Petru Teodor

demers științific?
ce vrei tu să omori aici, LIM?

underline/bun poem, bună regie, lasă golul, dar ce faci cu el (?)/underline

vezi tu, aici are dreptate NMA.

dar poemul mă atinge.
cred că eu sunt Nice și mă duc să mă văd cu acel Zoro imaginar.
dar peronul tot părăsit.
și atunci devin obiect iv (adică obiect intravenos).
și mă pun în fața oglinzii.
și realizez că nici Nicu nu sunt.
ci, poate, doar uvertura.

(cu zâmbet,
pt)

bună stratificare.
îmi amintește de tine cu asfalt-tango-ul acela de demult!

spre final citim mai rar.
poate și de asta murim, nu?

(pt)

aici poți să vezi mai multe.
destule.
dar
în fond nu este decât o joacă
și asta este atitudinea cea mai adecvată în fața unori lucruri atât de serioase.

fericirea
un cerc de plastic albastru asemeni cerului.
raiul este un loc la fel de intens ca și iadul.
doar în partea cealaltă.

saltul
e viața, chiar mai logic decât acest înexprimabil.
bucuria drumului!
lucrurile simple.

(pt)

p.s.: cât de departe ne duce, când trecem dincolo și tot așa? câtă vreme am fost făcuți să sărim prin cercuri?

foarte bună definiția (nu în sens restrictiv) a ființei din ultima strofă.

foarte aproape de ceea ce simt.

vibrează/delicat.

(pt)

p.s.: îmi cer scuze de cumva rănesc prin prea multe ori prea puține cuvinte. nu vreau asta.

un haiku prn concentrarea finală.
Dumnezeu îngăndurat - ce imagine sugestivă pentru un parinte!

sensul zborului - lumina?
nu știu ce să zic, poate-i prea optimist.
cum zice și NM., eu mai degrabă pregătesc incizia.
cum pot eu oare să vorbesc despre lumină, când ochii mei să o privească fără să orbească nu pot? (și, asemeni, în paranteză secundă, nici întunericul-noapte nu pot să-l privesc, atâta vreme cât nu cunosc a spune lumina.
cum poți să definești ceva prin absența a ceva ce nu-ți aparține?
nu-i totul un voal de mireasă a ceva abia presimțit, înainte de simțuri și dincolo de cuvânt?)
[lumina] oare-mi aparține sau eu îi aparțin?
tot ce pot zice despre lumină este că eu împing și ea trage.
și nu ne atingem decât într-un punct infinit, ce, drept să-ți spun, nu sunt, oricât m-aș întinde.
(sau poate invers, ea/lumina împinge... cine știe? zborul este "despărțire" oricum ai privi și... atunci cerul văduvit de zbor, nu zădărnicește, ci imită, cumva profund, lumina.
de asta și noaptea cea mai adâncă are o lumină - luna, stelele sau, poate, doar ochii noștri deschiși.
simt ceea ce vrei să zici, dar nu pot accepta, pentru că această pătură trasă peste ochii noștri numită cer a stat prea mult acolo și trebuie să te scuturi de asta.
până la urmă lumina nu este decât o amintire.
asemeni și cerul.
e ca un semn într-o carte.
de aici dubla contradicție din versurile 4-5.
cerul lipsit de moarte nu are cum să oprească viața.

dar zborul are sensul de sunet pentru tine.
și - prin asta - de viață.
neliniște.
vezi tu, cuvintele au darul de a despărți.
cu spaimă privesc la un soi de haiku:

între ziduri - eu -
zădărnicia luminii.)

omul - imitatio domini.
creație.
iluzia asta perfectă, atât de aproape de desăvârșire.
eu...

asta sunt acum față de mine.
apă și sânge.
furie și lucire.

mulțumesc frumos pentru corecturi!
și de feedback-ul primit.
multe culori sunt de adăugat în mine.
asemeni și în această poezie.
(engleza asta este o otravă. atâta aparență bazată pe un fond vechi de secole. te prinde, te macină ca pe un... nu știu ce să mai zic.
sunt între două maluri atât de diferite.)

te rog frumos mai poposește între rândurile mele, de poți.
cu corecturi, sugestii, oricând!

același,
(pt)

(câtă ironie și lumină
în imitatio domini,
în umbră
se pare că uităm să fim
clipă.)

frumoasă și puternică ultima strofă!
te lasă fără... cuvinte.
imaginea îngerului.
la început cuvântul a fost înger (nu?).

