Sari la conținutul principal
Poezie.ro

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
7
Citire
1 min
Versuri
3
Actualizat

Cum sa citezi

Călin Sămărghițan. “Haiku 5.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/calin-samarghitan/poezie/13898608/haiku-5

Comentarii (21)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ioana-mateiIM
ioana matei
ce deschide ochiul in *spatiul* perfectiunii, seninătătii si frumusetii creatiei...si naste o stare speciala...aici parca timpul este ocultat în netimp...chiar dacă \"vara-aproape sfârșită\"...mi-a plăcut mult!
0
@nicolae-tomescuNT
nicolae tomescu
cercul berzelor
duce gândul departe -
lotușii pe Nil
0
@irina-nechit-0020579IN
Irina Nechit
Probabil vorbiți de luna august. Cea mai tristă. Puține cuvinte, multe emoții.
0
@calin-samarghitanCS
Călin Sămărghițan
Ioana, Nicolae, Tamara mulțumesc pentru semne. Interesant saltul la lotuși. Închipuindu-ne că e august.

Da\' se învârteau berzele alea pe deasupra orașului... Specialiștii mi-au spus să scriu după imagini și nu după imaginație, așadar trebuie schimbate câteva tipare.
0
@maria-tirenescuMT
Maria Tirenescu
Ai încadrat în timp. Dar eu văd 3 idei, 3 planuri. Unde plasezi kireji, adică pauza de respirație, linia între cele două planuri specifice haiku-ului? Bănuiesc că după al doilea vers.

Observ că eviți să folosești verbe. Nu trebuie să le excluzi de tot. Să fie mai puține. Și încă un lucru: nu te crampona de cele 17 silabe! Sună ciudat \"vara-aproape\". Poți liniștit să scrii: vara e pe sfârșite.

Albastrul senin se poate înlocui cu: cer senin, cer fără nori...

Sunt convinsă că vei mai încerca, dar îți vei pune mai multe întrebări.

Cu prietenie, Maria
0
@rodean-stefan-cornelRS
Rodean Stefan-Cornel
Căline,
Sper că nu te superi dacă-mi spun și eu părerea, în condițiile în care eu nu am scris așa ceva (dar am citit în ultima vreme destul de multe haikuuri și destul de mult despre haiku, de plăcere și din curiozitate, văzând cât de mult este răspândit acestă fel de poezie).
Din punctul meu de vedere, este un haiku reușit, deoarece în cuvinte simple, fără analiză, fără simboluri, fără personificări, sugerează lucruri banale, destul de ușor de înțeles și de împărtășit cititorilor, secvențe din natură foarte bine sesizate. Tristihul de mai surprinde două planuri din natură, acestea fiind în antiteză. Pe de o parte, \"albastrul senin\" ne sugerează speranță, optimism, dar pe de alta, \"vara-aproape sfârșită\" ne face să fim puțin melancolici. \"Berze în cercuri\" mie îmi sugerează două aspecte: pregătirea pentru migrare a acestora, că este sfârșitul verii, dar și ciclicitatea anotimpurilor. Părerea mea este că tristihul ar fi fost mult mai valoros dacă al doilea vers ar fi fost mai puțin explicit (practic ni se spune direct că vara este pe sfârșite); poate o imagine din care să rezulte implicit că vara este pe sfârșite ar fi fost mai indicată. Pe de altă parte, se spune că nu este bine ca haikuul să cuprindă verbe; tu, în versul al doilea ai evitat verbul \"în clar\", dar practic, este o propoziție eliptică ce subînțelege oricum verbul \"a fi\" (altfel spus, \"vara este aproape sfârșită\"), deci este o afirmație destul de clară, care eu am înțeles că ar trebui evitată.
Oricum ar fi, mie mi-a plăcut, iar versul al treilea, în opinia mea, \"face toți banii\".
Cu deosebit respect,
Cornel
0
@calin-samarghitanCS
Călin Sămărghițan
Maria, mulțumesc pentru precizări. Mi se părea mie prea \"rupt\", da, sunt 3 planuri acum. Deocamdată lucrez mult prea tehnic. Nu mai încerc până nu citesc vreo 300 de haiku-uri.
0
@stefan-ciobanuȘC
ștefan ciobanu
: albastru senin
vara-aproape sfârșită
cercuri de berze
0
@calin-samarghitanCS
Călin Sămărghițan
Mă bucură trecerea, dl Cornel. Ați sesizat bine, țin foarte mult la \"berze în cercuri\", mai ales pentru senzație, nici măcar nu dădeau din aripi, le-am admirat, maiestuoase, vreo 20 de minute pe deasupra orașului dintr-un loc numai bun. Precizările sunt binevenite, încă bâjbâi, îmi dau seama, și-mi prinde bine orice părere.
0
@calin-samarghitanCS
Călin Sămărghițan
Ștefan, tot mai multă lume se molipsește, probabil e contagios. Ne mai vedem.
0
@adrian-firicaAF
Adrian Firica
scrisesem așa:

“banal cer senin
sfâșietoare vară
berze în cercuri”

însă, fiind ca la poker, am zis:

„sublim cer senin
sfâșietoare vară
berze în cercuri”

pentru că „albastru” e un fel de Jolly Jocker pentru cer!

