Poem îngenuncheat

POeme mari datând din atemporalitate, interesantă idee Alexandra cu multiple posibilități de exploatare. Atemporalitate, dincolo de timp, ațadar ceva veșnic legat de același arhetip, așadar la urma urmei, ceva arhetipal. Și mai interesant ar fi să găsești un asemenea poem sau să-l imaginezi.
Cu stimă
PP

Da, incercam sa-mi imaginez textura unui astfel de poem, ma intrebam cum respira, cum zambeste, ce gust are, oare se poate sparge, ce pulbere, ce parfum, ce viata, ce senzatie de inexplicabil si sublim lasa in urma lui... Oricum, in urma ta, PP, poemul meu se imbujoreaza intr-un verde crud, sperand sa nu se ofileasca...

acest poem. Iată, se mai scrie din suflet. Apreciez aceasta. Iată:\"cineva s-a urcat în Carul Mic/și a descoperit că e plin cu/poeme mari\". Frumos spus. Sper să avem ct mai multe astfel de citit.
LIM.

LIM, ma bucur ca ti-ai inaltat privirea spre Carul Mic si, intr-un moment inaltator, ai atins sufletul acestui poem, cu sufletul tau.

Sufletul nori

Doamne!
amprente de suflet
pe cer!


Aici este intregul poem, in aceste trei versuri superbe. Trebuie mult curaj sa renunti la ceea ce urmeaza pentru a ramane cu poezia in sine. Insa ai tot timpul din lume sa te gandetsi la acest lucru.

Simt, intr-adevar, ca versurile acestui poem s-ar fi aruncat in genunchi inainte de a descoperi calea spre imortalitate, chiar dupa primele trei versuri, care aduc o imagine ce pentru mine a fost coplesitoare. Glasul lor emotionant e oarecum in contrast cu cel al zbuciumului interior care il urmeaza.
Cred ca mesajul tau, Ionut, referitor la curaj, nu e reductibil la poezia de fata, probabil de aceea ai specificat ca am tot timpul din lume pentru a ma gandi la asta, cred ca e un mesaj referitor la accesul la universalitate - depaseste/dezbraca-te de impuritatile zbuciumului egoist, inalta-te, ramai tu insuti - dar ramai acum in lumina, in uimire, in splendoarea poeziei in sine!