!

Sunt cuvinte restrictive: \"numai păsări\", \"nu-i trebuia\", \"în dimineți\" - cu sensul văzut de mine de \"doar în dimineți\". Aceste cuvinte mă duc spre semnificații auto-limitative care pun în valoare celelalte elemente:păsări, zborul, piatra, noaptea. Și înțeleg că doar atunci ochii vor fi două fântâni-oglindă când una le va oglindi pe cele afirmate și cealaltă pe cele negate. Cele două fântâni se supun astfel legii completării contrariilor pentru a oferi o imagine integrală. Deosebirea este că înfățișarea este simultană și nu succesivă:
cum ar suna

Năvodul lui nu a prins pești, animale, insecte, oameni, stele,...
Îi trebuia zborul, mersul, târâșul,...
metal,piatră, carne, gând...
...
E simplu de spus îmi place poemul tău, dar e mai mult decât atât
Cu stimă
PP

Nu poți face omletă fără să spargi oul! - ca să glumesc, dar poemul nu este deloc unul al spațiilor amuzante ci dimpotrivă al celor grave, iar ruperea de coasta singurătății trebuie să se realizeze exact prin ce am spus: spargerea cojii! Și câte semnificații mai pot încăpea în aceasta!
Cu stimă
PP