(pt)

există un soi de amestec în tine/
iar aici îl cuprinzi foarte bine.
nu scapi de el, te devori exact precum acel câine.
Mihail.

o întrebare - când o să dai umbra afară din tine.

mi-a plăcut.
despre, aș vrea să zic - sunt departe, opus către tine.
dar nu sunt.
(fir'ar să fie)
în ciuda vulgarului (să n-o iei în nume de rău) mă cuprinzi și pe mine.

ce-ar fi să scrii cu lumină 'ntr-o zi?
doar cu lumină.
două-trei săptămâni asupra.
oricât de plictisitor ar părea!

(pt)

aș zice despre sistemul imun că este mai degrabă un proces fiziologic intim și nu o manifestare exterioară, trupească (vezi absența răspunsului imun din diverse boli și exacerbarea lui în altele etc.).
de exemplu din acel vers eu înțeleg altceva - sau altcumva - nu taci decât în fața
propriului tău pumn (propriei tale impuneri, oareșcum apropiat de ceea ce zici).
dar, ca să ajung la concluzia asta, a trebuit să recurg la boală (vezi paranteza de mai sus).
ceea ce nu mi se pare firesc.

apoi, adevărat, draperiile lăsate e suficient.
altfel sună foarte mult a pleonasm.

dar poezia are sens.

mici corecții, aș zice, sunt necesare în primul vers.
sau retușări.
"văd femeia privind prin frigul oglinzii reflectarea'i dată cu ruj
stau de atâtea dimineți în fața ta și a ei
și sper mereu în alt fel
dar"

mă rog,
acum devine poezia mea.

ceea ce nu-i bine.
nu-i bine de loc!

succes!

(pt)

p.s.: apropo - sistemului imun, nu imunitar!

totul
este legat
cu sfori
de
bitumul lucios al asfaltului, cum bagajele ei atârnând în palmele lipite de tine,
de pagini care lipsesc/pagini care n-au fost scrise vreodată

*sau poate au fost

__________
(aș zice, mai ales atenție la negarea negării).

(pt)

aș putea spune că depinde de ce înțelegi prin dragoste.
vorbești despre iubirea din insecte, o armonie sau despre tușele groase de acuarelă ale omului?
pereții nu au cum să te strângă până nu îi strângi și tu pe ei. și atunci nu șerpuiești, ci te pierzi, exact cum zici în strofa 2 (ooof!, lasă omul să simtă, nu-l mai dirija ca pe un copil).
contrastul din strofa 3, unde vorbești despre inocență și naturalețe, și strofa 4 atenuează un pic din plăcerea descoperirii.

fuziunea prin renunțare la sine (¿dragoste?).
și evidențierea distincției ca o disonanță.
interesant final.

atingi ceva în final
și asta este interesant,
pur-și-simplu.

restrânge începutul
pentru a găsi
avânt.

(pt)

Atunci corect este DNAR... Isn't it? "Do not attempt resuscitation" (DNAR)
Which shows me that there are no coincidences, but consequences!

(pt)

mulțumesc frumos de trecere și semn!

da, poezia asta este o expulzare a (/furia) unei obsesii (http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&NR=1&v=JRWox-i6aAk), dar mă conține, cu banalitățile și șabloanele mele, de care, uneori, nu mă pot desface, confundându-mă cu ele.

sunt gesturi, dar îmi face bine să le văd acceptate sau respinse.
asemeni vouă.

interesant că nu am luat decât o senzație din melodie.
iar voi ați recunoscut-o!

mulțumesc!