în funcție de „culoare”, merge și așa:

“berze în cercuri
sfâșietoare vară
banal cer senin”

dar poți să dai și cărțile pe față:

“berze în cercuri
sfâșietoare vară
sublim cer senin”
0
@maria-tirenescuMT
Maria Tirenescu
Poți citi, în paralel cu scrisul. Caută în biblioteca virtuală. Eu am înscris multe haiku-uri valoroase. Se citesc destul de usor. Și scrie, încearcă. Așa înveți.

Cu prietenie, Maria
0
@calin-samarghitanCS
Călin Sămărghițan
Adrian, cu \"banal\" îmi place. Albastrul l-am lăsat în mânecă.

Maria, am să mă uit.
0
@plopeanu-petrachePP
Plopeanu Petrache
Multe cuvinte frumoase s-au spus...Îmi place haikul tău și-mi plac mult și comentariile tuturora! O atmosferă frumoasă de vorbe albastre și senine ca poezia. Felicitări Călin și tuturor pentru dialogul delicat!
Cu stimă
PP
0
@dely-cristian-marianDM
Dely Cristian Marian
azur de august -
peste satul natal
berzele-n cercuri

cu placerea lecturii.
0
@calin-samarghitanCS
Călin Sămărghițan
Dle Petrache, v-am găsit cu mare bucurie intervenția. Titlul comentariului e poezie în sine. Atmosfera pe care ați găsit-o este dată de sufletele frumoase ale comentatorilor de aici și bineînțeles de profunzimea, subtilitatea și eleganța acestui tip de poezie. Chiar dacă eu abia pătrund în bucătăria internă a haikuului, ajutorul prietenilor, iată, se dovedește de neprețuit. Sunt încântat de câte ori vă \"întâlnesc\", dar și de câte ori vă citesc.

Dely, am aflat că ne-a făcut Cristina colegi. Îmi pare bine că ai preluat ideea cu berzele și mă bucură semnul venit de la tine. E grozav haiku-ul tău, ce-mi amintește că sunt un citadin irecuperabil. Și mi-a mai amintit că fiind odată în vizită în Prejmer am văzut acolo, nu exagerez, sute și sute de berze. Când își luau zborul se acoperea cerul și era absolut spectaculos.
0
@dely-cristian-marianDM
Dely Cristian Marian
m-am bucurat cand am aflat de la Cristina ca suntem in echipa. Sper sa nu fie singura haiga la care contribuim.

Apropo de Prejmer, am fost in urma cu doua saptamani acolo sa iau cateva piese de mobilier. Chiar unde e indicatorul informativ de intrare in localitate (dinspre Brasov), pe o straduta la stanga. Nu mai fusesem pe acolo pana atunci.

Ma gandeam la faptul ca ai adus in discutie localitatea si nu stiu daca ai asociat cu versul al doilea din haiku-ul meu sau cu spectacolul acela de berze. Poate ambele.
0
@calin-samarghitanCS
Călin Sămărghițan
Înseamnă că de-aia m-ai dus cu gândul acolo. Ca să vezi ce poate poezia dincolo de cuvinte! Mare descoperire; revelatorie!
0
@petru-teodorPT
Petru Teodor
aproape de soare
un cearcăn adânc
alb-negru-n rotare

pe mal pași de copil
prin ochiul deschis
petale-petale

un vis de fecioară
aprinse-amintiri
văzduhuri în sfoară

____
* am fost un pic în contra timp și-am sustinut nu atât forma fixă (5-7-5), cât ideea de concentrare a unei idei ce se regăsește în această formă fixă (indiferent de forma aleasă); astfel sunt adeptul unei idei de haiku și nu a unei forme; de aceea zic – lăsați-l să crească (haiku-ul)!

** cât despre haiku 6:

„un cerb boncănind –
din fereastră mușcata
pare c-ascultă”

așa îl simt mai bine (să nu fie cu bănat)!
succes mai departe!

același,
pt.
0
CZ
cengher zina-florina
Eu cred in suflet-in miracolul simturilor .O imagine incredibila acest haiku!
0
@calin-samarghitanCS
Călin Sămărghițan
Bucuros de părere, pe imagine a și mizat autorul.
0