visare în culise încinse cu ulei rânced. mizericordie

nu m-am impacat - chiar daca in logica discursului dramatiform-baroc de aici merita cumva uzul lor - cu sintagmele: ”alergătura după sandviș este impregnată de multe pantomime”, ”scaun cu rotile de mucava”, ”huiduit cu exclamații de încurajare”, ”revoluțiilor învinse de salamandre” - par multprea epatante formularile,. chiar si aceasta scena sarcastico-butaforica in care poetul si lumea lui devine o derizorie reprezentatie.
si totusi, cu toate amendamentele, macar este un discurs care pune pe ganduri si impune o reflectare asupra (deja vesnicei) conditii literare si umane.
ela

Ela, sunt pus permanent pe gânduri de ceea ce mă înconjoară și mă trezesc, cu tresăriri de uimire, când teatrul ieftin al tuturor celor care mă înconjoară, dă buzna peste mine. Reacțiile mele, transferate versului prezent, sunt acelea ale unui individ care oscilează între a scoate kalașnikovul sau instrumentul de scris și care rămâne încă într-o poziție centrală, lângă cuvânt. Ai dreptate multă când vorbești despre formule epatante, și este un paradox în mine: nu vreau să epatez, dar simt cum despre realitate - oricare ar fi ea - nu se poate vorbi decât trecând dincolo de multe limite și lovind, iar versul se smulge singur...

Cu stimă
PP

Poemul se deschide cu o portavoce, ca o trezire pe care autorul ar vrea s-o simțim. Lumea paravanică se aprinde și ne orbește, neputînd fi stinsă de acel pompier amator. Mi-au plăcut și ideea de cineva, și specializarea în substantivul lemn - să nu uit accidentul din final, care leagă, printr-un cablu poetaxial, încinsul de realitate.

\"Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui
Joace unul și pe patru
Totuși tu ghici-vei chipu-i\"

Vezi, domnule Plopeanu, cum această lume, nebun de eminesciană, a fost și va rămâne un teatru pe al cărei scenă se joacă de-a moartea actorii, unii mai importanți decât alții, unii promovați de poeți specializați \"în substantivul lemn\", importantă rămâne \"rana din partea dreaptă a scenei\" care ți-a inspirat dumitale un poem excelent. Felicitări!

Consider că aceste comentarii sunt mai frumoase decât ceea ce am scris eu și mă bucur să cunosc frumusețea din sufletele și mintea dumneavoastră. Sunt interesant sincer de condiția poeziei și a celui ce scrie. Dacă el poate fi numit și poet, este cu atât mai justificată prezența lui în lume!!
Mulțumesc frumos
PP

interesat

scuze!!

Multe dintre expresii merită brevetate, publicat cât de repede, pentru că le inflamează imaginația și altora. De fapt aici este un miniproiect teatral, un experiment cu nuanță de pamflet. Nu sunt simple butaforii. Chestia cu biletele - care face să apară mișcarea brawniană - revine ca un laitmotiv. Adică, invitații care au avut invitații oficiale nu mai sunt invitații autorului dramatic (ai măștii eului poetic), exclamțiile sunt huiduieli (reciproca-i valabilă). Se mizează pe inversarea suprarealistă, ca bumerangul, a receptării. Mesajul cade ca omul-ghiulea, dar nu prin public, ci de sus, din locul cortinei, chiar pe scenă, pentru că improvizația nu presupune, în intractivitatea ei, separația trupă - spectatori.