(pt)

"
atunci îți dai seama că animalele uriașe
care cutreierau odată pădurile
își trag sufletul pe nevăzute,
ca și tine,
ajunsă departe
de toate crengile care te-au nimerit drept în față
și au tras înapoi.
"

am stat și am privit textul acesta.
iar din el am ales ce s-a lipit de mine.
cât de diferit privim fiecare și cât de mult contează paharul acesta de apă numit viață și felul cum îl bei.
de exemplu pentru mine contează foate mult punctul și modul aparent sec în care îl pui, fragmentând.
îmi plac fragmentările acestea, dar mai ales îmi place felul în care imaginea captează atenția inițial către text și apoi către sine.
tocmai aici ajungi să realizezi că perspectiva (oricât ai dori altfel) este strict personală ("looking up from underneath / reflections always look the same to me / as before I went under").

(asta mă face să mă întreb - de ce?)

sensul poeziei după mine se găsește în câteva gesturi: bucuria de-a întoarce casele acelea cu spatele la drum, doar pentru a realiza mai apoi ca ele sunt doar uscăturile gesturilor lor (femeile au sensul teluric al cuvântului); pentru a ajunge în foc însă e nevoie de gesturi animalice - "cozi stufoase împânzesc movila / și labele încep să râcâie laolaltă" - pentru că în fond asta hrănește.

teama de-a te expune gol în fața adevărului ("fugi mâncând pământul să nu izbucnească isteria în masă") te împinge în mod inevitabil și cumva inextricabil la negarea/înstrăinarea/expulzarea sinelui ("la o cotitură dai totul afară din tine, / cu ochii la niște cârtițe încolăcite de ierburi.").

când dai cu ochii de acel "tine-non-sine", abia așa ajungi să realizezi că acel ceva ce-l credeai al tău nu-ți aparține de fel, ci împânzește cumva totul, fiind devorat/captat de ceva ce menține în viață însăși divinitatea (arahnidic întinde vene nevăzute prin spațiu această forță de nestăvilit, ca o explozie).

aici se află crima.
de-a afla că tu ești rând în rând cu toți ceilalți, stai ca oricare altul la coadă "la carne", pentru simplu motiv că ți-e "foame".
iar singura individualizare aici se regăsește, în felul în care căutăm animalic să săpăm în ceilalți, ucigând pentru a ne stăvili instinctele paterne.

de asta expulzarea din final.
devii una cu forța motrice a ?vieții/morții? (in reality - who knows!), părăsind individul prin volatilizare.
dar cumva aici se găsește o tăcere.

cu zâmbet,
(pt)

vezi tu VV, întrebarea totuși rămâne!

(pt)

frumos!
mai ales partea a 5'a pe care eu o văd bine închegată!
dar... pe de altă parte, eu nu sunt un profesionist al "modei"!
așa încât să lăsăm greii să-și spună cuvântul!

cu zâmbet,
(pt)

P.S.: o curiozitate sumară - de unde și până unde cu pompierii?

Da... Cu lumina difuza ai dreptate, Claudiu! Interesant, schimba cumva perspectiva, nu-mi dau seama dacă in bine sau in rău! Iar reducerea/concentrarea aceea între si asta zi-de-zi si zâmbetul - va trebui sa o judec foarte acid si sa vedem ce-o sa iasă! Cumva exista un echilibru între prima parte si cea de-a doua parte a primei strofe, dar mai trebuie cizelat! Bun! Si finalul?

Mulțumesc frumos! Foarte interesant!

(pt.)

mulțumesc frumos de semn și de gânduri, domnișoară!

(pt.)

Mulțumesc V.!
Chiar mi-a folosit această șlefuire!
Nu știu dacă am ajuns acolo unde voiam, dar oricum sunt mai aproape de punctul acela.

M-am gândit mult în ultima vreme cât de departe eram și sunt de ceea ce aștept eu de la acest pseudo-eu numit pt. Dar, cel mai important, am obținut cei câțiva prieteni care trec printre gândurile mele!

Vouă vă mulțumesc!

In rest tind sa fiu de acord cu criticile. Nu înțeleg de ce degetele mioape sunt o construcție slaba, dar sunt numai urechi! Cu "i"! Fără nici o suparare, as usual! Despre sfârșitul acesta... trebuie sa mai cuget! Este întrdevăr prea rupt din vechile mele poezii! Asta mă sâcâie cumva, dar... trebuie sa-i mai las spațiu pâna mă cuprinde din nou acea stare a poeziei anacondei!

Mulțumesc din nou!

(pt)